Întrebări despre alergare

Unele întrebări despre alergare ce le primesc ar fi cazul să le pun și aici, cu tot cu răspuns. Poate ajută pe cineva, poate tentează pe cineva, că pe mine sigur mă ajută că împărtășesc experiența.

Poate suna a laudă, când știu că sunt numeroase persoane cărora le generez frustrare atunci când postez pe social media că am fost la alergat. Pun poze, pun gânduri, pun ”dovada” alergării. Și nu e laudă pentru cei din jur, nu o fac ca să mă laud în fața celor din jurul meu, ci în fața mea. Mă laud mie!

Dar nu e laudă. Ci e mândrie. Că sunt mândră de mine și aceasta este emoția ce vreau să o împărtășesc.

Asta ca să și răspund la o întrebare în avans: Ce tot postezi că ai fost la alergat?

Întrebări despre alergare

• De ce alergi? 

Răspunsul mult mai complex îl găsești aici și are legătură cu mișcarea la modul general – #PauzaPrinMiscare și impactul ei în viața mea. Răspunsul mai simplu – Nu alerg pentru că îmi place, dar îmi place că alerg!

În plus, nu e ca și cum aș fi găsit o variantă mai potrivită pentru mișcare și ceea ce am nevoie în viața mea. Tot căutând variante, uit să acționez. Așa că, am acționat, și alerg. Și în paralel mai caut și variante. Și când voi găsi le voi încerca. Apoi voi decide ce fac pe viitor.

• Îți place să alergi?

Nu este deloc activitatea mea preferată. Încă mă scoate din zona de confort gândul că trebuie să ies la alergat. Încă am zile în care mă lupt cu  confortul ce îl am înainte de alergare.

DAR, senzația după alergare este cea care mă motivează mereu!

• Nu îți este urât să alergi singură?

Uneori da. Uneori nu.

Este când am nevoie să fiu singură la alergat. Este când alerg cu muzică în căști. Este când caut companie și mă bucur să o găsesc. Depinde de starea mea de spirit.

• Ți-a fost vreodată frică la alergat?

Da. Mai mult la început, mai puțin acum. Mi-a fost frică de oameni și de câini. De oamenii ce i-aș putea întâlni prin parcuri dimineața sau seara. Oameni ce n-ar avea cele mai coșer intenții. Am avut și momente ciudate  în mijlocul zilei, când alergam cu prietena mea Anca.  Iar cu câinii e o altă poveste. Una recentă a ajuns pe blog aici – Adrenalina unei jumătăți de vineri. Ca și cum n-ar fi de ajuns că am uneori dubii în ceea ce privește alegerile ce le fac cu mișcare, mai să am și astfel de gânduri….

Ce este înfricoșător pentru mine – are legătură cu mișcare și o văd altfel.

Deși acum mă gândesc foarte serios să mă echipez complet pentru ieșirile mele. Deoarece nu știu niciodată ce situație am de înfruntat- ”better safe than sorry”.

• Ce obții că alergi?

La început focusul a fost pe starea mea emoțională. Atunci când ieșeam la alergat, ieșeam pentru mine. Făceam ceva pentru mine, ce nu are legătură cu nimeni altcineva (copii sau soț). De aceea și ideea de #PauzaPrinMiscare.

Și pe măsură ce am tot ieșit la alergat am prins încredere în mine. Că pot face asta, deși nu am fost niciodată o persoană activă. Că știu să fac asta și că nu am de  dat explicații nimănui. Că totul ține doar de mine -sunt singura responsabilă de reușita sau de eșecul propriilor acțiuni!

După ce am prins încredere, am prins și curaj să îmi setez obiective în ceea ce privește alergare și să le adaptez pe măsură ce le depășesc!

Acum obțin prin alergare o rezistență la efort mai ridicată, un tonus fizic mai bun, un mindset mai bun la modul general în ceea ce privește stilul de viață.

• Te-a încurajat cineva să alergi?

Da. La început prietena mea Anca trăgea de mine să ieșim la alergat. Ea este mult mai bine ca mine la alergat și condiție fizică. Ieșeam cu ea de dragul ei și a poveștilor împărtășite cât alergam.

Apoi am prins drag de ceea ce îmi oferă alergare. Și am început să ies și singură. Dar și cu ea. Și cu alte persoane. Când cum. Dar da, cineva m-a încurajat la început să alerg!

• Acum îți este mai ușor să alergi?

Sunt două aspecte.

Din punct de vedere fizic îmi este mai ușor. Dacă ar fi să alerg acum pe distanța ce o alergam la început, aș face o figură bună. Însă, nu alerg ca la început. Ci îmi setez noi și noi praguri de atins pentru a ”alerga” spre mai bine. Ceea ce mă duce la parte psihică, ce îmi este maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare mare provocare.

Mai mereu mă cert cu mine când alerg. Că ce îmi trebuie mie să alerg atât, că m-aș putea mulțumi cu mai puțin, că și atât e bine decât deloc… tot felul de scuze ce mi le ofer singură pe parcursul alergării ca să îmi justifc în avans faptul că nu mai pot. Dar eu de fapt pot. Corpul meu poate, mintea îmi dă de furcă.

• Până când vei alerga?

Toată viața!

Nu vreau să treacă o săptămână în care să nu alerg. Acum mai bine de un an m-am apucat și acum sunt și mai sigură pe mine și îmi doresc să fiu bine cu mine și peste alți zeci de ani.

SUNT O PERSOANĂ ACTIVĂ și așa vreau să rămân!

Când am pornit acest articol aveam în gând o abordare mai glumeață, cu o ușoară tentă de ironie. Întrucât întrebările de acest gen nu mi se par că ajută atunci când sunt puse unei persoane ce își schimbă stilul de viață și depune un efort să devină mai bine.

Sunt ca întrebările prezentate în materialul – Concluzii greșite despre slăbit

Tonul ce îl ai atunci când întrebi face diferența! MEREU!

Dacă eu pot, dacă eu postez, dacă eu sunt mândră de mine, dacă eu mă plâng că îmi este greu uneori, dacă eu trag de mine…. înseamnă că eu POT face toate astea! NU are nici o legătură cu tine și nu mă va afecta pe mine faptul că tu te simți inconfortabil cu alegerile mele!

Îți stau la dispoziție cu răspunsuri dacă mai ai întrebări despre alergare și te pot ajuta!