Majoratul la munte

Poate suna banală ideea, dar doar pentru cei care locuiesc în zona muntelui. Pentru restul oamenilor de rând, majoratul la munte este o idee atipică.

Dar te mai miră ceva în ziua de azi?!

Majoratul meu

Au trecut ceva ani de la acea zi. Iar evenimentul nu a fost wow, de genul văzut pe la televizor. Am avut sandvişuri, sărăţele, prăjituri, sucuri şi sampanie fără alcool. Se auzeau şi se dansa pe melodiile celor de 3SE, Animal X şi Akcent în boxele legate cumva la casetofonul din dotare. Atunci erau în vogă casetele audio cu selecţii de hituri, nu doar un album. Mai după miezul nopţii am avut acces la un pic de lichior de cireşe, doar eram majoră.

Dar vremurile se schimbă şi pretenţiile copiilor se schimbă şi ele. Şi mai grav, mintea părinţilor rămâne în urmă. Nu face faţă acestor preţenţii şi vremuri noi.

Eu mă şi văd peste câţiva ani

Făcând feţe feţe când se va apropia majoratul băiatului.

Acum e la modă mersul în club, petrecerea cu dj, cu alcool mult şi mâncat shaorma în dimineaţa de după petrecere. Vai de steaua mea.

Clar nu va avea genul meu de petrecere, dar nici în club nu va merge. Mai bine îşi face majoratul la munte. Eheee, cine va fi ca el, copil norocos şi ca mine de părinte cool. Nu?!

Nu-i prea repede să mă pregătesc pentru astfel de momente. Documentarea şi pregătirea financiară este importantă pentru acest eveniment. Din Oradea în Braşov este ceva de mers. Dar de ce să bat acest drum, când am totul la îndemână online?!

Majoratul la munte

Nu ştiu cum se face că mă loveşte inspiraţia în momente tot mai ciudate. Aşa m-am gândit eu să-i fac cadou băiatului, cu vreo 6 luni înainte de majorat, o mapă cu detaliile petrecerii. Parcă şi văd momentul, am un talent în a-mi face scenarii în minte, de te ia cu ameţeală.

Organizarea de evenimente în Braşov este mai uşoară când ai o locaţie la dispoziţie.

Cazare în camere amenajate cu stil. Sală de evenimente echipată cu tot ceea ce este necesar unei petreceri de pomină. Spaţiu pentru distracţie, biliard, darts. Saună. Adaugă şi o privelişte minunată şi oferta este de nerefuzat.

Se zice că părinţii îşi împlinesc multe dintre visele proprii prin intermediul copiilor. Măi, în acest caz şi eu sunt acel gen de părinte. Da, voi ţine cont şi de preferinţele copilului, că doar e petrecerea în cinstea sa. Dar, voi avea şi eu unele momente în care voi încerca să mă simt ca la 18 ani. Cu ajutorul celorlalţi adulţi, relocaţi într-o încăpere separată de cea a copiilor, sigur va ieşi ceva de povestit nepoţilor.

Dacă stau bine şi mă gândesc, parcă mi-aş face şi aniversarea nunţii tot acolo. Însă aniversarea nunţii de argint vine după majoratul băiatului. Aşa că voi avea ocazia să mă obişnuiesc cu locaţia 😉

 Vedeţi?! Vedeţi cum mai mereu deviez de la subiect?! Acum vorbesc despre majorat, acum despre nunta de argint. Îmbătrânesc, asta-i buba!

Dar tot fac eu treabă bună când mă mobilizez şi am de organizat ceva.

Unde v-aţi ţinut voi majoratul?

Unde aţi ţine majoratul copilului?

4 Comments on “Majoratul la munte”

  1. Eu mi-am facut majoratul acasa ,cu cativa prieteni ,la fel muzica usoara un pic de dans ,si cam atat …cat despre majoratul fetitei …nu pot sa ma pronunt ,…vom vedea ce va fi …mai e mult pana atunci

Părerea ta contează pentru mine!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.