Cu temele în instanţă

Este amuzant cum o carte ce pare destinată copiilor este una perfectă pentru părinţi. Cu temele în instanţă este o carte lejeră, dar eu o recomand în primul rând părinţilor.

Cartea apărută la editura StoriaBooks m-a pus rău pe gânduri.

Şi credeam că vă fi o lectură simplă, ceva în genul celei experimentate când am citit Cea mai trăsnită excursie cu clasa din ultimul catralion şi ceva de ani, o carte apărută la aceeaşi editură.

Detalii despre carte

TitluCu temele în instanţă

Autor: Steven B. Frank

An apariţie: 2018

Pagini: 320

Colecţia: Middle Grade

FĂRĂ TEME! Asta îi spune Sam Warren, un elev de clasa a VII-a, profesorului său, în timp ce se ridică în picioare pe bancă. S-a săturat să aibă sarcini peste sarcini, de când ajunge acasă și până se duce să se culce. Organizează un protest și, din cauză că este sancționat, Sam decide să riposteze. Îl recrutează pe domnul Kalman, vecinul său mai în vârstă, un avocat ieșit la pensie, și îl roagă să îl ajute să înainteze o acțiune colectivă din partea tuturor elevilor din Los Angeles. Argumentul lor? Tema este neconstituțională.

Impresia mea

După ce am citit cartea, am căutat o ipostază altfel  pentru a-i face poză. Şi am dus-o cu mine în parc, unde am văzut că au fost câţiva părinţi ce au tras cu ochiul la titlu 😉

cu temele in instanta

Autorul sunt convinsă că s-a inspirat din realitatea vieţii unui elev. Realitate ce se poate observa cu ochiul liber în America. Da, acolo presiunea temelor se simte! Proiecte şi alte activităţi, ce parcă sunt ţinute sub evidenţă încă de la creşă. Şi culmea, să conteze la dosarul copilului de-a lungul vieţii de elev, apoi student, apoi angajat.

La noi s-ar aplica la activităţile de după grădiniţă sau şcoală. La acele activităţi plănuite la minut, menite să-i dezvolte copilului personalitatea sau talente bine ascunse. De aceea mă gândesc că această carte este una ideală pentru părinţi.

Cartea mi-a oferit o lectură foarte frumoasă şi foarte antrenantă. O fi de vină şi faptul că îmi place când copiii din poveste se mobilizează pentru a-şi susţine punctul de vedere. Şi nu o fac la modul agresiv sau inconştinet. Ci la modul responsabil şi cu efect.

Am rămas plăcut impresionată de faptul că s-a adus în discuţie cercetări, statistici, cazuri şi aspecte ce m-au făcut să văd altfel cartea.

Finalul cărţii este sublim! Mi-a plăcut  la nebunie!

Sunt curioasă ce impact va avea această carte asupra copiilor ce o citesc. Eu sigur aş merge cu ea la părinţi şi aş zice ceva de genul:

-Vedeţi?!?! Nu doar eu am impresia aceasta!

Şi eu am fost elevă şi îmi aduc aminte cât de mult detestam temele inutile. Mna, aşa cred că a gândit fiecare la un moment dat. Trebuie să  ai parte de profesori creativi ce îţi pot stârni dorinţa de  studiu şi aprofundare a materiei.

Oare ce va zice băiatul meu după ce va citi cartea?

Momentan tatonează terenul. I-a plăcut coperta, l-a atras titlul şi a citit câteva pagini. Dar, aşa a rămas. Mai departe am citit doar eu.

Musai să vă scriu câteva citate:

” Sadie îşi petrece majoritatea timpului la ea în cameră. Conform lui Bernice, adolescenţii se separă natural de familie. Aşa exersează cum să fie independenţi. „

„Pauzele sunt văzute ca privilegii de către unii profesori, iar elevii sunt privaţi de ele când nu predau temele făcute. „

„Îmi place şcoala. Învăţăm multe acolo. Dar când ajung acasă, în sfârşit, ultimul lucru pe care vreau să îl fac este ceva pentru şcoală. „

Cartea este redată din perspectiva unui copil de 11 ani. Aşa că, veţi înâlni multe pasaje amuzante legate de viaţa de elev şi viaţa ca frate mai mic. Aspecte ce se împletesc de minune cu seriozitatea cu care este tratat subiectul temelor!

Cu temele în instanţă este o carte de citit!

Voi aţi fi tentaţi de o aşa carte?

34 Comments on “Cu temele în instanţă”

  1. pe bune ca mi-ar placea sa fiu avocat si sa pledez contra unei cantitati prea mari de teme. Sunt sigura ca nici judecatorului nu ii placea in copilarie sa stea cu nasul in carte 12 ore pe zi si va declara profesorii vinovati.

  2. Sigur cartea este de folos mămicilor. Dar, ar trebui citită mai ales de către profesori! Nu consider că tot timpul de acasă trebuie să fie liber, dar nici teme excesive.
    Mie mereu mi-a plăcut să mă duc la școală și să îmi fac temele, dar niciodată nu am avut timp și de altceva.

  3. Ce tare subiectul! Eu oricum sunt pasionata de carti cu procese de instanta, gen John Grisham, iar asta e aproape la fel. Chiar asa, este descris procesul din sala de judecata? Mi-o iau! Multumesc de recenzie!

    1. Este descris la modul usor, dar vine cu mentionari de inspirate din realitate. Iar la sfarsit chiar sunt prezentati termenii si cazurile mentionate in poveste! Sper sa iti placa 🙂

  4. Bineinteles ca m-ar tenta o asemenea carte…bune citatele. Orice ne-ar face sa iesim din stereotipuri si lucruri care ne incorseteaza gandirea si fiinta, eu zic ca este binevenit. Trebuie sa incercam doar!

Părerea ta contează pentru mine!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.