Femeie și mamă la volan

Puteam să pun titlul ”află de ce îmi place să conduc mașina” sau ”ce face o mamă la volan” sau ”ce face o mamă la volanul unei mașini”. Însă, sunt femeie și mamă la volan, și sunt mai multe momente ce mă fac să ador șofatul. Chiar și atunci când sunt cu ambii copii în mașină, chiar și atunci când avem drumul lung de parcurs cu mașina, chiar și atunci când sunt prinsă în trafic.

Îmi place să șofez!

Primele gânduri legate de mine în postura de șoferiță le vei găsi în materialul acesta – Profil de şoferiţă așa că nu mă repet și aici. Oricum s-au schimbat câteva lucruri de atunci (în bine). Am scris acolo primele mele aventuri la volan și primele gânduri legate de emoții, siguranță în trafic, responsabilitate…

Femeie și mamă la volan

Băiatul are acum 10 ani și fetița 6 ani. Ambii sunt cu centura de siguranță pe bancheta din spate, fiecare pe partea lui (certându-se pe cine-și pune lucrurile pe scaunul din mijloc ). Și acum ieșim mult mai des din casă cu mașina prin diverse locuri. Și îmi place la nebunie senzația dată de aceste momente.

Când sunt mamă la volan este altfel comunicarea cu ai mei copii.

Vorbim altfel. Și ca ton, și ca subiecte de discuție. Este când pornim radioul și discutăm pe seama unor emisiuni sau unor știri. Atmosfera fiind una ce nu o pot întâlni în alt loc. Căci atunci când suntem în mașină nu avem unde să mergem dacă ceva nu ne convine.

Suntem atenți altfel. Cum eu trebuie să fiu cu ochii-n-patru în trafic, îi încurajez și pe ei să fie atenți la ceea ce văd, cu atât mai mult cu cât este vorba de fracțiune de secundă pentru a vedea ceva deosebit.

Înțeleg altfel atunci când le cer liniște ca să pot gândi ruta cea mai potrivită. Am nevoie destul de des de această concentrare, mai ales de când am început să o iau hai hui prin jurul orașului. Pentru a schimba priveliștea și pentru a căuta locuri unde să me putem consuma energia în aer liber.

Se pregătesc altfel când avem drum lung de făcut cu mașina. Cum scriam în articolul ”copil echipat pentru mișcare” de bagajul ce îl fac când mergem în drumeții, să vezi ce bagaj își fac când îi anunț că mergem cu mașina la plimbare. Fiindcă nu știm unde vom ajunge sau ce vom face, domnița mea de obicei își face ditamai bagajul cu tot felul de jucării sau accesorii. Iar băiatul nu pleacă fără borsetă de acasă (zice că banii de buzunar sigur îl vor ajuta să cumpere ceva dacă nu are ce-i trebuie).

Să îți zic că mama din mine știe că-i va prii plimbare cu mașina fetiței, fiindcă așa mai apucă să fure câteva zeci de minute de somn când este frântă de oboseală …. și refuză somnul clasic, în patul ei : ))))

Femeia la volan ce iese din mine când sunt singură în mașină

Senzația este genială.

Îmi place și calmul, dar și accelerația.

Îmi place și liniștea din mașină, dar și zgomotul făcut de piesa preferată de la radio sau zgomotul făcut ”aerul condiționat. Am avut clipe în care am lungit drumul spre casă, pentru a asculta melodia ce tocmai a început la radio. O fi ceva legat de cum se aude muzica în mașină, căci nu se compară cu muzica de la tv de exemplu.

Îmi place să șofez și pe soare puternic, dar și când plouă. Chiar și când e zăpadă.

Dimineața între 6 și 7 este o experiență aparte la volan pe străzile din oraș. Și seara se mai întâmplă să prind momente de acest gen. Mai rar, dar este când reușesc.

Noaptea însă este altă mâncare de pește. Mă obosește maxim să conduc mașina pe timpul nopții în afara localității. Aș merge continuu cu faza lungă la faruri, dar nu pot.

Mă exasperează în trafic:

  • mașinile de școală de șoferi. Din alt motiv decât cel ce îl bănuiești.  Am treabă cu instructorii. Că ”elevul” nu are de unde știi ce să facă. Iar unii instructori nu au nici o treabă cu traficul din oraș, nici nu predatul.
  • pietonii ce trec strada fără să se asigure. Sunt unii ce se aruncă pe trecerea de pietoni ca și cum ar fi trambulină. Ferească Cel de Sus să ai frâne proaste când te întâlnești cu un pieton grăbit.
  • parcările făcute aiurea – Cu portbagajul în afară / mașini parcate atât de aproape încât îți vine să intri prin portbagaj ca să ajungi la volan.
  • viteza nejustificat de scăzută!

Ca mamă la volan trebuie să fiu extra atentă la mașină, la cum se prezintă aceasta și dacă este sigură pentru șofat. Lucru ce îl experimentează și femeia din mine când este la volan.

Mașina

  • curată / aerisită/ spălată pe exterior de fiecare dată când este cazul
  • cu rezervorul  cel puțin plin pe jumătate –motorina nu s-a ieftinit… din păcate
  • încăpătoare – pentru orice eventualitate
  • asigurare la zi / verificări la zi

Doar dacă vei șofa des vei reuși să controlezi și să gestionezi un autovehicul aflat în mișcare!

femeie si mamă la volan

Când nu sunt mamă la volan, sunt copilot. Însă atunci e altfel când intră copiii în ecuație. Mi-au prins tare bine acestea – Jocuri pentru călătoria cu mașina

Ce vreau cu aceste rânduri scrise aici?

Să te încurajez în cazul în care ai temeri sau frustrări legate de șofat.

Să îți arat partea faină. Să îți fac poftă de șofat. Să îți arat că se poate șofa bine dacă îți dorești asta cu adevărat. Să îți scriu că poți să te bucuri de ceea ce poți face. Să îți arat că poți decide și pentru tine, nu doar pentru cei din jur / cei apropiați.

Tu ce alegi: femeie sau mamă la volan?

2 Comments on “Femeie și mamă la volan”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.