Jurnalul unui Adam. Prima carte care m-a enervat!

Tot caut o modalitate prin care să reuşesc să aştern impresiile despre aceste două volume citite din „Jurnalul unui Adam”, într-un mod cât mai coerent. Am destule gânduri care vor să iasă prin vârful degetelor, dar toate vor să iasă în acelaşi timp.

Am primit aceste două volume de la o prietenă, care era foarte încântată de ele. Acum, va citi şi ea cu restul lumii, ceea ce cred eu despre aceste cărţi şi de ce m-au enervat la culme!

În încercarea de a păstra cumva linia avută când vine vorba despre articole dedicate cărţilor, mai jos aveţi câteva informaţii generale despre aceste volume. Apoi vine impresia mea.

Titlu: Jurnalul unui Adam, volumul 1 / Jurnalul unui Adam, volumul 2

Autor: Bogdan Marcu

An apariţie: 2016

Pagini: 252 /286

Editura: Bookzone

Despre volume

Volumul I reprezintă primele interacțiuni ale bărbatului, personalizat de Adam, cu femeile din jurul său, în perioada liceului. Pe tot acest traseu ce se rezumă, pentru moment, la prima iubire, primele partide de sex, primele dezamăgiri, atât Adam, cât și personajele feminine își vor trage propriile lecții ce stau la baza maturizării oricăruia dintre noi. „

Cel de-al doilea volum îl întruchipează pe Adam în perioada facultății, astfel având în fața ochilor un bărbat matur, cu lecții învățate și cu sufletul deschis pentru a iubi. Însă cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, lumea lui Adam va fi dată peste cap de o femeie care se demonstrează a pleca într-un mod misterios. Cumva, Karma îi face o vizită Adam-ului nostru.

Ambele citate sunt luate de pe blogul autorului. Nici nu ştiu dacă să las link sau nu! Deocamdată rămâne doar aşa.

Cum ajunge o carte să mă enerveze?

Aici devine mai interesantă treaba.

Încă de la început, bănuiam cam despre ce este vorba. Adică despre aventurile sexuale şi amoroase ale unui bărbat. Aşa că, am început lectura fără nici o aşteptare de la carte.

Într-o seară de vineri, am zis să nu mai amân şi am purces la citit. Am ajuns până la pagina 86 şi deja simţeam cum gândurile se încurcă şi tensiunea creşte. Am pus cartea deoparte şi am reluat a doua zi. Doar fiindcă doream să văd ce şi cum merge mai departe.

A mers foarte repede. Aşa de repede că am terminat în câteva ore ambele volume.

Boooon. Acum am ajuns în momentul în care trebuie să aranjez cumva ideile ca să aibă o logică şi pentru voi, nu doar pentru mine.

Mai întâi, carte se vrea din câte am înţeles eu, a fi un fel de jurnal al autorului. Doar că a schimbat numele personajului pe considerentul că toţi bărbaţii se trag dintr-un Adam şi femeile dintr-o Eva.

Aşadar, poţi alege să crezi tot ce s-a scris în carte sau poţi să crezi că autorul a inventat tot.

Orice variantă ai alege, pe mine mă scoate din pepeni un singur lucru:

PROTECŢIA ÎN TIMPUL UNUI ACT SEXUAL!!!!

Am vrut să scriu prezervativ, dar sunt şi alte metode de protecţie. Însă, nu ştiu câte persoane cunosc alte variante la vârsta la care personajul susţine că a avut primul contact sexual. Adică în clasa a 8-a.

Mă scoate din pepeni pentru că, la fel cum o femeie/ tânără/ adolescentă îşi crează unele aşteptări, îşi face unele scenarii raportându-se la romanele citite/ seriale văzute/ basme,  gen prinţ pe cal alb, îmbrăţisări după o noapte pasională, serenade la balcon………….. La fel şi un cititor al acestui jurnal poate avea impresia că poţi face sex fără a te proteja şi să nu se întâmple nimic.

Căci, uneori se întâmplă. Ori femeia rămâne însărcinată, ori se transmit tot felul de boli. Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla!

Cum cred că reacţionează cititorul acestor volume:

  1. Nu bagă de seamă lipsa protecţiei fiind absorbit de detalii picante ale actului în sine.
  2. Nu acordă atenţie acestui aspect, fiind ceva normal şi de acord cu situaţia.
  3. Se gândeşte că nu a avut niciodată parte de astfel de moment cap-coadă descrise în carte, fiindcă mereu exista acel moment când trebuia să (îşi) pună prezervativul.
  4. Nici nu observă acest lucru şi savurează rândurile cărţii.

