Sunt o gramada de obiecte pe care nu le folosesti, la tine in casa. Sau pe care in mod normal, le arunci. De ce?
Împrospătează-ţi casa prin lucruri handmade
Iti propun sa incerci sa faci tu, obiecte unice, care-ti vor lumina caminul.
Ce va prezint in articol, sunt poze salvate si preluate de pe pagina de FB: Creative ideas.
Nu am incercat inca din cele prezentate, dar casa mi-e plina de obiecte HandMade, asa ca nu va pot prezenta poze sau tutoriale facute de mine, la aceste obiecte. Dar acestea imi sunt dragi, sunt relativ usor de facut si sunt utile.
Sper sa va placa si sa va fie de folos:
Voi aveţi ceva idei de reciclare a unor lucruri?
Ia încercaţi să aduceţi aceste obiceiuri în preajma copiilor. Să vedeţi câte lucruri frumoase veţi reuşi să faceţi împreună. Trebuie doar să încercaţi. Nu vă costă nimic.
Am strâns şi alte idei, care vă pot ajuta când vine vorba de activităţi de făcut cu copii. Idei şi jocuri de interior pentru copii
Cu materiale potrivite si creativitate din partea unui adult, copilul va avea un nou obiect. Transformat din altul vechi.
Noi am încercat şi altfel
Am renunţat parţial la murături şi am decorat borcane. Şi sticle de bere, nu că ar fi multe. Dar sezonul cald poate aduce şi astfel de momente, în care se consumă bere 😛
Important este că am făcut!
Foarte frumoase lucruri.
Asa este! Ma tenteaza si pe mine <3
this is like sugar on my lips xoxo
Bună! Sunt minunate toate!! Îmi puteți spune, vă rog, din ce material este făcută prima gentuță? Mulțumesc frumos!
Buna, sincer, nu stiu! Fiindca nu sunt creatie proprie!
Am lasat link-ul de unde am luat pozele ca sursa de inspiratie. Este o pagina de FB, tare frumoasa cu multe lucruri superbe.
Am inteles! Multumesc frumos!
Dupa ce termini un obiect cred ca sufletul iti este cuprins de o fericire imensa
Stiu sa cos. sa impletesc, sa crosetez. Totul fac cu modelul in fata. Nu am imaginatie sa fac ceva dupa capul meu.
Foarte frumoase.
Admir persoanele care pot sa faca si sa-si infrumusetete casa cu lucruri facute de ele.
Nimic nu poate fi mai frumos ca un lucru facut cu manuta ta.
Asa-i 😀
Ce idei minunate,pacat ca nu am rabdare sa fac asa ceva …..dar nu se stie niciodata ce ma apuca 😀
cea cu reciful de corali, cu baza suport hartie igienica, e un exemplu de reciclare frumoasa