Lasagna cu clătite

O bunătate de preparat apărut în bucătăria mea, atunci când eram în pană de creativitatea. Aşa a ieşit o lasagna cu clătite.

Făcusem o tură de clătite şi am pus reţeta AICI.

Chiar dacă acestea au fost servite mare parte din ele cu gem de prune, au rămas acele bucăţi de clătite de la început. Care s-au deformat, s-au lipit pe ici colo, dar care erau coapte.

Având la îndemână şi următoarele ingrediente, am creat ceva frumos.

  • 500 gr carne tocată
  • 1 ceapă mică
  • 8 bucăţi de clătite
  • 1 cană de sos de roşii
  • mozzarela
  • caşcaval
  • sos bechamel

bottega verde

Pentru un gust tare bun, am prăjit carnea tocată bine de tot. Adică am stors-o de câteva ori, ca să nu aibă suc propriu în tigaie, apoi a prins gust de carne la grătar. Şi înainte de a opri focul cu câteva minute, am adaugat şi ceapa tăiată mărunt.

Asamblarea a avut de aşteptat, cel puţin până când s-a răcit un pic carnea tocată.

Apoi am procedat astfel:

Clătite pe fundul vasului termorezistent. Fără ulei sau unt.

Două linguri de sos de roşii peste clătite şi vopsit clătitele.

Un strat consistent de carne tocată.

Mozzarela şi caşcaval.

Se acoperă cu un nou rând de clătite.

Se reia aceasta înşiruire de straturi, până când se epuizează ingredientele şi locul în tavă.  Deasupra am turnat sos Bechamel. Cât cuprinde. Este preferatul meu şi este ingredientul pe care eu îl ador când vine vorba de lasagna. O fi ea cu clătite, dar măcar sosul e din reţeta originală.

Preparatul este gata de băgat la cuptor, pentru 20-25 de minute. Sau până stratul de bunătăţuri lactate de deasupra devine auriu pe ici colo.

Mai trebuie să vă zic că a fost delicioasă?

Nu cred că este cazul! Şi a trecut testul suprem, fiind aprobat de cei mici.

La fel ca multe preparate d-ale mele, acesta va fi refacut abia cand voi mai face clătite. Sau  poate voi incerca cu alt fel de aluat.

Dacă aveţi şi alte idei, le primesc cu drag!

Cum vi se pare reţeta mea de lasagna cu clătite?

lasagna

19 Comments on “Lasagna cu clătite”

  1. Interesant modul de a face lasagna…cu clatite!
    Eu nu am incercat niciodata nici clasica lasagna….stiu doar ca trebuie sa iasa sosul…ala e tot 😀

  2. Nu am mai mâncat de mulți ani lasagna. Rețeta ta pare interesantă și diferită. Rezultatul final cred că este într-adevăr delicios!!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.