Suntem singuri?


Tocmai ce am vizionat trailerul filmului ” Primul contact ” lansat în cinematografe în data de 11 noiembrie 2016, şi m-a pus tare rău pe gânduri.

Este primul trailer de film, din sfera SF-ului în care nu văd nici un extraterestru. Adică, nu din aceia verzi, cu mâini lungi, cu ochi mari şi negri. Este primul trailer în care văd că se pune accent pe comunicare, pe oameni, pe ceea ce ar face omul în situaţii de acest fel. Nu am mers încă să văd filmul la cinema, dar mă pregătesc.

Până atunci, am rămas cu acest gând: Suntem singuri?

Încă de când eram mică şi mă uitam pe furiş pe postul naţional de televiziune la documentare cu extratereştri, m-a măcinat acest gând. Bine, nu este o preocupare zilnică a mea, să mă gândesc la extratereştri, dar mai îmi scapă uneori astfel de gânduri.

Şi dacă, totuşi?!

Cum am comunica? Asta în ideea că nu dăm peste nişte extratereştri geniali, care s-au coborât la nivelul nostru şi ne-au învăţat limba.

Eu să fiu  pusă într-o situaţie asemănătoare cu cea în care este pusă Amy Adams, interpreta personajului principal feminin din filmul menţionat mai sus, aş sta şi m-aş uitat la navă până m-aş plictisi. Să văd orice mişcare, să prind orice sunet sau manifestare din partea extratereştrilor. Însă filmul nu ar mai avea farmec dacă nu ar fi acţiune, dramă, mister, suspans, oare am luat decizia corectă, oare vom supravieţui, mai are sens să caut răspunsuri……………

Dar dacă ar ateriza o navă seara la mine în curte…… atunci e alta povestea. Un alt scenariu.

Fără costume de protecţie, fără translatori, fără presiune, fără arme, fătă ştiri de ultima oră, fără lideri ai lumi gata să intervină şi să decidă în locul meu. Ce pana mea mă fac atunci?

Primul gând- fugi cât de ţin picioarele. Dar unde să fug? Că doar mă pot găsi uşor.

Cum să comunic cu ei, dacă nu-mi cunosc limba?

Ha, e bună asta. Extraterestru vorbind română. Dar eu ştiu şi engleză. Poate aşa merge.

Apoi ştiu desena. Pe nisip,  pe hârtie, pe telefon, doar să înţeleagă ceva.

Mai ştiu şi mima. Şi dansa. Şi cânta.

Citind cele de mai sus, parcă aş fi o maimuţă care încearcă să comunice cu un om. Fain am ajuns.

Dacă nu merge nimic?!

Mă aşez, unde apuc, şi stau. Aştept. Ei vor ceva de la mine, ei au venit în curtea mea, nu m-am dus eu pe planeta lor.

De ce stau? Sunt două variante care m-au adus spre această logică:

1, Ori au venit cu gând de război şi orice aş face sigur nu supravieţuiesc, aşa că stau. Dacă vor să mă căpieze o vor face şi dacă fug.

2, Ori au venit să ne salute, să ne descopere, să ne ajute. Iar în acest caz, stau şi aştept să mă „citească” . Ştiu că sună aiurea comparaţia, dar e ceva ca şi în cazul câinilor- te miros înainte de a se apropia de tine. Poate sunt şi telepatici extratereştrii şi simt că nu-s un pericol public.

Ca specie, noi avem o tedinţă de a complica lucrurile de nu mai ştim nici noi cum să le desfacem. Suntem mereu gata de război, dar nu ne gândim la consecinţe. Indiferent că purtăm războaie între noi sau cu extratereştri, planeta noastră va fi cea care va fi distrusă.

Sună şi mai aiurea decât comparaţia de mai sus, dar COMUNICAREA este baza unor relaţii generatoare de lucruri bune. Sună aiurea fiindcă lucrurile simple fac mari diferenţe. Dacă nu ne-am face griji că cineva poate face mai bine decât noi (eu o numesc invidie) am comunica mai mult. Dar aşa, ţinem doar pentru noi. Nu comunicăm.

Tu cum îţi imaginezi primul contact cu extratereştrii?

Susa foto: intercomfilm.ro / pixabay.com

7 gânduri despre “Suntem singuri?

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 17. ARRIVAL. Cum comunici cu necunoscutul?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s