Mai am până să ajung purtător de cuvânt al acestei categorii de oameni, dar, în acest articol cred că ”noi bicicliștii” se poate înțelege că este la modul general. Poate fi mai bine sau mai rău. După caz. După putință. După loc. După echipament.
A trecut anul de când am luat bicicleta ca o variantă sănătoasă și plăcută de activitate fizică. Mișcare în aer liber. Vezi aici mai multe detalii:
- #PauzaPrinMiscare și impactul ei în viața mea
- Pauza prin mișcare cu bicicleta și strângere de fonduri
De atunci am pedalat oleacă. Dacă ar fi să mă iau doar după aplicația ce o am în telefon și mă ajută să contorizez, am parcurs cu bicicleta până acum 161 de km. Aceștia fiind măsurați… căci am descoperit aplicația după ce începusem să pedalez. En fin.
Am pedalat. Am folosit bicicleta. Am și schimbat-o. Înainte o foloseam pe cea primită de la tata după ce s-a retras la țară. Acum am una primită cadou de ziua mea de naștere de la soț. Merge. Scriu despre ea fiindcă ea este motivul pentru care pot să mă plimb atât de mult.
Din păcate, mai am nevoie și de pământ. Pistă. Trotuar. Stradă. Ca să pot rula bicicleta. Și de aici buba mea acum.
Pentru că…
… noi bicicliștii nu avem loc pe stradă de mașini
… noi bicicliștii nu avem loc pe trotuar de oameni
… noi bicicliștii nu avem loc nici măcar pe pista specială… din cauza oamenilor.
Chiar așa, noi bicicliștii ce cu atâtea pretenții?!
Indignarea a venit cumva din ultima ieșire cu bicicleta. Când, pe pista de biciclete fiind, l-am auzit pe un biciclist răspunzând partenerei- ”Da, am claxon, dar sunt civilizat și pot să aștept”.
Fiindcă stăteau în spatele unor oameni care nici măcar nu se sinchiseau să le facă loc să treacă… ei fiind pe pista de biciclete.
Gândire dusă la extrem- poate
Da′ ce aveți dom′le cu bicicletele astea?!
Vrei să ajungi mai repede undeva? Cumpără-ți mașină. Nu contează că poate nu ai bani de mașină și bicicleta te ajută. Lucrează mai mult, mai des, ca să ai bani sau ca să îți iei mașină în rate. Nu contează că vei lucra ca să ai bani de mașină și că vei sta în trafic mai mult ca pe bicicletă. Măcar nu mă deranjezi.
Bine, nu ai bani, mergi pe jos. Că oricum vrei să protejezi natura și nu vrei poluare. Mergi pe jos. Sau poate cu mijloacele de transport în comun. Când e rău rândul este și taxi. Măcar nu mă deranjezi.
Noi bicicliștii
Mă simt apostrofată când frânez pe pista de biciclete ca să evit un accident. Ca și cum i se cuvine să stea unde vrea mușchiul său.
Când merg pe stradă cu bicicleta, încerc pe cât posibil să merg cât mai aproape de trotuar, ca să nu încurc traficul. Și tot simt privirile sau înjurăturile cum mă ajung de la spate.
Pe trotuar nu mai zic nimic. Nici de mașinile parcate aiurea, nici de oamenii cărora parcă le-aș fura spațiul personal.
Da’ ce pana mea au dom’le bicicliștii?!
ȘTIU!
Au bun simț. Au respect. Au răbdare. Au educație.
Eu pot accepta că suntem diferiți. Că avem alte percepții, că avem alte obiceiuri, că venim din lumi diferite. Merg și cu mașina, și cu bicicleta, și pe jos, și cu mijloacele de transport în comun. Și, încerc pe cât posibil să respect decizia fiecăruia, atâta timp cât nu mă afectează negativ în mod direct.
Într-adevăr, nu oricine alege bicicleta. Și bicicleta nu este pentru oricine. E nevoie de echilibru, control, direcție, coordonare pentru a stăpâni bicicleta și pentru a o duce prin fel și fel de locuri… pedalând. Și, ca să ajungi să combini cele de mai sus, e nevoie de un anumit stil de viață ce să îți permită să le poți dezvolta.
Vezi cum se leagă toate?! ; )
Din propria experiență
În Oradea, am mers și pe trotuar, și pe pistă și în trafic. Am trăit și bune și rele. Am căzut și pe pistă, din cauza unei denivelări. Era să cad și pe stradă din cauza unei gropi bine camuflate. Mi-a explodat și cauciucul recent, și nu m-a întrebat nimeni dacă sunt bine – în condițiile în care în parc era plin de lume.
