Idee de kit sportiv de la iepuraș

Căutând idei pentru cadou de oferit copiilor de la iepuraș, mi-a venit ideea unui kit sportiv. Unul ce să vină într-o cutie măricică și să conțină echipamente ușoare și accesorii ideale pentru mișcarea în aer liber.

Are legătură și cu faptul că încet încet vremea ne permite să ieșim în natură, dar și cu faptul că le place să mă însoțească în activitățile făcute de mine în parc. Acum sunt în perioadă de alergare și sărit coarda. Și cum ar fi să am un kit sportiv pentru ai mei copii ce să îl pot purta peste tot și să le ofere opțiuni faine pentru mișcare?!

Ar fi minunat!

Am pornit de la secțiunea de idei de cadouri sportive de la Decathlon.

Kit sportiv pentru copii

Prezint mai jos ideile de echipament sportiv pentru ai copii ce le-aș avea mereu în mașină, apoi le explic. Vârsta la care mă raportez este 7-11 ani.

1 Set rachete Badminton

1 Minge de fotbal

1 Set sac + mănuși de box pentru copii

1 Trotinetă

1 Skateboard

1 Țintă cu arici

1 Coardă pentru sărituri

3 Benzi elastice pentru exerciții

idei sportive pentru copii

De ce?

Mișcare este benefică oricui. Indiferent de vârstă, mișcare ajută. Chiar și bebelușii fac mișcare… în stilul lor. Dar nu doar stau pe canapea să se uite la televizor. Se cațără, sar, se rostogolesc….

În articolul #PauzaPrinMiscare și impactul ei în viața mea am scris mai multe detalii despre beneficiile mișcării în viața mea. Și, se pare că încetul cu încetul îi molipsesc și pe ai mei copii.

Acest kit sportiv menționat mai sus este unul special. Fiindcă am un nou stil de a mă raporta la ceea ce fac ai mei copii.

Împreună, să facă o activitate în care trebuie să lucreze împreună. Pentru asta am ales ținta cu arici, setul de badminton și mingea de fotbal. Acestea ajută la creare unei ”tentative de echipă”. Relația dintre frați este în stagiul de relație cu năbădăi.

Separat, fiecare face altceva. Dacă unul alege trotineta, celălalt rămâne cu skateboard-ul. Ca să evit competiția între ei. Activitățile de acest gen le facem pentru recreare și energizare. Nu la nivel de competiție pentru a vedea care se mișcă mai repede sau care ajunge mai repede într-un punct. Asta și fiindcă eu aș ajunge pe post de arbitru în loc să îmi fac eu mișcarea mea : ))))

Potrivit ca și cadou de la iepuraș

Fiind o perioadă plină de provocări în ceea ce privește ieșirea în parc și modul în care interacționează copiii, caut orice variantă prin care să îi stimulez pe copii să iasă din zona în care au ajuns. După școală online și restricții de ieșire, un astfel de cadou poate i-ar ajuta să vadă altfel mișcarea .

Și, cum am ajuns să constat și eu, atunci când faci mișcare, îți place ceea ce faci, îi poți molipsi și pe cei din jur. Cu un astfel de kit sportiv la îndemână sigur ieșirile în parc ar fi mai apreciate. Și posibilitatea de a-și găsi parteneri de mișcare ar crește. Zic eu!

Oare ar mai merge ceva adăugat în acest kit?

Tu te-ai gândit la un astfel de cadou de la iepuraș?

kit sportiv pentru copii

2 Comments on “Idee de kit sportiv de la iepuraș”

Părerea ta contează pentru mine!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.