Iar personajul principal a avut destule relaţii sexuale în timpul liceului.

Unele descrise amănunţit în primul volum. Dar nici urmă de protecţie!

DE CE???

Da, aşa ai procedat tu!

Da, momentul în care apare ocazia de a întreţine relaţii intime te poate lua prin suprindere!

Da, poate nu cunoşti toate detaliile ce vin în acel moment!

Dar tu, ca autor de BESTSELLER NAŢIONAL, nu te gândeşti că vor fi destui cititori care vor lua de-a bună ceea ce  ai experimentat tu?! Dacă nu te aşteptai la aşa notorietate cu primul volum şi nu ai acordat o importanţă prea mare acestui aspect, măcar în al doilea volum se putea adăuga ceva.

Însă ştiţi ce scrie în al doilea volum?!

Că este conştient de riscul ce îl presupune lipsa protecţiei, dar este mai bine, mai intens, fără prezervativ!

 

Un pic de responsabilitate nu strică! 

Şi îmi este ciudă!

Fiindcă autorul scrie foarte bine. Are multe pasaje în carte în care descrie foarte bine jocul dintre un bărbat şi o femeie. Aceste pasaje regăsindu-se mai ales în primul volum.

În al doilea volum merge mai mult pe relatarea de experienţe personale, decât pe cugetări filosofale.

Culmea, mai trebuie să apară şi un al treilea volum. Căci volumul doi a rămas cu un final suspendat în aer. La fel a fost şi cu primul volum.

Nici nu ştiu dacă să recomand sau nu aceste volume! Mai bine intraţi pe categoria timp liber să vedeţi alte articole despre cărţi interesante!

Se prea poate să fiu eu prea paranoia, să fiu prea ciudată şi să exagerez, dar cu unele lucruri nu-i de jucat!

Credeţi că aţi fi tentaţi să citiţi „Jurnalul unui Adam”?

watchshop

About adndefemeie

Carmen Alexa. Acesta este numele meu, a omului din spatele rândurilor scrise pe acest blog Sunt orădeancă, născută în ”86, căsătorită, mama a doi copii minunați. O femeie ce și-a găsit modalitatea perfectă pentru a-și canaliza gândurile și ideile- BLOGUL. Despre mine ⇢

View all posts by adndefemeie →

42 Comments on “Jurnalul unui Adam. Prima carte care m-a enervat!”

  1. Buna,

    Fiecare avem pareri diferite.
    Mie imi plac cartile de dragoste indiferent daca implica sau nu actul sexual/real sau fantezie. In toate cartile pe care le-am citit nu am vazut ” protectie „, parerea mea este ca acest gen de carte vrea sa scoata in evidenta cum sa te comporti intr-o relatie pentru a fi fericit/ă nu cum sa te protejezi.
    Inteleg ce vrei dar nu cred ca vei gasi intr-o carte de dragoste cum sa te protejezi.
    Acest subiect trebuie discutat de parinti cu copii, la scoala sau carti speciale cu acest subiect.
    Este pur si simplu o carte daca iti place o citesti daca nu nu.
    Cum am zis ca sa eviti o sarcina nedorita, o boala nu in aceste carti gasesti educatia pe aceasta tema.

    1. Salut,

      Asa este. Fiecare are pareri diferite.

      Si da, educatia sexuala AR TREBUI sa vina din surse mai documentate sau parinti, carti de specialitate. Insa, nu cred ca se regasesc multe persoane in acest caz. Mai „atractive” sunt alte surse- carti erotice, clipuri pe YT sau prieteni.
      Nu ziceam nimic de serie, caci poate fi in functie de ce-i tuna autorului, poate fi fantezie. Si stiu ca nici un roman de dragoste/erotic nu are pauza la scenele sensibile pentru a pune prezervativ. Dar acelea sunt romane, acesta este altceva…. nu?

  2. Incerc sa citesc acum „Jurnalul unui Adam”. Tipul mi se pare un fel de Irina Binder in varianta masculina . Pentru un tip care se vrea profund si cunoscator faza cu lipsa protectiei e cel putin deranjanta.
    Nu stiu daca voi incerca sa citesc volumul 2 al cartii. Daca in volumul 2 se maturizeaza si el, incepe sa se protejeze?
    Sau nu?

