Cum reacţionezi când primeşti o floare?


vegis-kit-pentru-imunitatea-copiilor-borcanul-copiilor-veseli-plus-gatulet-fericit-37740

Unele persoane zâmbesc atunci când primesc o floare, alte persoane sunt reticente la început, alte persoane refuză să primească o floare.

Cumva, aceste reacţii sunt normale, fiindcă suntem obişnuiţi să primim flori doar cu ocazii speciale sau cu un motiv anume. Iar atunci când cineva îţi oferă o floare, indiferent de natura relaţiei, te uiţi un pic ciudat.

Dar măcar zâmbeşti 🙂 !

Gestul contează, nu?!

Da, ştiu că dacă vine iubitul sau soţul să-ţi ofere o floare nu este acelaşi lucru. Chiar te aştepţi să primeşti, însă dacă acest gest este făcut rar sau doar la ocazii speciale, atunci când vine cu o floare, primul gând este:  „ Ce-ai făcut?” sau „Ce doreşti?„.

Însă nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când primeşti o floare de la un admirator sau de la cineva care-ţi face curte. De ce atunci apreciezi orice gest mărunt care arată că se gândeşte la tine, iar ulterior uităm să ne bucurăm de ele? Chiar aşa de tare să ne afecteze rutina sau aşteptările cresc pe măsura avansării relaţiei?

Nu aş fi vrut să zic asta, dar pe vremea mea (nu sunt aşa bătrână, doar că s-au schimbat prea tare vremurile), atunci când te gândeai să impresionezi o fată, căutai să-i oferi flori sau pluşuri.

Eventual să o inviţi la un suc sau o întâlnire în parc.

Acum se trimit stickere la comentarii, se trimit gif-uri cu buchete de flori, se merge în cubluri dar postăm online să vadă şi restul lumii pe unde umbli. Iar dacă primeşti o floare, este WOW!

ollaGânduri noi

Pornind de la aceste gânduri şi înarmată cu trei fire de trandafiri m-am pezentat în faţa a trei persoane dragi mie, fără un motiv anume, să le fac o bucurie.

Dar să vedeţi voi reacţii. Pe cât de diferite, pe atât de memorabile.

Prima persoană a fost mama mea

Ce-i drept, nu i-am oferit niciodată flori fără motiv. Buchete de flori sau aranjamente florale a tot primit. Dar doar de ziua ei de naştere, când a trecut un examen sau de sărbători. Aşa că, atunci când m-a văzut cu trandafirul în mână s-a uitat la mine şi m-a întrebat ” Cu ce ocazie?

A zâmbit, l-a primit, m-a pupat şi îmbrăţişat, dar a trebuit să-i explic faptul că nu am nici o intenţie ascunsă. Nu doresc nici un favor în schimbul unui gest atât de simplu, dar aparent complicat.

Oare de ce stârnesc lacrimi aceste mici gesturi, mai ales când oferi ceva fără nici o pretenţie?! Răpunsul mamei a fost năucitor: „Pentru că te-ai gândit la mine!

În primă instanţă am dat ochii peste cap, dar apoi am realizat că de fapt nu arătăm mereu că ne gândim unii la alţi. Avem impresia că ne citesc gândurile, că ei ştiu că ne gândim la ei, dar nu o arătăm. Şi uite aşa, un gest mic oferă bucurie mare.

A doua persoană a fost Măicu (sora bunicii mele materne).

Aici a fost şi mai grav. La cei 81 de ani ai săi, s-a uitat la mine şi ştiţi ce mi-a zis?! „ N-ai avut ce face cu banii?” Chiar dacă a zâmbit doar un pic, aşa, cât să i se ridice un pic colţul buzei, a căutat repede o vază în care să pună floarea. Şi m-a luat apoi cu:

Pe vremea mea, se ducea ciocolată când mergeai la cineva în vizită. Sau prăjitură. Nu mergeai cu mâna goală. Sau duceai un buchet mare de flori din piaţă. Azi găseşti florării şi acolo, unde ziceţi voi că staţi toată ziua şi comentaţi la poze.

-Florării online, Măicu. Şi eu nu stau toată ziua să comentez pe net. Doar soră-mea face lucruri d-astea. Dar şi online găseşti flori superbe şi aranjamente de flori tot mai frumoase şi mai speciale.

Eu nu mă pricep la d-astea. Ştiu doar că văzui la televizor vorbindu-se despre o florărie d-asta, cum zici tu, că a devenit furnizorul Casei Regale a României. No, o florărie d-aia, cum zici tu, ar trebui să fie mândră că-l serveşte pe Regele Mihai.

Florărie online, Măicu!

-D-aia cum zici tu!

Am mai stat ceva vreme să o ascult, căci îmi place cum povesteşte şi îmi place cum găseşte ea ac pentru cojocul fiecăruia. Iar când apare în discuţie familia Regală, ai ce auzi.

A treia persoană pe listă, a fost sora mea

Este mai tânără decât mine cu patru ani şi abia acum începe să realizeze multe lucruri.

