Este foarte ciudat să te simţi scoasă din ritm. Şi este mai aiurea când forţată de împrejurări se întâmplă acest lucru. Nu împotriva voinţei tale, ci cu acordul tău. Nu ţi-ar place să faci asta, dar este necesar.
În ultimele şapte zile mi-a fost mai greu să fiu eu. Poate ţineţi minte că am povestit în articolul calm anormal că ceva nu pare ok. Prefer agitaţie controlabilă, decât calm anormal. Atunci când nu ştii la ce să te aştepţi, de parcă ţi s-ar pregăti ceva. 🙁
Nu eu am fost vizată, cel puţin nu direct.
A început băiatul. Cu o noapte agitată de somn, apoi cu temperatură, apoi cu frisoane şi episoade urâte de tuse. Diagnosticul a fost pneumonie. În acea zi, am reuşit cumva să o duc pe fetiţă la grădiniţă, astfel reuşind să mă ocup mai bine de băiat.
Dar, starea lui de sănătate m-a făcut să îmi cadă cerul în cap. Atât de grav şi atât de slăbit nu îl mai văzusem de muuuultă vreme. Iar senzaţiile ce m-au încercat atunci când îmi tuşea în braţe şi se agita că-i este rău, le mai trăisem doar atunci când a făcut convulsie febrilă la vârsta de trei ani şi câteva luni.
Pe cât de slăbită mi se părea că sunt pe interior, pe atât de puternică eram în faţa lor. Chiar şi soţul are nevoie de spijin în astfel de momente. Să îl asigur că va fi bine, că este ceva de moment. Iar cu tratamentul corect, stabilit de medic, băiatul este mai bine.
În următoarea zi a urmat fetiţa. Cu temperatură şi tuse seacă. O nouă vizită a medicului şi un nou tratament.
O săptămână cu ambii copii acasă, bolnavi şi slăbiţi.
Fii tare Carmen, totul va trece!
Îmi repet asta de fiecare dată, şi încerc să fiu cât pot de calmă. Pentru a face faţă tuturor provocărilor. Pe mine nu mă încurajează nimeni, toţi ştiu că sunt puternică şi pot duce. Copiii sunt cei care îmi dau putere pentru a trece peste orice obstacol.
Aceste momente sunt cele în care îmi zic că am fost egoistă.
Că am adus pe lume doi copii care se vor chinui în această viaţă crudă. Nici o viaţă nu-i perfectă sau doar roz sau doar cu curcubee. Trăim din toate şi sperăm să fim destui de puternici pentru a trece peste acele gânduri, momente, zile, umbrite de necazuri sau neajunsuri.
Mă agăţ de orice zâmbet, de fiecare îmbrăţişare, de fiecare „te iubesc mami” spus din senin.
Am fost scoasă din ritm
Şi stau să mă gândesc de ce se mai miră soţul când vreau să merg undeva singură?! După zile din acestea, am nevoie de o pauză. Una în care să mă pot încărca cu energie. E greu să fii mamă!
Chiar cred că arat ciudat printre oameni, hoinărind aiurea. Când stau la masă, cu cana de ceai în faţă şi uitându-mă în zare. Fără nici un gând! Oare cât de nebună mă văd cei din jur?! Dacă mă văd! Majoritatea sunt absorbiţi de telefoane.
Dar, chiar şi atunci când sunt scoasă din ritm şi nu am parte de nici o pauză, tot îmi găsesc eu calea spre liniştea de dinaintea furtunii. Aşa a fost mai mereu. Pauza este un lux pe care nu multe persoane şi-l permit. Este un lux pe care mi-l permit doar când este nici o altă cale. Uneori mai reuşesc atunci când citesc o carte. Sau mă uit la un film cap-coadă. De unde primesc energie pentru a face faţă provocărilor? – nu aş şti să vă dau un răspuns exact.
Îmi pare rău că ai avut o perioadă atât de agitată! Sănătate multă micuţilor tăi şi ţie putere multă!
Multumesc mult pentru gandurile bune. Acum suntem toti mai bine si speram sa ne gasim un ritm mai bun <3
Imi pare rau ca ai trecut prin asa probleme cu copii, bine ca sunt mai bine. E foarte greu sa-ti vezi copii cum sufera.
Da, este al naibii de greu! Va multumesc pentru sustinere <3