Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă expansiunea națională a rețelei de magazine de brand prin inaugurarea unui nou magazin. Primul magazin Gerovital din Oradea.
Acesta este primul magazin deschis de compania clujeană în anul 2018, urmând ca până la finalul anului să fie inaugurate alte 9 spații comerciale proprii.
„Succesul care a însoțit fiecare deschidere a magazinelor Gerovital de anul trecut ne-a determinat să continuăm și în 2018 extinderea masivă a rețelei de magazine proprii. În acest an, ne-am propus să deschidem alte 10 noi magazine de brand, prima inaugurare având loc la Oradea. Orașul care reunește atât de mulți admiratori ai brandurilor noastre. Astfel, începând cu luna iunie, toți iubitorii brandurilor Gerovital și Aslavital se vor bucura de acces rapid la produsele preferate, dar și de o serie de surprize și oferte speciale, pregătite pe tot parcursul anului”.
A declarat Mircea Turdean, Director General al Companiei Farmec.
Primul magazin Gerovital din Oradea
A fost inaugurat în data de 16 iunie și este situat la parterul Centrului Comercial Lotus, amplasat pe Strada Nufărului, numărul 30. Şi mă bucur tare mult că am luat parte la acest eveniment.
Noul magazin Gerovital are o suprafaţă de 64 de m2, iar lucrările de proiectare şi amenajare ale acestui spațiu au durat aproximativ o lună.
Din ziua deschiderii, 16 iunie, și până pe 24 iunie, toți vizitatorii magazinului Gerovital din Oradea vor beneficia de o reducere de 20% pentru orice produs achiziționat.
Pe parcursul întregului an, consumatorii Gerovital vor fi așteptați în cadrul magazinului cu multiple surprize și noutăți. Printre care:
- teste gratuite de dermoanaliză;
- demonstrații periodice de machiaj cu produse din prima gamă de cosmetică decorativă – Gerovital Beauty;
- oferte promoționale și activări speciale.
În cadrul magazinului, sunt disponibile produse de îngrijire a tenului, părului și corpului, din gamele brandurilor Gerovital și Aslavital. Am fost cucerită de produsele din gama Gerovital Beauty şi Gerovital Luxury. Acestea sunt cele două game care încă nu am apucat să ele testez şi să aprofundez informaţiile… dar, recuperez acum.
Cum a fost pentru mine la inaugurare?
Mai întâi vă pun câteva poze!
Acum vă zic că a fost minunat!
A fost o atmosferă foarte frumoasă, iar dna Eli Laslean a oferit un moment artistic, cu ajutorul unei mici prezentări de modă. Apoi dnul Mircea Turdean ne-a oferit cu emoţie câteva cuvinte despre ce înseamnă acest magazin pentru dânsul. Şi a urmat tăierea panglicii şi poftirea oamenilor în magazin.
Am fost foarte plăcut surprinsă de designul magazinului. Şi mă bucur mult că acum voi avea mai la îndemână produsele din această marcă.
Am fost mereu fana lor, uneori chiar exprimând pe blog aceste aprecieri, sub forma de articol. Chimia Frumuseţii.
Produsele din magazin, în timpul evenimentului, cuprinse în câteva poze:
Am şi testat câteva produse. Dar chiar nu aş putea să detaliez doar despre câteva, fiindcă toate au fost foarte bune!
De departe preferatele mele, cele care m-au impresionat foarte foarte tare, au fost rujurile lichide! Au fost WOW!
Dar, voi reveni cu un articol separat despre aceste produse!
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca
Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În iunie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde:
- 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara
- 14 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Râmnicu Vâlcea şi Oradea.
Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Instagram: www.instagram.com/farmec/
Site şi magazin online: www.farmec.ro
Eu ma impac tare bine cu produsele Gerovital . Am incercat cateva de par si de fata care m-au impresionat placut
Si eu am o parere foarte buna despre produse. Chiar incercate cateva din ele 😉
Ce dragut! Eu nu am fost in oras cand s-a deschis cel din Cluj-Napoca. Mi-as fi dorit sa particip si eu.
Chiar a fost un eveniment foarte reusit! 😉 Important este ca acum avem magazin.
Ce fain! Eu am vazut ca cei de la Gerovital au lansat o gama de cosmetice, insa inca nu am apucat sa le incerc. Ma bucur ca ai pus si swatch-uri. Multumim :*
Au lansat gama de cosmetice si o sa testez cateva produse din aceasta gama. Abia astept sa vad cum se comporta <3
imi plac produsele Farmec si mereu le folosesc cu drag si ma bucur ca ai participat la acest eveniment
Si eu sunt bucuroasa <3 si sunt fana a produselor scoase pe piata de aceast companie <3
Se vede ca a fost un eveniment frumos si bine organizat. Si mie imi plac produsele Farmec si Gerovital.
Chiar a fost un eveniment reusit <3
Iubesc produsele Gerovital <3 apa micelara si crema de noapte de la Gerovital le am
Super! Ma bucur ca iti sunt de folos aceste produse <3
Produsele de la makeup de la Gerovital, mi-ar placea sa le incerc si eu.
Abia astept si eu, sa le pun la incercare 😉
Si eu sunt fan brandul Gerovital, imi plac si folosesc cu mare drag produsele lor. Am vazut in media deschiderea si nu intelegeam in ce oras, apoi am primit si eu comunicatul si am inteles. Voi scrie si eu. Te invidiez ca ai ajuns la deschidere, eu nu am apucat sa ajung la niciuna din Bucuresti. Se mai intampla. 🙂
Chiar nu doream sa ratez aceasta deschidere. Sunt fan al acestui brand si ma bucur ca am reusit sa vad la prima mana cum se prezinta la prima intalnire cu clientii 😉
Frumos evenimentul. Nu știam că există și în Ploiești un magazin Gerovital, am sa caut să văd unde este.
MA bucur ca ai gasit aici informatie utila 😉
Eu intru lunar în magazinul Farmec din Cluj asa ca ma bucur ca acum se pot bucura și cei din Oradea de aceasta experienta fiindcă produsele Farmec sunt printre cele mai bune din România după părerea mea.
Produsele chiar sunt bune si acum ma bucur si eu de magazinul fizic. Nu doar de online 😉
Imi plac produsele farmec, le folosesc de multi ani
In special acum imi place apa micelara de la ei
Super! Ma bucur ca ai gasit ceva pe plac 😉
Ce eveniment fain, ma bucur ca s-a deschis si la voi. Cei de la Gerovital au produse tare faine.
Asa este cu produsele Gerovital. Greu sa pleci din magazin cu mana goala <3
Ma bucur ca ai participat la un asa eveniment frumos, am urmarit pe Ig 🙂
Chiar a fost un eveniment frumos <3
Ma bucur ca s-a deschis la noi in oras un asemenea magazin.
Si eu sunt foarte incantata! <3