    1. Volumul doi pare pentru mine mai mult o fantezie. Sau cel putin inflorit bine pe ici colo pentru a parea o poveste ca desprinsa din filme. Si nici nu aduce nimic nou sau bun in peisaj. Tot neprotejat o face si chiar recunoaste ca nu este adeptul acestui „obicei”.
      Nu as sti daca este sau nu asemanator cu Irina Binder, inca nu am ajuns sa o citesc. Stiu doar ca s-a dezumflat mult fata de ceea ce parea la inceput. Si a dat-o in alte cele…

  3. Umm, nici nu am stiut ca exista aceste carti, da’ pai ca sunt bestseller-uri iar cand vine vorba de carti, stii ca-s in tema cu mai tot ce se misca Bine, gusturile romanilor sunt tare dubioase, pt ca da, am vazut niste topuri in vanzari si imi venea sa-mi dau palme.
    Lasand asta la o parte, citind de cand ma stiu, de toate pentru toti, sa stii ca rar se mentioneaza si prezervativele. Se merge pe ideea ca vai, suntem atat de caught up in the moment, suntem suflete pereche si ca ne iese pasiunea si prin ochi, incat sa stai sa pui o pauza intre paragrafe ca „hold on, we need protection dude!”, parca se intrerupe din firul povestii.
    Nici un autor care decide sa scrie si putin smut, nu v-a pune pauza „momentului” pt ca se reduce din intensitatea actiunii. Plus ca e faza cu printul pe-un cal balai, suflete pereche & shit, si nah, nu se prea vinde. Get it now? Nu iti pui prezervativ cand iti intalnesti your other half sau cand esti atat de f***ed up ca nu iti pasa si ca traiesti doar in the moment. Nu am citit cartile, nu stiam de ele, dar dupa descrierea ta, nici ca le-as rasfoi. Whoa~ cred ca e prima data cand zic asa ceva. Iti vine sa crezi?

    1. :)) Am citit si eu cateva carti in care actul sexual facea parte din poveste. Dar tocmai asta e ideea, facea parte din poveste. Nu era toata povestea despre acest aspect. Scrii doua volume care se invart in jurul acesti act si nimic despre aspectul mentionat de mine.

      Chiar e ceva sa citesc la tine ca nu ai rasfoi o carte 😛

  4. O astfel de carte ar trebui sa fie si educationala….nu doar o lectura. Fiind bestseller…nu stiu, poate ca intr-adevar nu s-a gandit la acest aspect mentionat de tine. Cred totusi ca sunt multi tineri care nu se protejeaza, desi internetul este plin de informatii! Dar sunt sigura ca nu le iau pe toate ca atare…ca „stiu ei mai bine”…

    1. Stii ce este trist. Nu au parte de momente de educatie sexuala in scoli, dar stau si analizeaza texte din carti unde apar si scene sexuale. Halal ne educam!

  5. Din pacate, in multe carti este preaslavit sexul neprotejat, ceea ce este complet gresit. Nu am citit cartile, inca nu sunt convinsa daca vreau sau nu.

    1. O carte ar trebui sa fie printre ultimele locuri unde sa gasesti astfel de idei. Sunt destule locurile, mai ales in mediul online unde se gasesc de tot felul….

  6. N-am nici un fel de problema cu acest subiect. Pe de alta parte nu cred ca mi-as dori sa citesc badaraniile unui barbat care s-a culcat cu o fata in clasa a 9-a. Cu atat mai putin cu cat si eu am o fetita si nici nu vreau sa ma gandesc la asta

  7. Eu am citit-o cam in urmă cu doi ani. Mi-a plăcut atunci, dar nu mi-a placut povestea, pe cat de mult mi-au placut citatele. Nu imi mai amintesc multe din carte. Stiu ca a fost lejeră, dar in acelasi timp aveam impresia ca ma uit la un film:))

  8. Există cărți și cărți, fiecare are alte așteptări și fiecare este atent la alte detalii sau invataturi. Eu cred că o carte trebuie sa fie educativa.

    1. Sunt contistenta ca pot parea absurda, dar cand este vorba despre un subiect atat de delicat, responsabilitatea ar trebui sa isi faca loc. Macar un pic!

  9. Complet de acord cu tine, desi, mai mult ca sigur ca nu se doreste a fi o carte de educatie sexuala. Dar, punctul tau de vedere mi se pare pertinent si sunt de acord cu el in totalitate. Ca, hai sa fim seriosi, majoritatea celor care citesc carti cu acest subiect, sunt cei mai tineri, fara o experienta de viata vasta, care sa-i faca sa se gandeasca si la ce omite (sau implica) scriitorul. 🙂

    1. Tocmai faptul că bănuiesc care este publicul care citeste cel mai mult acest gen de carte… de aceea si indignarea mea cauzata de lipsa unei responsabilitati.

