Recenzie Rezervă

În data de 14 ianuarie mi-a ajuns coletul cu această carte. Și am și citit repede carte din momentul în care am pus mâna pe ea și am dat drumul la citit… și uite că abia în iunie vin cu această Recenzie Rezervă. Mă bucur că o fac acum. Pentru că asta înseamnă că încă am ceva de zis despre carte : )) Îți mărturisesc că mai am cărți citite, care mi-au plăcut, dar despre care nu mai scriu dacă nu am scris atunci când am terminat de citit.

Bun.

Clar această carte a făcut maaare vâlvă în momentul în care a fost publicată. ”Valurile” se simt și acum, având în vedere faptul că vorbim totuși despre un prinț și o familie regală încă prezentă în viețile oamenilor.  Apoi mai este și partea în care cartea este văzută ca un instrumente prin care Harry a mai câștigat niște bani – bine, nu sunt doar niște bani, sunt mulți bani, o avere pentru noi, dar pentru el nu știu ce să zic.

Când mă raportez la această carte mă raportez în două direcții – instrument și carte.

Intrument:

  • De imagine. De netezire a imaginii sale și a familiei sale – și aici mă refer la Harry și Megan.
  • De atac/apărare. Depinde cu ”cine ții”, de partea cui te afli. Atacă presa și se apară de acuzații. Dar poate fi și ”atac” asupra familiei de care s-a desprins ca titluri regale. Fină linie …
  • De câștig financiar. Mai are sens să dezbat?!

Carte:

  • care a fost contribuția lui la crearea produsului final, adică a cărții
  • cât s-a cosmetizat și cât a rămas exact cum s-a întâmplat
  • modul în care sunt prezentate informațiile
  • ușurința cu care se poate citi

Despre carte după aproape 6 luni de la lansare

Cartea în sine este un material excelent pentru analiză și poate crea materiale complexe. Chiar și eu am punctat mai sus câteva aspecte de la care se poate dezvolta ulterior extraordinar de mult. Dar sunt câteva aspecte de menționat despre carte.

  1. „Rezervă” a devenit cea mai rapid vândută carte de non-ficţiune din toate timpurile, intrând în Guiness Worls Records.
  2.  La doar o zi după lansare, Nemira a epuizat întregul tiraj de 15.000 exemplare.
  3. Cartea a fost lansată internațional în data de 10 ianuarie, iar în Marea Britanie, SUA şi Canada, cartea a ajuns la 1,43 milioane de exemplare vândute în prima zi.
  4. Cartea a fost scrisă în colaborare cu JR Moehringer- scriitor din ”umbră”
  5. Se pare că sunt repercursiuni legale, după ce declarațiile lui Harry în procesul legat de consumul de droguri nu se potrivesc cu afirmațiile făcute în cartea sa.
  6. Sunt discuții legate de adăugarea unui noi capitol la carte și de cedarea drepturilor pentru crearea unui film.

Recenzie Rezervă

Descrierea oficială:

Una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut înfățișează doi băieți, doi prinți care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă. După ce Diana, Prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea și în sufletul lor – și cum avea să fie viața lor mai departe. Aceasta este povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.

 

Rezervă, cartea prințului Harry,este de o onestitate necruțătoare, plină de dezvăluiri, revelații și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința.

Pentru prima oară, în cartea Rezervă, printul Harry își spune întreaga poveste.

recenzie rezervă

Mi-a plăcut cartea.

Atât de simplu.

A fost o lectură plăcută, ușoară și foarte atrăgătoare.

Din momentul în care am început să citesc cartea a fost greu să o las din mână. Și totuși am făcut asta pentru că are 455 de pagini și este un volum stufos, generos. Astfel că nu am citit cartea într-o zi, ci în mai multe zile… consecutive : )))

Nu am obosit citind cartea, nu am găsit pasaje care să mi se pară exagerate. Am găsit un ritm plăcut de relatare a evenimentelor. Am găsit logică în expunere și am rezonat cu percepția asupra anumitor situații. Am rămas cu o senzație de ”autentic”. Până la urmă nici nu am cum să contrazic ceea ce scrie în carte. Este povestea lui de viață, este ceea ce a trăit dincolo de ceea ce am văzut la televizor sau în ziare. Este dreptul său la replică având în vedere cenzura care îi era impusă când făcea parte din familia regală.

Recenzie Rezervă este și altfel.

Pentru că această carte este o autobiografie pot zice cu ce am rămas eu după ce am citit cartea – am rămas cu câteva citate și cu bucuria de a fi citit perspectiva unuia dintre personajele principale dintr-o familie regală.

”Eu nu voiam să fiu ștrengar. Voiam să fiu nobil. Voiam să fiu bun, să muncesc din greu, să cresc și să fac ceva important cu viața mea. Dar fiecare păcat, fiecare pas greșit, fiecare eșec făcea să fie repetată aceeași etichetă, declanșa aceleași condamnări publice și, prin urmare, întărea credința generală că eram neobrăzat din fire.”

”În toiul acestei situații neplăcute, al acestui șantaj și joc de culise, consilierul de imagine descoperise o parte bună, un strălucit premiu de consolare pentru tata. Nemaifiind considerat soțul infidel, de-acum avea să fie prezentat lumii drept un părinte singur și cu probleme, care se confruntă cu dependența de droguri a fiului său.”

Toată cartea este un excelent reper pentru cine este în căutare de inspirație. Din punctul meu de vedere este relatarea unei călătorii de dezvoltare personală, doar că la un nivel ce pare desprins din scenariu de film SF.

Prințul Harry este om. O fi el de viță nobilă, dar emoțiile nu țin cont de titlu. Emoțiile, nevoia de a fi văzut cu adevărat, nevoia de a fi înțeles, nevoia de a nu mai face parte dintr-un joc politic și de putere… Mda, emoțiile par că nu au ce căuta în familii de regale… nu?!

Tu ai citit această carte? Cum ți se pare?

 

P.S. M-ai crede dacă ți-aș spune că în cartea lui Adrian Mutu există asemănări cu cartea prințului Harry?!

One Comment on “Recenzie Rezervă”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.