Tatonam cu ideea, dar clar nu era pe lista de dorințe pentru anul 2025. Studentă la 39 de ani?! Vai de mama mea că nici acum nu cred că înțeleg pe deplin în ce m-am băgat. Ca să nu mai zic de domeniul în care m-am băgat singură. O specializare care și pe mine m-a surprins. Dar o specializare care mă pasionează și care sper să-și arate valoarea de-acum încolo.
Dacă la 18 ani începeam cursurile de Contabilitate și informatică de gestiune (pe care le-am și finalizat și în urma cărora am dobândit licența de economist), la 39 de ani am început cursurile la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, specializarea Nutriție și Dietetică. Acum mai rămâne de văzut cum voi finaliza această a doua facultate. De ce zic asta? Hai să le luăm pe rând.
De ce am ales să fiu studentă la 39 de ani
O să pară poate un pic aiurea, dar acum am simțit că este momentul potrivit. Anul acesta, prin luna aprilie au început să apară tot mai puternic gândurile în această direcție. Și în momentul în care m-am interesat și am văzut că nu este necesară susținerea unui examen de admitere, am zis că ăsta-i semnul meu. Așa că, am început să mă pregătesc. Să îmi adun informații, să mă consult cu soțul și să mă conving că este alegerea cea bună.
Încercam să mă temperez, fiindu-mi și frică oarecum să sper sau să cred că eu chiar voi face asta.
Când a fost momentul, am depus actele și am așteptat. Și am așteptat.
Pentru că nu am intrat din prima deja dispăruse complet speranța. Mă împăcasem oarecum cu ideea că nu am intrat și cu toate astea tot intram pe site la câteva zile să văd actualizarea listei. De 4 ori s-a actualizat până când mi-am văzut numărul pe lista de acceptați. Sincer? Am plâns când am văzut asta. A fost o eliberare stranie, ca un ghem de emoții și speranțe care așteptau să iasă.
La 18 ani nu am dat atât de mare importanță admiterii, dar acum, când am ales singură domeniul convinsă fiind de faptul că pe acest drum vreau să cresc în anii următori, momentul admiterii a fost ca închiderea unui cerc deschis acum 20 de ani.
Am plâns pentru tot ceea ce nu am știut la 18 ani și pentru tot ceea ce am devenit de atunci până acum.
Nutriție și Dietetică
Nimic nu mă putea pregăti pentru ceea ce aveam să descopăr în prima lună de cursuri. Tocmai de aceea am ales să las un pic de timp până dau vestea, ca să pot procesa tot ceea ce trăiesc.
Că acum râd când mă gândesc la timp. Oare ce făceam cu atâta timp avut înainte de facultate?! Pe lângă locul de muncă, pe lângă familie, pe lângă proiectele din care fac parte, acum am timp și pentru facultate.
În prima zi de cursuri puteai prinde iepuri cu mine. Eram toată zâmbet și plină de energie faină. Chiar dacă ziua de 1 octombrie a fost o zi extraordinar de plină și de agitată, eu eram fericită. Cred că se și vede în colajul de mai jos.
Au urmat apoi zile de panică. Zile cu speranță. Zile cu confuzie. Zile cu încredere. Un amalgan uriaș de trăiri care m-a copleșit.
Volumul de informații care au început să vină spre mine combinat cu complexitatea informațiilor…. vai de capu” meu…. am început să mă îndoiesc de ceea ce am ales să fac. Am început să mă pregătesc pentru eșec. Să îmi pun piedici singură. Să îmi caute scuze. Să îmi plâng de milă.
Poate nu știu acum exact ce vreau să fac, dar știu clar ce nu vreau să fac.
Nu vreau să las viața să treacă fără să fi căutat să devin cea mai bună versiune a mea.
Așa că am început să iau tot ceea ce se întâmplă zi cu zi. Pe rând. Fără presiune, fără stres, fără griji.
Există mari șanse să nu-mi iasă din prima. Mai ales dacă nu mă pot pregăti cum trebuie. Ceea ce este normal având în vedere contextul personal. Dar nu mă voi opri atât de ușor.
Poza din 31 octombrie am făcut-o după prima evaluare la o materie predată. Materie pentru care m-am pregătit cât de bine am reușit și restul am lăsat pe mâna logicii. Rezultatele le voi afla curând. Dar nu reflectă potențialul, ci doar ecuația de moment dintre timp, energie, dorință și deschidere pentru a învăța informațiile aferente materiei respective.
Cum e să fiu studentă la 39 de ani?
Mie îmi place.
Nu credeam că voi mai descoperi situații care să mă inspire să cresc, să creez, să modelez.
Materiile sunt grele pentru mine acum, dar mă ajută maxim colectivul, adică ai mei colegi. Îmi sunt tare dragi și mă bucur că fac parte din acest colectiv deosebit. Ei sunt un motiv serios și destul de mare ca procent din cauza căruia reușesc să mă motivez zilnic să o iau ușor. Cu atât mai mult cu cât eu chiar nu am cui să demonstrez ceva anume. Nu am presiunea aceea asociată cu ”acum pui bazele a ceea ce vrei să faci în viață”.
Eu explorez fiecare situație pentru a-mi căuta locul și direcția…. pe lângă somn, somn, somn.
Clar resimt oboseala mult mai repede ca unii colegi, dar sunt mult mai prezentă în corp astfel încât să-mi pot ajusta consumul de energie și ritmul în care fac unele lucruri.
Ai mei copii încă se obișnuiesc cu ideea că sunt studentă și că sunt mult mai mult plecată de acasă. Ajută faptul că sunt mai mari acum și mă pot baza pe ei în unele situații. Dar tot este ciudat și pe această direcție pentru mine.
Mă exprim mult mai clar în cadrul unor contexte care necesită clarificare – aspect care în prima facultate nu era confortabil pentru mine. Pentru a trece peste faptul că nu știu multe noțiuni, fac de cele mai multe ori haz de necaz. Doar nu-mi dă nimeni în cap dacă întreb și până acum nici un cadru didactic nu a făcut scandal că nu știu vreun lucru esențial.
Adevărul este că am enorm de mult de recuperat în ceea ce privește partea medicală. Cu materii ca biochimie, genetică, chimie organică, biologie celulară etc. și astea doar în primul semestru, se anunță o sesiune de tot miru. Și apoi voi vedea ce fac. Da, pentru că încă am rețineri și nu știu dacă voi putea duce la bun sfârșit această facultate. Vezi? Încă-mi las o portiță deschisă … cum ar fi să-mi doresc să reușesc și să văd că nu pot face asta!?! Este situația clasică în care una-i teoria și alta-i practica.
Acum pot scrie mai lejer despre viața de studentă la 39 de ani
Să te toți aștepți la materiale pe acest subiect.
Mai ales că acum m-am limitat la a scrie despre partea personală a acestui nou început, fără a scrie despre partea practică a situației – adică despre domeniul în care am ales să mă specializez. Având în vedere parcursul personal din ultimii ani, cumva pot zice că erau semne, doar că nu le-am văzut și nu le-am legat până acum.
Ponturi pentru învățat mai ușor și mai cu spor la această vârstă?
.
.
.
P.S. Tot ceea ce vreau să creez cu ajutorul informațiilor de la Nutriție și Dietetică este strâns legat de ceea ce am dobândit în cadrul cursului de Consilier dezvoltare personală din Oradea și a experienței personale mai ales cu ”PauzaPrinMișcare”
