A trecut ceva timp de când nu am mai lucrat pentru cineva cu prezența fizică la locație – mai exact din 2013. Și vreau să las aici câteva rânduri despre cum a fost ziua de azi, prima zi de lucru alături cu echipa de la PerfectClean.
Da, am mai avut în anul 2021 o tentativă de a lucra la biroul unei agenții de publicitate din Oradea, însă atunci colaborarea a avut altă metodă prin care s-a concretizat și specificul colaborării era diferit, foarte diferit.
Da, cu PerfectClean colaborez de 2 ani pe partea de copywriting și această colaborare a contribuit și la ceea ce am început azi. Pentru că Ani este o super femeie, cu care mă simt mândră să lucrez, care mă inspiră și care va ajunge departe cu tot ceea ce își propune să facă.
Prima zi de lucru
Firesc de nefiresc. Așa m-am simțit.
Bine, că ieri nu-mi găseam locul, că am avut emoții ca atunci când am mers la primul meu loc de muncă, că nu știam cu ce să mă îmbrac, că nu știam dacă îmi pun ruj sau nu, că nu știam dacă îmi pun pachet de mâncare sau nu ….
Ca azi să mă simt ca și când aș fi de ani de zile alături de Ani, că eu știu ce fac, că sunt de-a casei. Tehnic vorbind, sunt de-a casei. Dar practic sunt enorm de multe aspecte pe care urmează să le aflu. Deoarece pentru a crea textele pentru conturile de social media a firmei aveam nevoie de anumite informații, nu de toate.
Azi mi-am făcut semnătura pentru mailul de vânzări a firmei, am redactat o ofertă, două cereri de oferte și două mailuri. Este una să fac postări pe social media și alta să lucrez cu informații care ajung direct la clienți/posibili clienți. Apoi am făcut planul pentru următoarele acțiuni.
Ani mi-a arătat azi cât de importantă este încrederea. Amândouă știm asta, însă când se și aplică este cu atât mai fain, mai aducător de bine.
PerfectClean
- Servicii de curățenie profesională – de la curățenie post-constructor, la curățenie în spații industriale / hale/ spații comerciale/ birouri/ unități de învățământ etc.
- Aprovizionare cu produse profesionale și echipamente necesare pentru curățenie în regim propriu – de exemplu detergenți, role de hârtie, dispensere, dozatoare, dezinfectanți etc.
I-am recomandat încă de când am văzut metoda de lucru, profesionalismul și seriozitatea cu care gestionează fiecare cerere, client, colaborator. Acum îți dai seama că îi voi recomanda și mai intens. Pentru că merită, pentru că mi se pare normal ca atunci când lucrezi cu cineva sau pentru cineva să ”te lauzi”, să te afișezi cu ei.
Când am ajuns acasă de la birou m-am simțit bine. Nu m-am simțit obosită sau stoarsă de energie.
A fost cu calm. Cu lumină. Cu pisică.
Cu apreciere reciprocă a acestui nou început de capitol!
Mulțumesc Ani pentru ocazie. Să fie într-un ceas bun!
Cum a fost prima zi de lucru a ta?
P.S. Activitatea blogosferică nu va fi afectată de acest nou capitol din viața mea, dimpotrivă. Cred că va fi îmbunătățită. Îți zic curând de ce.
Felicitări! Iti doresc succes, ma bucur pentru tine!
Mulțumesc mult