Ruladă de porc cu cârnaț proaspăt

Această ruladă de porc cu cârnaț proaspăt face parte din rețetarul meu de ceva timp, dar doar acum am apucat să notez cum trebuie ingredientele. Și cel mai important, gramajele fiecărui ingredient ce a intrat în compoziție.

Da, poate este mult spus ruladă. Seamănă cu o mini-ruladă. Dar, dacă ai mărimea potrivită de carne, poți face o singură bucată. Sau mai multe, dar mai mari.

Eu fac această ruladă doar iarna sau primăvara. Când am cârnaț proaspăt prin preajmă. Uneori adaug și caltaboș. Ce să -i fac?! Încerc să folosesc deliciile făcute când tăiem porcul în cât mai multe feluri (cât cârnaț prăjit să poți mânca?!)

Ingredientele pentru ruladă de porc cu cârnaț proaspăt

Mi-au ieșit 6 bucăți delicioase de ruladă din cantitățile de mai jos.

  • 2 kg de carne de porc – eu am folosit 2 bucăți de carne
  • 1,2 kg de cârnaț proaspăt de porc
  • 1 morcov crud
  • 1 ou fiert
  • 1 cană de mazăre boabe – aproximativ 200 de grame
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • sare și piper

Pe partea de rulade, îți mai recomand să vezi și celelalte făcute și postate pe blog până acum:

Preparare ruladă

Cam așa arăta ”felia de carne” înainte de a lucra pentru ruladă.

carne de porc pentru rulada

Apoi am trecut la frăgezit și lungit felia pentru a fi rulabilă : )))) .

felie de carne pentru rulada

Am folosit acum ceva timp pungi alimentare pentru a ține carne de pui când o băteam pentru șnițele și mi-a prins bine trucul și acum pentru carnea de ruladă.

”Umplutura„

Am amestecat într-un bol, conținutul cârnațului proaspăt, morcovul curățat, spălat și răzuit mărunt, oul fiert tocat mărunt, pătrunjelul tocat, mazărea (congelată) si sare + piper. Restul de gust este dat de cârnaț. De aceea este important ca acesta să fie cât de cât pe placul tău ca și gust.

Asamblare

Ai nevoie de ață. Încă nu am ajuns, nici nu am căutat prea mult, să găsesc ață alimentară. Așa că folosesc ața clasică. De ea mă folosesc pentru a ”sigila” rulada.

Pun cantitatea de umplutură peste ”felia de carne”, rulez și apoi rulez ața astfel încât să acopăr orice parte ce ar putea da pe din afară.  Cantitatea de umplutură poate să difere de la caz la caz. Să poți rula carnea astfel încât să creezi vizual spirală pe interior. Arată bine când este gata rulada și o tai pentru servire.

rulada legata cu ata

La cuptor

Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, am pus bucățile de ruadă și le-am lăsat acolo pentru 50- 60 de minute, pe funcția gătire sus-jos la 180°. Ultimele 10 minute am folosit și funcția de grill. După 5 minute de grill, am întors fiecare ruladă, astfel încât să fie bine pe ambele părți.

mini rulada de porc scoasa din cuptor

Am lăsat să se răcească un pic, apoi am început să desfac ața. Ca să iasă mai ușor de pe carne. Căci dacă s-ar răci complet, s-ar rupe din carne când aș scoate ața. Iar când le scot din cuptor, frige : )

Cum arată?

După ce s-a răcorit binișor, am tăiat să văd cum arată.

rulada de porc cu carnat proaspat

A fost genial de gustos!

Înainte aș fi zis că merge cu niște cartofi piure, dar acum zic că e suficientă o salată de crudități lângă feliile de ruladă. Cert este că această ruladă de porc cu cârnaț proaspăt va fi prezentă când este cârnaț proaspăt prin apropiere.

Cârnaț ce nu a ajuns încă în Mămăligă cu brânză și cârnaț de casă.

Această ruladă este ideală pentru platourile cu apertive. Nu crezi?!

3 Comments on “Ruladă de porc cu cârnaț proaspăt”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.