N-am nici un chef să fac… Hai să încerc… Ce bine că am făcut

N-am nici un chef să fac, dar totuși pot încerca și până la urmă ce bine a fost că am tras de mine. Cam așa mă simt în ultima perioadă. Și am găsit câteva situații ce se potrivesc de minune acestui vibe.

Iar acest colaj foto se potrivește de minune cu aceste stări.

1, N-am nici un chef să fac mâncare..

Foarte deasă această stare în ultima perioadă. Și începe în mintea mea o întreagă dezbatere pe această idee. De unde să comand mâncare, am destui bani, ce să comand, în cât timp ar ajunge, mi-ar ajunge pentru acea zi… ca până la urmă…

Hai să încerc să fac eu totuși ceva de mâncare. Mai ales dacă am la îndemână ingrediente din care pot face ceva.

Ce bine că am făcut, deoarece așa m-am deconectat de la alte gânduri și am scos și preparate ce le am și azi și mâine (măcar supă/ciorbă).

2, N-am nici un chef să lucrez..

Mai ales când lucrez de acasă. Deoarece îmi aduc aminte că am de pus haine la spălat, că aspiratorul mă strigă din debara, că sunt haine de călcat, că nu am făcut mâncare, că e fain afară…

Hai să încerc să lucrez dintr-un loc din casă unde nu îmi sunt în raza vizuală toate aceste aspecte. Așa că ajung în camera băiatului, mă pun la birou, deschid geamul, mă asigur că am lângă mine destulă cafea și destulă apă, și lucrez.

Ce bine că am făcut și asta. Că am caietul cu ce am de făcut în săptămâna în curs și că pot tria ce este musai de făcut azi și ce mai poate aștepta. Munca de acasă are și beneficii și dezavantaje – Tu chiar vrei să lucrezi de acasă?

3, N-am nici un chef să alerg..

Îmi repet asta și când mă gândesc la alergare, și când mă îmbrac să ies la alergare, și pe drum până la pistă, și cât alerg…

Dar tulai bine e după ce am făcut și asta. Întrebări despre alergare

4, N-am nici un chef să mă machiez când ies în oraș..

Ca să fiu sigură că nu cheltui bani aiurea, m-am rezumat la produse de machiaj de bază. Rimel, fard pentru sprancene și ruj. Dacă ajung să le folosesc pe acestea înainte de a se usca în recipient, e bine.

Dacă ajung totuși să aplic rimelul, clar sunt mai zâmbitoare. Exact ca în colajul foto de mai sus.

Ce se întâmplă dacă nu porți machiaj?

5, N-am nici un chef să probez hainele în magazin.. 

Am rămas cu acest chef din perioada în care rar îmi găseam haine pe mărimea mea și probatul hainelor era un chin și genera frustrare.

Acum îmi zic ”hai să încerc totuși”. Și cu bucurie constat că îmi găsesc haine tot mai ușor, și, cel mai important, că încep să selectez hainele pe croială sau model. Încep să fiu selectivă, ceea ce înainte nu era posibil.

6, N-am nici un chef să învăț..

Pe considerentul ceea ce știu este suficient, greșesc de cele mai multe ori. Mereu este ceva de învățat, dar eu mă refer acum la noțiuni concrete din domeniul de marketing digital. Se schimbă des, apar noi informații, noi metode.

Hai să încerc să văd ce este nou pe piață. Să văd dacă mi se potrivește. În această fază încă îmi este greu să cresc cheful. Dacă tot  fac bine cu ceea ce am deja, dacă îmi este suficient, de ce să aloc timp prețios pentru ceva ce nu știu dacă îmi este de folos..

Ce bine că am făcut și asta. De ce? Am citit ceva nou, și chiar dacă nu mi se potrivește și nu voi aplica, am noi perspective ce să le modelez după mine.

7, N-am nici un chef să port conversații de complezență..

Unele chiar duc la lucruri și idei bune. Dar simt repede dacă e cazul să trag de mine în conversație sau nu. Încerc uneori. Și observ interlocutorul. Și văd mimica, postura.

Ce bine că am făcut ”analiza” înainte de a continua sau a mă retrage din acest gen de conversație. Am grijă de mine și starea mea, apoi de alții.

8, N-am nici un chef să verific ghiozdanele copiilor…

Ar trebui să se descurce singuri. Ar fi cazul, nu?!

Hai să încerc uneori să o fac. Deoarece …

Ce bine că am făcut asta și și-a pus din timp ceea ce avea nevoie extra, ca să nu mă sune de la școală că și-a uitat ceva și eu să fac ce pot că să le duc.

9, N-am nici un chef să ies în parc cu copiii…

Sunt mai mari, iar aparatele din parc nu prea mai sunt pe măsura lor. E și cald afară. E soare. E și praf dacă e nisip în zonă. Sunt obosită. Au și teme de făcut și de învățat.

Hai să încerc să ieșim altundeva. La o plimbare pe dealul Ciuperca.

Ce bine că am făcut asta în loc să ieșim în parc. Ne-am aerisit. S-au și jucat. E altceva, nici ce vor ei, nici ce doream eu.

.

.

.

.

Noroc că nu am zilnic astfel de trageri de mine.

Și se mai întâmplă uneori să nici nu trag. Să rămân cu acea stare de lipsă de chef și să o trăiesc astfel încât să se epuizeze și să nu se mai simtă. Să treacă de la sine și să mă mobilizez fără efort. Pentru că vreau să fac asta, nu pentru că ”trebuie făcut”.