Cred că am speriat dentista

Pe moment nu mi-am dat seama de acest lucru. Dar după ce am ajuns acasă şi am analizat ce s-a întâmplat în cabinet, chiar cred că am speriat dentista. Şi fără să vreau, doar că aşa a fost să fie. Mai bine să vă povestesc de ce am această impresie.

Dacă sunteţi curioşi de aventurile mele în domeniul stomatolog, liniştiţi puteţi citi articolul Zâmbet în reconstrucţie.  

Acum este vorba de aventurile fetiţei mele în cabinetul dentistei.

am speriat dentista

Povestea începe acum câteva luni

Nu intru în prea multe detalii, căci niciodată nu vom fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Fetiţa mea, care pe atunci avea 3 ani şi câteva luni, a ajuns pentru prima dată la un control stomatologic. Asta după ce l-a însoţit de câteva ori pe fratele său. Şi niciodată nu s-a speriat de ceea ce a văzut. Şi mereu am încercat să-i explic pe înţelesul ei, ce şi cum se întâmplă acolo.

Ajunge pe scaun. După ce testează toate aparatele pe care dentista o lasă să le testeze, abia dacă o lasă pe aceasta să-i verifice dantura. Toată operaţiunea a durat undeva la DOUĂ ore. Iar dentista, un om foarte blând şi calm, mă linişteşte şi îmi zice că sunt copii care se acomodează mai greu. Că a avut pacienţi care abia la a 6-a întâlnire au lăsat-o să facă ceva.

Domnişoara avea început de carii la unii dinţi şi, la fel cum am procedat cu băiatul, am zis că este mai bine să se curăţe şi să se plombeze, pentru a nu ajunge la carii mai avansate. Chiar dacă sunt dinţi de lapte, chiar dacă nu o doare nici unul, tot mai bine sunt atunci când sunt curaţi.

La a doua întâlnire, iar ne-a păcălit. Domnişoara mea, pornise foarte curajoasă de acasă şi m-a ameninţat că îşi repară toate „găurile”. Tot cu calm şi cu rugăminţi, abia a  reuşit să cureţe de două ori dinţişorul. Şi am stat iar o oră bună.

oferta triciclete

De ce cred că am speriat dentista?

Am fost ieri- joi 7 iunie- la dentist cu fetiţa şi băiatul.

După ce am aşteptat zeci de minute bune ca să intrăm, timp în care am asistat la curse pe holul clinicii şi balet şi aranjat de reviste şi mai multe activităţi puse în scenă de cei doi copii ai mei, a venit rândul nostru.

Booon. Şi începe domnişoara mea.

Că nu vrea, că mai întâi să se joace cu aspiratorul, că să dea ea cu aer, că să vadă dacă mai merge scaunul şi tot felul de texte.

Şi la care eu, FOARTE hotărâtă:  DUPĂ ce îţi pui plomba!

Am rugat băiatul să stea cât poate el de liniştit, ca să mă pot concentra pe fetiţă. Ştiam că va fi o luptă grea. Şi că va trebui să rezist rugăminţilor sale şi tentativelor de evitare.

Şi tocmai hotărârea mea cred că a speriat un pic dentista. Ca să ne înţelegem, nu strigam pe fetiţă, ci doar îi comunicam foarte ferm, că nu poate face ceea ce doreşte, decât după ce termină. Lucru la care nu cred că se aştepta dna doctor.

Ca să nu mai zic că a durat cam 30 de minute până a deschis gura. Şi după o singură curăţire a început iar şi iar…

La care eu:

Nu mai vrei?! Bine. Poţi să te dai jos. Lasă-l pe fratele tău să vină. Şi tu poţi să stai să ne aştepţi.

-Da” maaaaamiiiiii…. O să mai venim în altă zi. Şi atunci o să facem. Bine?!

-Nu! Vreau să văd că acum eşti la fel de curajoasă cum ai zis că eşti şi să plombeze dna doctor dinţişorul. 

Iar se bâţâia în scaun. Iar se ruga de mine şi eu eram de neclintit. Şi dna doctor se ruga de ea, doară doară va reuşi.

jocuri electronice

După 1 oră, a reuşit să cureţe. Apoi a fost bai că nu dorea să stea cu gura deschisă pentru a-i pune plomba!!! Deja râdeam nervos!

A fost nevoie de aproape DOUĂ ore pentru o plombiţă mică. Apoi a fost mare bai când a auzit că nu poate mânca măcar 1 oră :)))) Replicile băiatului cu privire la „cuminţenia” lui sor’sa au fost delicioase, dar nu are sens să vi le zic.

Mi-am dat seama că dna doctor a fost un pic mirată de atitudinea mea, când la sfârşit mi-a zis:

-Vedeţi că se poate! Niciodată să nu vă daţi bătută. Eraţi gata să renunţaţi!

Am rămas afiş!

Oare aşa hotărâtă am fost?!

Intenţia mea a fost de a o determina pe domnişoară să nu renunţe. Un fel de psihologie inversă.

De câte ori mă rog de ea să facă ceva, tot invers face. Acum, la dentist, dacă ziceam că poate să se dea jos, ea rămânea şi încerca să se adune şi să treacă peste emoţii.

Sper ca în timp, adică sigur în timp, toate se vor aşeza. Dar păţania aceasta o voi ţine minte muuuulţi ani. Iar soţul, care ne-a aşteptat afară, mi-a oferit o privire din care am înţeles tot.

Voi cum procedaţi când ajungeţi cu cei mici la dentist?

17 Comments on “Cred că am speriat dentista”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.