Al doilea Atelier asociat cu campania Sunt Bine cu Mine și cei din jur a fost despre etichete și prima impresie, dar și mai mult de atât. A fost și despre noi.
Despre mine, despre Sofia, despre mine și Sofia, despre femeile faine ce ne-au fost alături, despre încredere, despre deschidere, despre creștere.
Povestea Marianei a fost cea care ne-a inspirat în activitățile și discuțiile ghidate în cadrul atelierului. Povestea ei o poți reciti aici – Sunt Bine Cu Mine și cei din jur. Profesie și Protejare.
Când vorbim despre etichete sau aparențe și prima impresie sigur zici ”eu nu fac așa ceva”. Dar îmi pare rău să îți zic că toți facem asta. Unii mai conștient ca alții sau mai pe față de cum ar fi frumos. Etichetăm persoane după o interacțiune, după o situație, după o apariție. Lăsăm aparențele să decidă și oferim primei impresii mai multă importanță decât ar trebui.
Se pare că noi am făcut o primă impresie bună de am strâns în jurul nostru femei speciale, deschise la minte și implicate în dezvoltarea lor ca oameni.
Cum a fost la Atelier?
Ne-am întâlnit într-o seară de joi- 16 iunie, în sala Meeting a Hotelului Maxim din Oradea. Ne-a ajutat și sala, și lumina soarelului ce apune exact în fața geamului de la sală, și atmosfera, și energia fiecăruia dar și a grupului, pentru a avea parte de câteva ore de bine.
Sofia le-a propus doamnelor un joc de încălzire și de ”spargere” a atmosferei, urmat de o activitate în urma căruia feedbackul cel mai special văzut de mine a fost acesta: ”Mă bucur că am venit azi, deoarece de mult nu am mai avut timp să mă gândesc la ceea ce mă reprezintă și cum mă văd eu pe mine.”
Apoi am avut eu momentul meu legat de etichete și aparențe în social media. Îți scriu mai pe larg imediat.
A urmat pauza dintre activități și o menționez deoarece a fost o pauză în care ne-am adunat și mai tare în jurul mesei, continuat discuțiile și ne-am conectat și mai bine. Adică, nimeni nu a ieșit din sală pentru mult timp și nimeni nu s-a retras pentru a-și aduna forțele pentru a doua parte a atelierului. Ceea ce pentru mine este WOW.
Ultima activitate din cadrul atelierului a fost una mai intensă. Despre etichete și prima impresie, despre puterea aspectului fizic, despre puterea meseriei, despre aparențe. S-a ”lucrat” în echipe și s-a lăsat cu zâmbete și priviri adânci ce au ”trădat” un soi de introspecție.
Despre etichete și prima impresie în social media
Pfff, o discuție și un subiect amplu. Ce m-ar ține în priză ceva timp nu glumă. Este un subiect drag mie, deoarece îmi face plăcere să ofer informații noi, perspective noi, idei noi legate de social media și impactul în viața noastră.
Social media nu mai este doar un loc de socializare. Acum, pe social media unele persoane lucrează. Acolo își desfășoară activitatea ce le aduce un venit. Însă reticența și etichetarea, ca să nu mai zic de frustrare, invidie și judecare, fac din social media un loc nu tocmai plăcut… dacă nu știi filtra informația/conținutul. Și mai ales dacă nu ești în acel moment în care să poți afirma oricând ”Sunt Bine cu Mine”.
Discuțiile din cadrul atelierului sunt valoroase și relevante ACOLO și ATUNCI. Oricât aș încerca să transmit și aici ceea ce am transmis la atelier pe acest subiect, impactul nu este același. Și vreau să rămân cu impactul de la atelier : )
De ce mi-aș dori să ții cont și ce le aduc aminte participantelor la atelier:
- Conținutul consumat pe social media este responsabilitatea ta. Chiar și reclamele le poți gestiona, prin opțiunile oferite fiecărei postări în parte, în funcție de platformă (Irelevant/ Se repetă/ Prea personal… pe fb de exemplu)
- Filtrează informația – mai multe surse sunt de preferat când e vorba de un subiect delicat ce se dezbate în social media
- Contextul este important. Dacă nu îți este oferit poți tu să cauți mai multe informații înainte de a emite o etichetă.
- Oferă ceea ce dorești să primești. Am dat ca exemplu la atelier ”recenziile online” – căutăm cu toții recenzii cât mai explicite/ mai complexe / mai lungi, deoarece sunt semn de credibilitate, nu?! Însă, tu ce fel de recenzii oferi?
- Este o diferență între persoane publice și persoane fizice – Mix de postări personale & business VS Postări personale. La care se adaugă și contextul oferit de persoana publică fiecărei postări astfel încât să fie relevantă, să fie de interes etc.
Mai vorbesc despre aspectele acestui subiect la următorul Atelier. În luna Iulie . Pun data și aici când o am.
Mai vorbesc despre aceste aspecte și în cadrul întâlnirilor individuale de Marketing Emoțional.
Am mai scris despre aceste aspecte și în materiale urcate pe blog în această categorie.
Imi este dor sa particip la evenimente de genul. Nu am mai participat la o astfel de intalnire din pandemie
Ce atelier simpatic! Ma bucur sa vad ca participi la evenimente cu idei asa interesante.
Ați dezbătut un subiect foarte interesant la atelier!
Felicitări pentru ceea ce faceți.
Nu m-am gandit prea mult la acest aspect, pentru ca imi asum tot ce postez, iar subiectele abordate de mine nu creaza polemici asa ca dorm linistita.
Prima impresie contează! Fie ca e online sau offline
Ce tema interesanta ati avut la acest atelier.