  10. Am citit si eu pareri impartite in legatura cu aceasta carte, am tot vazut fragmente din carte, iar pasajele pe care le-am citit mi-au placut. Se uita deseori de protectie, in romanele erotice, nu inteleg de ce, mai ales ca, din punctul meu de vedere, tinerii din ziua de azi chiar nu sunt documentati pe acest subiect si chiar n-ar fi rau sa se promoveze protejarea intr-un act sexual 🙂

    1. Chiar inteleg perspectiva autorului uneori. Mai ales fiind vorba de un roman erotic, se putea usor introduce in carte o pagina dedicata responsabilizarii tinerilor cu privire la protectia in timpul actului sexual. Sau, mentionare si fugitiva a faptului ca nu i-a trecut prin cap care sunt riscurile care pot sa apara daca nu foloseste protectie. Dar na… sexul vinde!

  11. Fiind un autor de bestseller e clar ca inainte de a asterne povestea trebuie sa te gandesti la toate detaliile. Se pare ca el a uitat. Nu am citit cartile si eram curioasa cumva sa le citesc. O sa le las deocamdata, am carti mai bune de citit

    1. Când esti tanar si nelinistit ai alte prioritati… ma refer la autor 😉 Dar unele pasaje din carti nu par a fi ale unui astfel de tanar. Responsabilitatea se pare ca vine dupa mai multa experienta in viata!

  12. Nu știu dacă cineva se gândește mai mereu la aceste aspecte când citește cărțile, dar totodata sa fim realiste poate nici autorul nu a vrut sa amintească se așa ceva în ideea de a părea mai erou. Viata bate mereu filmele sau cele mai frumoase romane.

    1. Sunt convinsa ca nu se gandesc toti la astfel de aspecte. Viata bate filmul, dar viata nu o asterne nimeni cum este ea de fapt. Nu ar mai vinde. Iar de la autor pana la cititor, mai sunt o gramada de persoane care citesc un manuscris inainte de fi publicat…..

  13. Oh, m-am saturat sa tot vad poze cu fragmente din cartile astea… n-am apucat sa citesc decat scurte descrieri care m-au dus cu gandul la publicul caruia i se adreseaza de fapt autorul. Prefer sa nu mai zic nimic si da… rezonam cu privire la lectura asta :))

    1. Eu vad altfel o carte. Nu ar trebui sa fie cu pareri pro sau contra. Ci cu perspective diferite asupra povesti. Insa atunci cand impactul acelei carti poate avea consecinte nefaste, nu stiu care ar trebui sa fie parerea cititorului.

  14. Am auzit doar pareri bune despre acesta carte ;D Eu una nu am apucat sa o citesc insa cred ca m-ar tenta 🙂 Ai mare dreptate cu protectia…nu m-am gandit la acest aspect si chiar asa este :)) cred ca aceeasi problema este si in Fifty Shades of Grey….nu imi aduc aminte de protectie! :)) Te pup! 🙂

    1. Eu am citit pareri impartite. Dar nici una in care sa se discute despre aspectul semnalat de mine.
      Nu am citit si nici nu am vazut nici un film din seria Fifty….. Daca asa tare m-a scos din pepeni acest jurnal, nici nu vreau sa ma gandesc la Fifty 😛

  15. Bună
    Incep prin a spus ca parerile sunt impartite. Stii bine ca mie mi-au placut cartile, de asta ti le-am si sugerat, Sincer nici nu mi-a trecut prin minte ideea de relatie intima nepritejata, nici nu am observat, daca ar fi sa fie in viata reala iti dai seama ca atunci ar fi fost o problema si nu as fi trecut cu vederea. Mie imi plac cartile de tip erotic, sunt interesante si te dezvolta oarecum . Speram sa primesc vesti mai bune despre cartea asta cand ai fi venit la mine . Sa stii ca mai am inca doua carti care trebuie citite, apoi daca mai doresti ti le dau.
    Te puppppp

    1. Hello honey <3
      Sunt bucuroasa ca mi le-ai recomandat, insa nu trebuie sa fim mereu de acord cu unele lucruri/subiecte. Cartile sunt interesante, dar aspectul pe care l-am scos in evidenta in acest articol m-a oprit in a ma delecta cu randurile jurnalului. Abia astept sa ajung la tine sa citesc celelalte doua carti 🙂 Pup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.