Reacţia ei:

Ce tare! Mersi fain! Vrei ceva în schimb sau cu ce ocazie?

-Nici o ocazie. Doar am vrut să-ţi ofer o floare! Ce, nu-ţi place?!

-Stai să-i fac o poză să o pun pe net. Să vezi câte aprecieri o să am!

După ce a rostit această frază, nu am mai avut cu cine vorbi. Era mai importantă conversaţia de pe net.

Vremuri noi, obiceiuri vechi

Şi profitând că a postat floarea online şi se tot delecta cu aprecierile primite, am pus-o să caute şi florăria despre care zicea Măicu că a devenit furnizor al Casei Regale din România. Este vorba despre olla.ro

Intraţi să vedeţi şi voi de ce a primit această distincţie, că şi eu am fost curioasă. Dar nu vă zic de ce 😛

Am stat mult să procesez ceea ce s-a întâmplat. Cum de am primit aşa reacţii diferite, că doar suntem rude şi s-ar zice că ne asemănăm. Dar apoi am realizat că nu toţi avem aceeaşi gândire. Poate am avut şi eu aceeaşi gândire, însă atunci când trebuie să insufli anumite lucruri copiilor tăi, altcumva vezi lucrurile.

Băiatul meu a văzut bucuria mea atunci când îmi oferă o păpădie, o crizantemă sau o floare de trifoi şi de atunci când vede o floare, mi-o dăruieşte. Bine, că de multe ori mi-o oferă din grădinile blocurilor, tot nu-i scade amploarea gestului. Este mai important să apreciez, să-i mulţumesc, dar totuşi să-i explic că data viitoare să nu rupă crinii de la vecina, că se supără dacă-i luăm florile. Că le iubeşte şi îngrijeşte pentru a le oferi şi ea nepoţilor săi.

Apoi am trecut şi noi la plantat! Floare cu floare, pentru a ne bucura mereu de ele.

Cât de frumos poate fi să oferi o floare?!

Cât de frumos poate fi să înseninezi ziua cuiva prin gesturi mici?!

pexels-photo-medium

sursa foto:pexels.com

Articol înscris în cadrul competiţiei SuperBlog 2016.

17 gânduri despre “Cum reacţionezi când primeşti o floare?

  1. Florile sunt prelungiri ale sufletelor noastre. A oferi cuiva o floare inseamna a ii oferi o parte din suflet.
    Tin minte ca, atunci cand eram mic, de fiecare data cand venea primavara rupeam crengute intregi cu flori din acelea galbene (nu le stiu exact numele) si i le ofeream mamei. Intre timp, am mai crescut, am mai uitat, anotimpurile au incetat sa mai fie mereu speciale sau cu anumite semnificatii, timpul a devenit mai scurt…. Ma bucur insa de fiecare data cand este ziua ei si ii pot oferi flori. Atunci sigur nu uit.
    Mai tin minte de asemenea ca iubitei mele ii ofeream la fiecare „luniversare” (caci ne intalneam in fiecare luna in ziua in care ne-am cunoscut in Herastrau si in ziua in care incepusem relatia in Tineretului) cate un trandafir sau un buchet de flori. Asta, timp de 1 an-2. Intre timp, mi-am dat seama ca trandafirii nu sunt florile ei preferate, desi eu iubesc trandafirii – si crinii – si m-am reorientat catre floricelele de camp, cele aproape nemuritoare. Recunosc, le ofer mai rar, dar ma bucur de fiecare data cand le ofer. Unul dintre motivele pentru care nu prea le mai cumpar este acela ca la florarii nu prea gasesc, iar babutele care le vand, oricat de babute neajutorate ar fi, si nu doar babutele, cand le intreb cat costa, ma izbesc cu sume demne de New York, crezand ca eu sunt vreun ciumpalac cazut de undeva din Neanderthal acum doua minute si nu stiu ca alea sunt niste floricele culese – a se citi „furate” – si revandute… Mai lasa ele din pret, eu le refuz in continuare si pana la urma le lasa la pretul oferit de mine, caci oricum investitia lor initiala este 0.

    In alta ordine de idei, nu cred ca exista o femeie adevarata – care sa se considere femeie in adevaratul sens al cuvantului – care sa nu aprecieze o floare primita 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumesc mult pentru gânduri. Mulțumesc mult pentru rândurile frumoase așternute aici.

      Ca oameni, uitam mereu sa arătăm apropiaților ca ne gândim la ei. Iar cu o floare putem sa-i asigurăm ca sunt importanți pentru noi. 😉

      Și acum țin minte florile pe care le puneam în cărți pentru păstrare.

      Preturile sunt pentru cei care cer. Depinde și cat poți da. Dar o floare este mai prețioasă datorita sentimentelor stârnite la oferire. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Imi plac mult florile ,mai ales lalelele.Nu trebuie sa fie neaparat un buchet mare ,o floare e destul pentru mine sa ma bucure si sa imi faca ziua mai frumoasa.imi plac mult cele de primavara zambilele care miros atat de fresh ,cu siguranta orice femeie se bucura atunci cand primeste o floare

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s