Ziua copilului pe noi ne-a găsit în Grădina senzorială Jucării Vorbărețe! 1 iunie nici că puteam să-l sărbătorim mai bine, decât într-un loc creat în jurul copiilor și a tot ce înseamnă dezvoltare armonioasă. MI-NU-NAT!
Se anunță un material complex, așa că te sfătuiesc să îți iei o limonadă sau o răcoritoare, să te așezi confortabil și să te lași purtată prin ceea ce înseamnă acest loc, ce poate să-ți ofere și cum a fost pentru mine și ai mei copii această vizită (prima din muuuulte care sunt pe drum).
Jucării Vorbărețe
Eu nu sunt la prima întâlnire cu ei. O nuuu… avem câțiva ani la activ de când ne cunoaștem. Ani în care nu am încetat să îi admir pentru tot ceea ce fac și oferă. Poți citi în aceste materiale mai multe detalii:
- Jocuri și cărți fără vârstă
- Dicționarul emoțiilor pentru copii
- Jocuri pentru călătoria cu mașina
- Nu vreau să învăţ! Vreau să mă joc!
- Cine ştie unde-i R?
- Idei de cadouri pentru serbarea de la grădiniţă
Sunt puține locuri pe care ai mei copii le apreciază cu adevărat sau le țin minte de când erau mai mici. Dar Jucării Vorbărețe face parte din categoria locurilor faine, de care își aduc aminte cu drag și unde ar vrea mereu să revină. Iar acum că s-a deschis Grădina Senzorială Jucării Vorbărețe sunt sigură că îmi vor cere mult mai des să le trecem pragul.
Jucării Vorbărețe este pentru noi mai mult decât un magazin fizic și online dedicat materialelor educative pentru copii. Este un reper în conceptul de parenting modern. Atât prin materialele atent selecționate pentru comercializare, dar și prin materialele create de la zero cât și prin acțiunile lor.
De când îi cunosc mi s-a schimbat perspectiva și am realizat că toate materialele dedicate copiilor sunt de fapt pentru părinți, ca să le poată folosi împreună cu ai lor copii, creând astfel conexiuni armonioase și baze solide.
Grădina Senzorială Jucării Vorbărețe
POZELE OFICIALE
Descrierea arhitectului
Grădina senzorială:
- partea senzorială este privilegiată – texturi diferite
- partea vizuală – cromatica generoasă
- partea olfactivă – plante
- partea auditivă – susur de apă ce oferă și mobilitate
S-a încercat o cât mai bună secesionare a spațiilor, adult/copil, proporționate corespunzător, favorizând partea de exprimare dedicată adulților. S-a creat o jardinieră întreruptă de scări dar s-a câștigat spațiu verde și locuri de șezut. Practic puteți avea 20 locuri disponibile fără a mai fi nevoie să depozitați scaune. Aveți un „ring” unde se pot purta fie discuții amicale între colegi, fie prezenta o carte, o serată muzicală etc.
De ce este atât de specială această grădină?
Este un spațiu deosebit.
Creat cu enorm de multă grijă și atenție la detalii.
Creat ca o extensie a Jucării Vorbărețe.
A fost un spațiu simplu, curtea unei case devenită sediul Jucării Vorbărețe.
Casă care a devenit tărâm de poveste urbană.
Tărâm unde găsești oameni speciali gata să te poarte prin aventuri.
Ce și-au propus cu această grădină?
Evenimente care urmează să fie organizate:
- Ateliere cu cei mici pe diferite teme. Formatori: logoped, psiholog, specialist în pedagogia Montessori
Grupa de vârstă: 2-4 ani / 5-9 ani / 10-13 ani - Întâlniri tematice cu părinți și diferiți invitați – medici, psihologi, etc
- Ateliere Mama și copilul
- Ateliere Tata și cel mic
- Lansări de carte
- Întâlniri cu autori cunoscuți de carte
- Proiecții de filme educative
- Întâlniri cu mămicile din comunitatea Instagram
Grădina senzorială Jucării Vorbărețe se poate și închiria pentru diferite ateliere/evenimente.
Cum a fost pentru noi prima întâlnire cu Grădina senzorială Jucării Vorbărețe
Poate crezi că acest loc este doar pentru copii mici. Clar aceștia vor aprecia mult mai repede, însă grădina și locul acesta poate cuceri pe oricine îi trece pragul. Da, aici pot zice că cei din Oradea sunt privilegiați să aibă acces la astfel de ”comoară urbană”. Și da, ai mei copii de 9 și 13 ani au avut ce face acolo și au avut și ”dificultăți” când le-am zis că plecăm. Mi-au adus aminte de cum erau când erau mai mici, când nu doreau să plecăm din parc sau loc de joacă… și totuși aici este altceva.
Am pornit spre acest loc cu cei doi copii și cu o provocare pentru ei – fiecare are un buget pentru a-și cumpăra ceea ce dorește de la Jucării Vorbărețe.
Când am ajuns la sediu, eu am mers în grădină pentru a mă relaxa lângă un pahar de socată, iar Laura le-a făcut copiilor turul sediului și apoi au ajuns în grădină. Ca apoi să-și caute jocurii, jucării sau cărți care să le placă și care să se încadreze în bugetul avut.
Mai întâi poze
Cât am stat pe terasă m-am odihnit ascultând sunetul apei curgând și concertul păsărilor, în timp ce admiram vizual tot ceea ce mă înconjoară. Poate fi o provocare să realizez că sunt aproape de centrul orașului și totuși mă aflu într-un loc atât de relaxant.
După ce au terminat turul complet, Laura le-a oferit și informații despre fiecare produs expus ce a fost de interes pentru ei. Le-a explicat și cum se folosește sau cum îl pot folosi sau la ce ajută produsul respectiv. Vai de câtă răbdare a dat dovadă… pentru că ai mei copii au fost extrem de curioși. Și pe lângă funcționalitate fiecărui joc sau jucărie, mai întrebau și de preț. Și făceau calcule împreună.
Sunt conștientă că pentru unii părinți este un lux să ai timp și răbdare pentru astfel de activitate, plus deschidere din partea unor oameni care să le răspundă copiilor la toate întrebările. Însă fără exercițiu nu se poate. Fără expunere la astfel de situații nu au cum să învețe. Este o provocare uriașă, dar este o provocare necesară.
După ce și-au găsit preferatele și după ce le-au plătit, am stat împreună în Grădina Senzorială Jucării Vorbărețe și ne-am relaxat.
Cu ce se vor delecta acasă
Printre alte, ca să nu le înșir aici pe toate:
- Minge hiper săritoare
- Labirinturi cu Ema și Eric
- Pahar cu lupă pentru insecte
- Joc de societate – Spanzuratoarea. Nu fi suparat. Pisicot/Cu cheia la gat
La plecare întrebarea lor a fost – Când mai venim?
Cât de curând!
Pentru că această vară se anunță a fi una plină de activități mamă-copii. Avem nevoie!
Pare a fi un loc tare fain ,cred ca cei mici sunt foarte incantati
Imi plac atelierele pentru copii si imi duc fetele la genul asta de activitati cat de des pot
Câte locuri și lucruri minunate există acum pentru copii și buna lor dezvoltare.
Locul arata foarte frumos si cei din Oradea chiar sunt norocosi.
Mi se pare un lucru foarte bun, îmi place ce vad acolo.