A trecut aproape o săptămână de când braţele mamei nu au fost suficient de puternice pentru a-şi proteja fetiţa de un moment neplăcut.
A trecut aproape o săptămână şi abia acum mă pot aduna şi scoate toate gândurile şi emoţiile negative ale acelor momente. Abia acum sunt bine cu acel moment.
Ai cred că un copil atunci când este în braţele mamei este în cel mai bun loc cu putinţă. Ei, aşa cred şi eu. Chiar şi acum, după ce am păţit ceea ce am păţit. Era în braţele mele, tocmai pentru a ne dezmierda, pentru a ne completa, pentru a ne reconfirma dragostea una pentru alta.
Eşti cea mai bună mamă pentru copilul tău!
Ce s-a întâmplat?
Eram în sat la bunici. Toată familia.
Zi frumoasă şi ideală pentru ca ai mei copii să se poată juca în voie în curtea casei.
Băiatul se juca împreună cu o fetiţă din vecini cu un set de badminton ale cărui palete erau din lemn, fetiţa mea se juca pe lângă mine. Şi la un moment dat, am luat-o în braţe şi ne-am dezmierdat.
Când, aud cum paleta de lemn cu care se juca băiatul, o loveşte pe fetiţă fix în frunte. S-a gândit el să scuture pomul ce era în preajmă şi a aruncat paleta în sus. Doar că direcţia nu a fost cea bună.
A fost un sunet oribil!
Am strâns-o în braţe, m-am ridicat şi mă plimbam cu ea ca să îi treacă. Şi când mă uit la ea, era toată şiroaie de sânge pe faţă. Lovitura a fost atât de puternică, încât i-a spart capul.
Apăsat repede pe loc, pus tricou- asta mi-a fost la îndemână– şi pungă cu gheaţă şi fugit la cea mai apropiată unitate de primire urgenţe. La 30 de minute distanţă. 🙁
Băiatul a fost tare speriat. Eu abia că am reuşit să îmi ţin în frâu cuvintele. Să nu îi reproşez nimic la nervi, fiindcă ştiam că poate ieşi mai rău decât trebuia.
Pe maşină s-a oprit sângerarea. Starea de spirit a fetiţei era una bună.
Ajunşi la urgenţe, ne-au luat destul de repede. Iar fetiţa mea a dat dovadă de un curaj incredibil. Era cu lacrimi în ochi, dar se străduia să nu plângă. Să zâmbească. A plâns doar când i s-a anesteziat locul, fiindcă a fost nevoie de două cusături.
Eu cred că aveam tensiunea până la limitele superioare. Dar adrenalina momentului pe mine mă ajută să mă calmez. Ca să pot reacţiona cât se poate de bine. Am experimentat acest lucru şi când băiatul a avut acea criză de convulsie febrilă la vârsta de trei ani jumate.
Cât timp noi eram la consultaţie, soţul a stat cu băiatul în maşină şi i-a explicat ceea ce a făcut. Eu nu cred că eram în stare să mă exprim cum trebuie.
Este o senzaţie al naibii de ciudată
Să ştii că cineva i-a făcut rău copilului tău şi să nu poţi să-ţi verşi nervii şi năduful pe acea persoană. Nu aveam cum să îl cert sau să îi reproşez băiatului ceea ce a făcut. Ştiu că nu a vrut. Ştiu că a fost un accident. Ştiu că i-a părut rău apoi.
Am ajuns acasă şi ne-am calmat. Am discutat. Fetiţa era bine. Doar noi eram în stare de şoc.
Timp de trei zile am plâns când închideam ochii
Auzeam acel sunet oribil făcut de paleta ce a lovit fruntea fetiţei mele. Ea era în braţele mele!
Şi nu am putut face nimic pentru a o proteja de acea lovitură. Dintr-o dată, braţele mamei nu mai erau atât de ocrotitoare cum credeam eu că sunt. Cum să crezi că poate păţi ceva copilul la tine în braţe?
Am plâns în acele zile, doar fiindcă mă gândeam ce s-ar fi putut întâmpla.
Dacă o lovea mai jos îi afecta ochiul, dacă o lovea mai sus poate leşina, dacă băiaul nu se juca cu paleta, dacă …
Cred că asta ne-a speriat mai tare după acel accident. Ce s-ar fi întâmplat dacă?!
După şase zile
Am fost la control. Locul este mai bine. Nu are umflături şi nici nu a mai sângerat.
Mai trebuie să treacă un hop, atunci când i se vor scoate firele.
Buna! Ma bucur ca sunteti bine si imi pare rau pentru situatia voastra. Sa stii ca nu au rost gandurile cu „daca…”. Asa a fost sa fie… Noi acum cateva zile am avut accident. A intrat un tir in masina noastra si am scapat fara nimic, ca ne-a luat doar in lateral. Acum puteam sa nu mai fim deloc, dar am fost norocosi. Nu cred ca mai are sens sa spunem „daca…”. Bine ca sunteti bine si sanatosi!
Buna! Vai de mine!!!! Văzusem postarea ta de pe FB, dar eram în treacăt. Bine că sunteţi cu toţii bine. Aşa este, acele gânduri nu-şi au rostul. Doar că vin cumva involuntar. Important este să le poţi stăpâni şi în cele din urmă alunga!
Te pup!
Wow ..eu sunt mama tanara si la prima cazatura din pat a fetitei a fost un soc,ma-m speriat enorm dar cand aud ce mai patesc alti copii..of bn ca nu s-a intamplat ceva mai rau..ai dreptate ..e greu sa fii mama dar si minunat
Unele situaţii se ameliorează cu timpul. După ce ai o anumită experienţă cu copilul. Nu contează vârsta, ci grija pe care o porţi acestuia. Am trecut prin atâtea şi calmul a fost un partener bun. Sper să nu treceţi prin evenimente mai speciale niciodată!
Doamne bine ca este bine fetita.
Multumesc mult! Acum este bine!