Am scris expre’ de Oradea, fiindcă se vrea a fi un oraș mai special. Cu oameni mai deschiși, ce s-au obișnuit mai mult sau mai puțin cu binele, cu evoluția. Până nu vezi cu ochii tăi, până nu trăiești pe propria piele, n-ar nici un farmec și poate nici nu mă crezi.
Da, sunt convinsă că sunt orașe și cu mai bine de atât. Dar și cu mai rău de atât.
Mă mulțumesc că reușesc să ies la plimbare cu bicicleta în aer liber. Mă mulțumesc că am pe unde să fac asta. Mă mulțumesc să mai strig uneori ”PARDON!” din toți rărunchii în spatele unora ce n-au treabă cu planeta și reușesc să-i scot din vise…
Tu?
Disclaimer:
- nu toți bicicliștii sunt ușă de biserică
- nu toți oamenii sunt nepoliticoși sau încăpățânați în preajma bicicliștilor
Imi place sa merg cu bicicleta si chiar mi-am luat una inainte de prima sarcina. Este destul de greu sa mergi pe strada cu bicicleta si asta pentru ca un biciclist trebuie sa fie cu ochii in 4 mereu. Ce-i drept pista de biciclete este perfecta pentru plimbarile unora si frecvent vedeam niste priviri deocheate cand claxonai
Eu am din fericire ozona langa casa unde pot sa ma bucur de plimbarea cu bicicleta. Pana ajung la acea zona este putin mai dificil, insa cand ajung totul este perfect!
Ce mi as dori si eu sa imi iau intr o zi o bicicleta si sa cutreier macar prin parcuri cu ea, sau faleza din Mamaia, caci stau la mare. Mi se pare atat de fain, sport curat. Si am un respect deosebit pentru oamenii care merg la munca cu bicicleta si la Cluj gasesti multe cazuri de gen. Jos palaria.
Foarte interesant acest articol. Și eu merg destul de des cu bicicleta.
Eu nu merg cu bicicleta, dar sa stii ca in Galati vad destui biciclisti. Chiar sunt piste, au loc destul de mult si pietonii nu prea ii incurca pe acolo. 😀
Eu abia acum învăț să merg pe bicicletă, astfel că nu pot pronunța cu privire la subiect, încă. 😀
La mine in oras nici nu o pot numi pista pentru biciclete. Mi-ar placea sa ma plimb mai des cu bicicleta, este o activitate placuta si relaxanta pentru mine.
Eu am renuntat sa merg pe strada cu bicicleta…de frica, asa ca circul cu ea numai pe unde exista piste speciale pentru biciclisti si sunt foarte putine in orasul meu.
Apreciez bicicliștii, pe tine în mod special pentru că ești curajoasă, plină de energie.
De când am probleme de sănătate legate de coloană, nu mai pot merge pe/cu bicicletă.
Știu însă cât de aiurea este să nu ai pe unde merge, acolo unde, rarele locuri sunt prevăzute cu piste speciale, pietonii nu înțeleg că nu au ce căuta. Mă bucur însă că ai ales să împarți cu alții experiența ta.
Succes!
Stiu sa merg pe bicicleta dar adevarul e ca nu prea am mai mers demult .Noi nu avem piste de bicicleta si din pacate copilul meu cand merge trebuie sa mearga pe trotuar iar sotul pe strada si da de multe ori nu au loc din cauza masinilor sau a oamenilor
oamenii nu sunt obisnuiti cu bicicletele. si cred ca ii baga pe toti in aceeasi oala – vezi biciclisti beti, care merg pe mijloc si nu prea ai cum sa ii eviti. aceeasi poveste si la unii, si la ceilalti. soferi, pietoni sau biciclisti, nimeni nu e perfect. si al meu are bicicleta si sincer, imi e mereu teama cand merge cu ea, sa nu il ia vreunu pe capota
Foarte adevarat
Îmi place și mie foarte mult să merg cu bicicleta. Din fericire, nu m-am confruntat cu situații neplăcute, dar nici nu am avut până acum curajul să merg pe stradă 🙂 Eu folosesc bicicleta doar pentru relaxare 🙂
Mi-ai făcut „pofta” de o plimbare cu bicicleta. Aștept sa se vindece operatia sa ma pot bucura de plimbări luuungi.
Cred că noi nu avem infrastructură pentru masini, si atunci ce sa mai zicem despre biciclete? In plus, cultura aceasta la noi inca nu e…
Foarte interesant articolul tău și eu sunt cam de aceeași părere cu tine.
Multumesc pentru apreciere. Incerc sa gasesc o cale de mijloc pentru a transmite cat mai bine ceea ce vad si traiesc. Poate ajuta si pe altcineva.