Articol retoric. Gânduri retorice. Întrebări fără răspuns

Acesta este un articol retoric. Nu am nevoie de dezbatere, nu doresc răspuns la debitările aşternute aici. Decât dacă rezonați cu acest subiect.

S-au adunat câteva trăiri şi acum am zis că-i momentul să le scot din sistem, prin vârful degetelor, cu fiecare apăsare de tastă.

Mi-e scârbă!

Aşa este! Uneori mă copleşeşte intensitatea vieţii. Cât şi lipsa de respect avută de unii oameni către viaţă. Către ceea ce-i înconjoară. Sunt oameni egoişti, care se gândesc doar la ei. La binele lor, la viaţa lor. Ce mai contează restul?! Poa să se ducă naibii!

Mi-e scârbă!

Dar îmi trece! Şi nu consum nici un medicament. Deşi ar fi mult mai uşor să existe antidot la această stare. Care nu vine de la fizic, ci de la psihic. Nu aleg calea uşoară. Mereu aleg calea dreaptă! Chiar de-i mai grea.

Mi-e scârbă!

Mai ales că-mi vin în minte doar cuvinte naşpa! Care abia aşteaptă să iasă pe gură! Dar nu am cui le zice. Îmi vin să urlu, dar nu am la cine. Îmi să dau cu pumnii în pereţi, dar îmi fac mie rău, nu cui merită.

Merită cineva rău?! Nu, dar nici nu-i pot dori bine când face altceva.

Banană. Metrou. Pădure. Lift

Patru cuvinte. Fiecare legat de o anumită întâmplare, care mi-a zguduit un pic viaţa. Iar ultima mi-a pus capac!

”Tui mama măsii de treaba! Dar chiar aşa? Toate până la un punct.

Ştiţi ce mi ciudă?

Că scoate ce-i mai rău din oameni…. astfel de evenimente. Dezvăluie partea sălbatică a omului. A omului normal, care-şi poate controla emoţiile, pornirile. Şi ne aduce în punctul în care putem ceda foarte uşor.

Ne sălbăticim!!!!!

Şi apoi ne mirăm de ce am ajuns cum am ajuns. De ce viaţa este grea.

Dar am şi câteva hibe de reglat cu sistemul

Da, trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!

Dar, trebuie să luăm singuri măsuri pentru a ne proteja?

Chiar nu mai există o cale ca cei care au ales să fie poiliţişti, jandarmi, să poată să şi facă ceea ce ar trebui să facă?

De ce trebuie să participe populaţia la căutarea unor oameni periculoşi, cu deviaţii şi înclinări periculoase?!

De ce trebuie lumea să ştie fiecare omor, viol, furt, bătaie întâmplată în nu ştiu ce colţ al ţării?!

Doar aceste titluri atrag? Doar aceste reportaje potolesc setea de informaţii?

Sau fiecare îşi vede de treaba lui, nu contează cine şi cum aude, nu contează pe cine afectăm în drumul nostru.

Cred cu tărie că altfel ar fi viaţa dacă am auzi şi vedea mai multe lucruri frumoase. Să le scoatem pe acelea la înaintare. Să facem din ele titluri de „breaking news” !

Mi-e scârbă!

Asta-i lumea în care am ales să îmi cresc copiii!

Asta mă doare cel mai mult. Uneori mă simt egoistă.

Dar, sunt gata să merg până în pânzele albe pentru a le oferi copiilor mei măcar şansa la un viitor mai bun.

Sunt gata să lupt cu morile de vânt, cu legile, cu oamenii care zâmbesc în faţă şi te ucid pe la spate.

Sunt gata!

Şi acum, o întrebare tot retorică:

Mai simte cineva în aer mirosul unui război ce mocneşte?

Războiul oamenilor cu ei însăşi! Oare cine va câştiga?!

articol retoricArticol retoric

Fiindcă nimeni nu poate să ofere răspunsuri la întrebările mele! Din păcate…

About adndefemeie

Carmen Alexa. Acesta este numele meu, a omului din spatele rândurilor scrise pe acest blog Sunt orădeancă, născută în ”86, căsătorită, mama a doi copii minunați. O femeie ce și-a găsit modalitatea perfectă pentru a-și canaliza gândurile și ideile- BLOGUL. Despre mine ⇢

View all posts by adndefemeie →

6 Comments on “Articol retoric. Gânduri retorice. Întrebări fără răspuns”

  1. te inteleg perfect, sa stii. Nu cred ca ne mai facem bine. Nu ne mai pasa decat de bani si de a fi cei mai buni. NU mai conteaza pe cate cadavre ne cladim fericirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.