Recenzie O numărătoare inversă – Emilia Toma

Articolul dezvăluie a mea recenzie O numărătoare inversă scrisă de Emilia Toma. Dar până la recenzia popriu zisă vreau să îți scriu cum am ajuns eu să citesc cartea și să vorbesc cu autoarea.

Emilia mi-a găsit pe instagram postarea despre Ocean Vuong. Postare în care încercam să trimit urmăritorii să citească articolul acesta – Ocean Vuong și a sa carte tulburătoare. A distribuit postarea în povestea ei și de acolo am început să discutăm pe mesageria privată despre carte și cărți la modul general. Am început să o urmăresc și să-i apreciez stilul. Uneori și să-i distribui postările ei în povestea mea.

Exact exact nu mai țin minte momentul în care a apărut provocarea legată de publicarea cărții scrise de ea. Știu că a fost vorba de interacțiune, vot sau apreciere la o postare a unei edituri ce publica o carte scrisă de cei înscriși. Eu am susținut-o atunci și o voi face în continuare. Știu că mi-a trimis mesaj de mulțumire și mi-a scris că atunci când îi va apărea cartea, îmi va trimite un exemplar. Și mă bucur că am primit acest exemplar, cu dedicație. – semn că a reușit să i se publice, wink wink.

Descrierea oficială

”Cu o scriitură matură, observațională și epurată de artificii, Emilia Toma a ales registrul confesiunii clasice și un narator masculin. Începutul romanului O numărătoare inversă promite o biografie complicată și o poveste păstrată multă vreme. – Doina Rusti”

Dap, aceasta este descrierea oficială și asta găsești și pe spatele cărții. Și nu mi se pare corect. Este prea puțin despre această carte complexă în simplitatea ei. O poți trece ușor cu vederea fără să bănuiești ce se ascunde între coperți.

Recenzie O numărătoare inversă – Emilia Toma

Mi-am găsit greu ideile asfel încât să aibă sens. Primul gând după ce am terminat cartea a fost ”Ovidiu- ce p..ă de om!”. Rar mi-a fost dat să îmi imaginez cum aș putea desființa un personaj dintr-o carte. Și am întârziat un pic această recenzie, ca să mă calmez și să văd ce fac cu personajul – unde-l bag și ce îi fac.

O săptămână mi-a trebuit pentru a cuprinde și înțelege relativ tot ce am citit în această carte și de ce m-a afectat atât de tare.

Contextul

Am crescut într-un mediu în care vulgaritatea era ceva normal. Nu direct la noi în familie, ci la cei ce treceau ”pragul” curții noastre devenită ”terasa” abc-barului de la țară. Vulgaritatea era normală în astfel de situație, mai ales după ce  alcoolul își făcea efectul. Și, uneori efectele ajungeau să iasă la iveală abia după ce plecau de la noi. Le auzeam a doua zi, venind pe marginea drumului – vorbele despre cea a făcut cutărescu când a ajuns acasă. Violența la țară este urâtă. Dincolo de fizic. Durerea psihică nu se vede, nu se zice, nu se cuprinde. Nu vorbim despre. Nu judecăm. Nu ne arătăm.

De-a lungul anilor am avut mereu dubii și frustrări în ceea ce privește ceea ce făceau ai mei. Adică, abc-barul alimenta slăbiciunile unor oameni.  Puteau refuza să le ofere băutură celor ce se știau că-s slabi de înger, dar asta nu ajuta și nici nu rezolva slăbiciunea acelor persoane – doar o mutau în alt bar.

Faptul că am crescut într-un astfel de mediu m-a format ca observator al comportamentului uman – internship de primă clasă. Mi-a ascuțit simțurile și intuiția.

O numărătoare inversă

!!! Eu mă raportez la fiecare carte citită ca la o versiune a realității cuiva !!!

Ovidiu. Un căcat de bărbat. Sunt atât de pornită pe acest personaj fiindcă am văzut mulți Ovidiu la viața mea. Nu am trăit cu așa om, nu am avut în anturajul de prieteni așa ceva… am evitat complet. Dar din păcate sunt mulți ca Ovidiu prin lume. Căci nu își dau arama pe față din prima, deși îi poți mirosi de la o poștă. Însă nu rezistă mult până când îi vezi cu adevărat. Gesturile mici sunt de atenționare, sunt ”red flag”. Ca să nu ajungi să vezi celelalte gesturi.

Și uite cum Ovidiu, personajul principal, își dă arama pe față în carte. Povestind cu lux de amănunte cât a fu..t el, cât urăște curv.le dar câtă nevoie are de ele și cum suferă el că nu este înțeles. În mare, cu scopul de a se justifica sau a stârni milă.

Recenzie

A reușit Emilia să creeze o furtună în gândurile mele prin intermediul acestei cărți. Deși uram ceea ce descoperam cu fiecare pagină, continuam să citesc. Ca la final să explodeze tot, lăsându-mi crăpături în amintiri. Cu un așa subiect de carte nu m-am întâlnit până acum.

Am citit fel și fel de mărturii, de jurnale, de călătorii spirituale. Dar ca această mărturie nu am citit.

De ce devine un om agresor… nu știu. Cine e de vină… nu știu. Are scuze… NU!

După ce am citit cartea, mă gândeam la părinții lui Ovidiu. Apoi la Vanda. Apoi la firea omului la modul general. La nepăsarea oamenilor când este vorba despre oamenii din jur. La lipsa de implicare și lipsa de responsabilitate. Nimeni nu-i de vină. Și totuși durerea există. Și totuși cineva face rău. Și cineva vede asta, aude asta, trăiește asta și nu zice nimic. Nu  poate zice. Nu vrea să zică. Îi este frică să zică. Rușine. Până când?!

O formă atipică pentru a trage încă o dată un semnal de alarmă. O poveste atipică.

O carte ieșită din tipar, ce poate avea un scop atipic – de a te scoate din bulă!

Felicitări Emilia pentru această scriere! La cât mai multe!

→ Cartea o poți cumpăra de aici.

→ Profilul de instagram al Emiliei.

Urmează cât de curând să comand și prima carte publicată de Emilia – Terapie pe salteaua de pilates→ ” o carte în care drame, frici, dezamăgiri, trădări și traume sunt dezvăluite abrupt și fără vreun scop terapeutic. Sunt emoții scoase direct din coșul pieptului și lăsate să curgă în momente de vulnerabilitate și lipsă de control într-un loc la care apelăm, de obicei, pentru a câștiga putere și autocontrol. O carte altfel atât datorită finalului total neașteptat, cât și a spațiului în care au luat naștere poveștile personajelor: nu în cafenea alături de prietena cea mai bună, nu pe canapea în fața terapeutului, ci într-o sală de fitness.”

Crezi că o astfel de carte poate avea succes?