Mai mult se simte. Este o stare ce vine din interior. Prea puțin realizează femeia în cauză că feminitatea femeii însărcinate este o stare la care aspiră multe femei și după care se tânjește mai ales după sarcină. Când femeia devine mamă și uită de ea ca femeie. Uită de feminitatea ei, de formele ei, de frumusețea ei.
Tabloul mi-aș fi făcut atunci când am fost însărcinată!
Doar că, pe vremea mea : ))), nu erau la îndemână informațiile ca acum. Pe atunci, acum 12 ani, la prima sarcină, nici nu mă gândeam să fac poză în oglindă, că selfie-urile încă nu apăruseră (nici camera foto frontală la telefoane), unde să mă gândesc eu până la studio foto.
Mă simțeam bine ce-i drept. Mă simțeam frumoasă. Chiar dacă aveam picioarele umflate, ditamai burta, ditamai cearcănele și chef de oameni spre deloc.
Mi-ar fi plăcut să am parte de o ședință foto de maternitate. Cum sunt ședințele foto făcute la studio foto București – Little Sunshine Studio. Bine organizate, structurate în funcție de ceea ce alege clienta, cu tematici fel și fel, cu opțiuni de ținută și cu multă răbdare și profesionalism.
Dacă ai impresia că o mireasă poate fi mofturoasă cu pozele, gândește-te cum este o femeie însărcinată în ultimul trimestru, cu un pui de om ce îi ”dansează” pe vezică și îi dă stări de tot soiul. Așa că, o echipă faină ca la studio este obligatorie pentru o ședință foto reușită!
Feminitatea femeii însărcinate
Această stare ar trebui să ne rămână și după naștere. Dacă am reușit să ne iubim și să ne acceptăm corpul în perioada în care acesta trece prin schimbări fizice vizibile și un cumul de stări ce vin fără să întrebe, putem să ne iubim corpul și după ce ne-a oferit o comoară.
Poate nu crezi ceea ce scriu eu aici sau poate nu simți aceste lucruri. Și este ok. Doar fiindcă ești însărcinată nu înseamnă că ești mai femeie. Și că ești mai feminină. Are mai degrabă legătură cu stima de sine. Cu cum te vezi și te iubești fără să ai un motiv atât de mare ca o sarcină ca să te simți îndreptățită să îți iubești corpul.
Da, este la fel de adevărat și că feminitatea femeii însărcinate poate fi asemănată cu feminitatea femeii ce este sigură de ea și transmite altfel acest lucru. Fiecare femeie are ceva al ei, o frumusețe ce are nevoie să fie găsită și scoasă în evidență. Poate că sarcina ajută și în acest sens.
Ceea ce știu sigur sigur sigur este că o ședință profesională de maternitate cum este cea oferită de cei de la Little Sunshine Studio scoate în evidență tot ceea ce este mai frumos în momentul acela al femeii însărcinate. Am auzit de multe ori că frumusețea este în ochiul privitorului – îți dai seama câtă frumusețe vede fotograful și reușește să surprindă în poze?!
Recomandările fotografului
Am văzut mai mult decât oferte de pachete și poze superbe pe site-ul Little Sunshine Studio. Am văzut interes deosebit pentru a oferi informații și pentru a se asigura că cei ce se vor lăsa suprinși de aparatul foto vor fi în cel mai bun moment atât fizic, cât și psihic.
Da, știu din proprie experiență că starea de spirit contează enorm la o ședință foto. Exemple poți vedea în pozele din acest articol, unde am avut o ședință foto dedicată campaniei – Sunt bine cu mine. Poze, gânduri, campanie, experiențe.
Recomandările Little Sunshine Studio pentru ședința foto de maternitate:
- Cel mai bun moment pentru a realiza o ședință foto de maternitate este între săptămâna 27 și 35. Când femeia intră în al treilea trimestru de sarcină, forma rotundă și frumoasă a sarcinii este perfectă pentru a fi suprinsă în pozele profesionale realizate în studio.
- În materie de ținută, vei avea la dispoziție recuzita care ți se potrivește cel mai bine. Little Sunshine Studio oferă o multitudine de rochițe de toate formele și voaluri fluide pentru a crea fotografii spectaculoase. Rămâne să îți aranjezi tu părul, machiajul, manichiura și pedichiura după bunul tău plac, astfel încât să te simți bine și să transmiți asta în poze.
- Să nu îți faci griji dacă nu știi cum să pozezi. Fotograful va ști cum să te îndrume astfel încât să scoată în evidență formele superbe și starea ta de bine cu tine și burtica ta.
Toate detaliile ți le pot oferi ei mai bine.
În funcție de cerințele și nevoile tale, așa că e mai bine să îi contactezi direct pe ei.
Sunt sigură că având astfel de amintiri superbe din timpul sarcinii vei avea o părere mai bună despre tine în momentele mai grele și mai pline de provocări ce apar după ce vine bebe pe lume.
Să te uiți la ele cu admirație și cu siguranța că sub stratul de haine de casă neschimbate de trei zile și sub părul nespălat de cinci zile și sub cearcănele de la nesomn, se află o femeie superbă ce așteaptă ca să înțeleagă cu ce se ”mănâncă” starea de proaspătă mămică ca că poată să îți acorde iar atenția meritată!
Cu răbdare înainte!
Consider ca fiecare femeie este feminina . Femeile gravide au farmeculo lor aparte si evident ca acesta trebuie pus in evidenta si pastrat intr-un album foto de exceptie
Cea mai frumoasă perioadă din viața unei viitoare mame, trebuie să rămână printre cele mai prețioase amintirile ale ei și ale puiului ei. O ședință foto este perfectă pentru sentimentele ce le poate prinde pelicula unor profesioniști.
Eu zic ca se vede feminitatea în poze .