2 iulie 2021. Ziua ideală pentru comori găsite în Săpânța.
Am pornit la drum din Satu-Mare, unde am fost invitați la o nuntă. Și am zis că merită explorată zona. Că tot ne doream să ajungem la Cimitirul Vesel din Săpânța. Și am ajuns. Doar că am descoperit și alte comori, ce vorba vine între noi, sunt mai de vizitat ca și cimitirul.
Starea de bine mi-a fost oferită de mierea cu nucă cumpărată de pe drum. Prea bună ca să nu o menționez. O vei găsi și tu, doar să deschzi ochii și să fii atentă la ce vezi pe marginea drumului.
Comori găsite în Săpânța
Pe scurt:
- Cimitirul Vesel din Săpânța
- Mănăstirea Săpânța -Peri
Pe larg, în ordinea în care le-am vizitat.
Cimitirul Vesel din Săpânța
Detalii concrete despre acest loc le vei găsi pe linkul de mai sus, ce duce către Wikipedia. Astfel eu vin doar cu impresiile de la fața locului.
Am ajuns la locație fără să am vreo așteptare sau o idee preconcepută. Eram fascinată de drum, de vremea de afară (nici cald, nici rece, nici senin, nici înnorat) și îndulcită cu mierea de care îți povesteam la începutul articolului.
Surprinsă am fost de zonă. Căci era plin de tarabe pe marginea drumului. Pentru suveniruri. Doar că erau altfel, în sens bun. (comparativ cu ceea ce găsești la mare)
Am plătit intrarea și am intrat în Cimitirul Vesel. Acum, sincer sincer, locul nu este WOW. Nu te dă pe spate și nici nu te impresionează prin ceva anume. Dacă mai prinzi și aglomerație, te-ai scos. Nu vei înțelege nimic. Locul te poate impresiona doar dacă ai tu o anumită stare. De liniște și minte deschisă – și goală în acel moment dacă îmi permiți să adaug, fără a avea vreo legătură cu intelectul.
Trebuie înțeles faptul că acest loc nu este doar un punct de atracție, ci un cimitir. Adică, un loc unde au ajuns anumiți oameni pentru odihna veșnică. Că locul lor de veci are parte de o altă prezentare este partea a doua. DAR, vreau neaparat să scot în evidență faptul că TREBUIE respectat locul în sine. O fi el denumit Cimitirul Vesel, dar asta nu înseamnă că este o comedie.
Ne-am plimbat în liniște printre cruci, citind și analizând ceea ce vedem. Am vizitat și biserica. Am făcut și câteva poze. Toată experiența a durat undeva la maxim 30 de minute. Mai mult nu am avut ce face, căci începea să se aglomereze.
Concluzia: Merită vizitat, dar fără așteptări prea mari și neaparat cu bunul simț activat!
Mănăstirea Săpânța Peri
Acest loc l-am descoperit întâmplător. După ce am ieșit din zona cu Cimitirul Vesel, am fost atentă la indicatoare. Și primul ce mi-a atras atenția a fost cel care indica această Mănăstire.
Este un loc superb! Energia de acolo ne-a încărcat frumos pe toți patru. Chiar dacă atunci când am intrat noi pe poartă a început să plouă, am trecut peste acest aspect și am mers prin ploaie până la biserică. Am urcat, am absorbit tot, am făcut poze, am rămas surprinși.
Biserica din lemn a mănăstirii are 78 de metri și se spune că ar fi cea mai înaltă biserică din lemn din lume. Adevărul este că este foarte înaltă. Dar superbă. Și mai sunt și foarte multe detalii sculptate în lemn ce pot cuceri privitorul.
De ce să vizitezi acest loc? Ca să te liniștești și să reflectezi cu fiecare pas făcut la ceea ce ai în jur și în viața ta (dap, se poate face acest lucru și dacă ai copii cu tine)
La întoarcerea de la Mănăstire am găsit și o brutărie ce vindea la geam produsele făcute în hală. Ai mei au apreciat pâinea caldă și linzerul cu mac.
Te așteptai la mai mult?
Ei bine, mai aveam un loc descoperit cu ajutorul indicatoarelor, însă, prin nu știu ce lacună a minții mele, credeam că este tot în Săpânța. Doar că este cu câțiva kilometri mai departe (21 de km). Și voi scrie despre el separat, căci merită. A trebuit să folosesc street view pe Google ca să găsesc locația și să mă conving că nu este în Săpânța.
Cunoști și alte comori găsite în Săpânța ce ai vrea să le vedem?
P.S.
Vezi aici impresii de la cazare – Păstrăvăria Alex, localitatea Mara
Vara asta trebuia să ajungem și noi acolo,copii de abia așteptau să vadă Cimitirul Vesel dar s-au schimbat planurile și vom merge prin septembrie! Sunt foarte curioasa!
Avem o tara frumoasa !
Adevarat!
Am fost și eu la Cimitirul Vesel în urmă cu mulți ani și sincer, chiar nu am fost impresionată. Nu știu ce așteptări aveam eu pe atunci, dar cu siguranță, așa cum ai zis și tu, nu este ceva wow, care să te dea pe spate. Este interesant modul în care au ales să îl facă, toate versurile acelea pe cruci în locul unor rânduri clasice, însă cam atât.
Trebuie sa ajung si eu o in zona. Din pacate cand am fost in Maramures fetita mea a fost cam bolnava si nu am putut sa vizitez prea multe
Ce frumos este la Săpanta,chiar îmi doresc sa ajung și eu acolo cândva.
Vom merge si noi la o nunta la Satu Mare si probabil vom merge atunci sa vizitam.
Distractie placuta la nunta si spor la vizitat cat mai multe comori din zona : )
Mi-ai facut pofta de paine calda. Frumoase locuri de vizitat!
:)))) painea-i paine si cucereste oriunde… nu?!
Am fost si noi acolo, tare ne-a placut!
Are un farmec aparte zona si cucereste.. nu?!
Sincer, deși stau destul de aproape, nu am fost niciodată! Dar parcă m-ai făcut curioasă!!
Poate poate iti satisfaci curiozitatea mai repede acum : )
Biserica m-a impresionat şi pe mine mult, mi-a plăcut şi tare aş vrea să mai ajung prin zona aia.
Noi am mai prins si o ploaie d-aia de vara cand am ajuns…. iti dai seama ce impact a avut asupra noastra locul si privelistile!
Chiar ca sunt adevărate comori! Avem și noi de gând sa ne ducem fetita acolo, speram cât de curând.
Sper sa ajungeti cat mai curand si sa va bucurati de tot!
Frumoase ambele llocatii, le am vizitat cu drag acum cativa ani si o voi face din nou! O zona foarte frumoasa si cu siguranta tot Maramures ul merita vizitat si explorat!
Cred ca vor avea cu totul alt impact acum, dupa mai multi ani de la prima vizita. Acest este si parte din farmecul vizitarii unor comori la diferenta de cativa ani.
Nu am ajuns acolo niciodata in mod fizic, dar multumesc pentru calatoria virtuala!
Sa fie cu folos calatoria si poate cu pofta pentru o calatorie la fata locului : )
Superbe locuri!
Musai vizitate!
Ce loc frumos,sper sa ajung și eu în Maramureș sa îl vizitez.
Ohooo… și aceasta este doar o frântură din frumusețea din Maramureș!