Fereastră pentru mămici, zâzanie de la tătici


Ideile pentru acest articol le am conturate de ceva vreme, doar că nu apucai până acum să le aştern pe blog. Care ar putea fi răspunsul sau soluţia titlului decât: TELEFONUL.

Pe bune!!! După ce vine bebe pe lume, parcă ne leagă cineva telefonul de mână. Cel puţin la cele câteva mămici pe care le cunosc eu, aşa este.

tumblr_mn8cfyqlpl1rvkb0to1_500

Pentru noi, femeile devenite mămici, telefonul îl asociez cu fereastra noastră către lume. Nu că am fi izolate sau rupte de realitate, dar nici departe nu e de adevăr. Când eşti în casă, nu prea poţi vorbi cu prietenele, colegele sau alte cele persoane apropiate, atenţia fiindu-ţi aţintită asupra lui bebe. Aşa că atunci când ieşim afară cu căruciorul la plimbare, încingem reţeaua.

Eu mai păţeam, când ieşeam în parc cu băiatul cel mare, cum scoteam căruciorul pe uşa bocului, scoteam telefonul din dotare şi sunam. De multe ori vorbeam până ajungeam la destinaţie.

Hai că te las, că am ajuns în parc. Mai vorbim !

Iar următoarea dată când apucam să mai vorbim, era tot o conversaţie de 20-30 de minute, şi tot când eram pe drum spre parc sau loc de joacă. În momentul în care ajungi în parc, nu prea ai starea de spirit necesară pentru a întreţine o conversaţie telefonică. Nici nu ai avea cum, bebe devenit pici, cere toată atenţia.

Nu o să uit niciodată sfatul unei mămici din parc. Sfat necerut, mai ales că nu o cunoşteam . Băiatul avea câteva luni, iar noi am ieşit în parc şi stăteam liniştită pe bancă şi lengănam căruciorul cu bebe. După ce terminasem convorbirea telefonică, băiatul s-a trezit şi se juca cu brizbrizurile de la cărucior. Iar doamna, zice:

Bucuraţi-vă cât mai stă în cărucior!

Mă gândeam eu: ce-o fi apucat-o, că nu i-am fost adresată nici un cuvânt. I-am zâmbit şi a trecut pe lângă noi văzându-şi de al ei copil. Care, bineînţeles fugea de colo colo.

Remarca dânsei am înţeles-o abia după ce a împlinit doi ani al meu copil. Când nu mai avea stare, iar eu mereu pe fugă. Banca din parc, fiindu-mi acum străină. În cel mai bun caz, mă sprijineam de un topogan sau bară de hintă.

Iar acum, cu doi copii, sunt mai ceva ca un radar. Conversaţii telefonice ?! Nici gând în parc cu doi copii.

20160409-56b7e7f0-305c-0133-71ec-0a67ec7fcf67

Şi uite cum a apărut zâzania de la tătic. Nemaiputând vorbi pe drum sau prin parc, vorbesc atunci când ajunge el acasă, ca să se poată ocupa de copii.

Dar nici aşa nu-i bine.

Nu ai avut vreme toată ziua să vorbeşti la telefon?

sau „ Iară eşti cu telefonul ală în mână ?

sau ” Mai ai mult de vorbit, că trebuie spălaţi copii ?

Încet dar sigur o iau razna. Şi cel mai grav e atunci când faci comentarii acide, ştiind că se aude la telefon. Atunci o ia el la goană din faţa mea!!!

Păi cum am putea noi să renunţăm la telefon?

Să nu mai putem vorbi ore în şir despre creşterea şi educaţia copilului?!

Despre medicamentele noi de pe piaţă ?! (parcă noi am fi comisia de aprobare)

Despre magazine pentru copii?!

Câte nu ştie o mămică?! Şi are datoria morală faţă de alte mămici, să împărtăşească experienţa ei în parenting, de fiecare dată când are ocazia: telefonic sau personal. 😛

Ziceţi voi că nu-i aşa??

Citat-Marcus-Tullius-Cicero

7 gânduri despre “Fereastră pentru mămici, zâzanie de la tătici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s