Definiție Nostalgie= Sentiment de tristețe, de melancolie, provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut.
Conform definiției găsite pe dexonline.ro
Dar din punctul meu de vedere, nostalgia poate să te ducă și în momente frumoase din trecut. Să îți aduci aminte cu drag de ceea ce a fost.
Deși poate în prezent ești într-o situație mai puțin plăcută și atunci amintirile îți pot induce o stare de tristețe…. Hmmm… ciudat. Nu mă gândisem până acum la acest aspect.
Și culmea, că acest articol a pornit din dorința de a descrie starea mea de bine dată de muzica anilor 2000…
Primele gânduri
Unul din cadourile primite de băiat la petrecerea lui aniversară a fost format din aceste căști. Le vezi în poza de mai jos, împreună cu muzica ce m-a transportat în adolescență.
A folosit cât a folosit băiatul căștile pentru a asculta radio la telefonul soțului (altă situație inedită). Și la un moment dat, fiindcă eu nu folosesc căști deloc, a zis să îmi dea și mie să ascult ce ascultă el. Să văd cum se aude.
Și s-a nimerit ca exact în acel moment să fie difuzată o melodie de suflet din adolescența mea. Se difuza la Național FM, și era Papa junior & Moni-k- Ai să-nțelegi.
Parcă a fost un moment ca-n filme. Când rămâi blocat fizic în prezent și cu mintea călătorești în trecut. Senzație accentuată și de căști, ce acopereau orice alt zgomot din jurul meu.
A fost primul moment ce m-a trezit din amorțeală.
Muzica a însemnat foarte mult pentru mine. A fost un factor foarte important în dezvoltarea mea emoțională. Și uitasem acest lucru. Bine, nici muzica zilelor noastre nu ajută 😛
Cum te cuprinde nostalgia?
Doar de o melodie a fost nevoie. Plus niște căști.
Ca de atunci să îmi acord zilnic momente în care să mă teleportez în trecut prin intermediul melodiilor ce mi-au fost aproape pe vremuri. Pe atunci aceste melodii aveau mesaje. Aveau versuri, aveau sens, aveau impact asupra celor ce le ascultau.
Și de ce să nu revii la ceea ce te-a ajutat la un moment dat să treci peste diferite momente grele?
Pe vremuri… aveam casetele lui tata cu UB40 și Radio Sonvest, ce îmi țineau companie zilnică. Plus discoteca de vară de la țară și ulterior și postul de muzică Atomic.
Cu ajutorul muzicii mi-am dat seama că ține de mine să fiu fericită în viață… hahaha… cam mare descoperire pentru o puștoaică de liceu, nu?!
Dar așa a fost. Ascultam melodiile de pe atunci și disecam versurile în toate părțile. Ca să le dau sens și să le ofer viață. Acum pot afirma liniștită că au avut un impact major în dezvoltarea mea emoțională.
Ce melodii ascultam? De toate.
Ascultam pe atunci melodii de la diverse trupe. De la BUG Mafia, Andre, Animal X, 3SE, N&D, Sing Sing BB, Demmo, ASIA, DJ Project, Activ, Voltaj, Genius, Candy, Akcent, K1..
Până la melodii de tip One hit de la aceste trupe/cântăreți Bairam, L.A., Liviu Guță- De ce mă minți?, Costi Ioniță, Adrian Copilul Minune :)))
Și mai erau și cei ce au apărut mai târziu în viața mea. Britney Spears, Ricky Martin, Backstreet Boys, Gigi D”Agostino…
De ce nostalgie?
Fiindcă fiecărei melodii îi atribui o anumită situație din trecutul meu. Și vreau nu vreau, mă cuprinde o stare ciudată. Nu tristețe, nici melancolie… nu știu cum să îi zic. Mai mult recunoștință pentru ceea ce am trăit.
Fiecare moment din trecut, fiecare amintire, bună, rea, este importantă pentru ceea ce am devenit azi ca om, persoană.
Ceva neașteptat s-a întâmplat în una din zilele când ascultam cu patos Animal X și fredonam melodiile având căștile pe urechi. Copiii l-au recunoscut pe Șerban Copoț de la Asia Express :))) Au fost foarte surprinși. Motiv pentru care i-am purtat prin mai multe melodii ce le ascultam eu p-atunci. Poate poate muzica le va fi și lor sprijin.
Și eu devin nostalgică când ascult unele melodii..
Uneori se intampla sa încep să plang..
Si mie muzica imi declanseaza nostalgii. Fiecare melodie e legata de anumite momente. :d
Este suficient sa am o stare mai putin buna si sa ma gandesc la cateva melodii care ma poarta pe taramurile visarii si sunt pierduta pret de minute bune
Unele melodii cu un text aparte ma fac sa devin nostalgica, dar imi revin repede.
Și eu devin des nostalgică atunci când aud o melodie care m-a marcat în trecut, sau poate văd un film cu niște secvențe mai de suflet.
Muzica si pentru mine e un factor care imi activeaza nostalgia, am playlist pe youtube si ascult frecvent. Si de aici am abat rau cu gandul la diferite amintiri din trecut
Și pe mine mă cuprinde de multe ori nostalgia și tot ascultând muzică.
Ce face muzica din noi… nu?! 🙂
mi-ai adus aminte de muzica noastra… ce e acum la radio e ok, dar nu se compara… clar erau vremuri mai usoare, mai fara griji… pe masura ce inaintam in varsta cred ca avem tendinta mai des sa devenim nostalgici. nu e un lucru rau, ci asta inseamna ca nu ne uitam trecutul
Ce este acum la radio ma depaseste uneori. Noroc ca mai gasesc posturi de radio ce difuzeaza melodii decente. Si ca mai sunt trupe ce pastreaza acea tendinta de demult 🙂 Eu cred ca vom printre ultimii batranei ce isi vor aduce aminte cu nostalgie de acele vremuri… restul se vor uita pe facebook in amintirile acelei zile de acum multi ani 🙁
Uite că acum m-a cuprins citind la tine despre vremurile alea. Fiecare formaţie a trezit câte o amintire frumoasă. Tare mi-a plăcut!
Ma bucur ca te-am trimis in momente frumoase din trecutul tau. Eu patesc mai des cand intru la tine :))
Îţi mulţumesc şi eu mult, mă bucur să ştiu că treci pe potecile mele!
Mereu cu mare drag 🙂