Escapadă fără copii la mare – gânduri și impresii de după

În recenta escapadă fără copii la mare, prima de acest fel din ultimii 13 ani, am simțit că am dublă personalitate – o să înțelegi de ce afirm asta pe parcursul acestui articol. Foarte intens a fost pentru mine totul.

De la lăsarea copiilor în tabără (revin cu detalii după ce se întorc), la drumul lung până la mare, la cazarea făcută cu câteva ore înainte de a ajungem, la adrenalina primei zile și oboseala ce m-a lovit apoi, la liniștea și noul ce ne-a găsit și n-am știut ce să facem cu ele.

Este escapadă fără copii pentru că durat trei nopți. Era vacanță sau concediu dacă dura minim 5 zile : P

 

bookzone.ro

De unde până unde escapadă fără copii la mare?

Ei sunt în tabără 7 zile. Și ne-am gândit ce-am putea noi face în aceste zile, ca să nu o luăm pe arătură, să nu ne gândim doar la ei și să alimentăm grijile, să avem o pauză de la tot și toate. Marea ne-a apărut când am realizat că am putea merge dacă facem un efort. Fizic, psihic, financiar. Și am zis că putem, că vrem, că merităm.

Duminică

Golurile din stomac s-au activat când ne-am apropiat de tabără. Chiar facem noi asta?! Chiar îi lăsăm în tabără 7 zile?! Chiar vom rezista atât fără ei?! Chiar suntem siguri că se vor adapta?!

Sincer, nu știu cum am reușit să fac astfel încât să nu plâng.

Este prima dată când ambii copii sunt plecați mai mult de o zi.

Dau vina pe adrenalină. Ea ne-a  ”protejat” de emoțiile intense ce ar fi putut scoate reacții nedorite. Am stat cu ei la masă, i-am ajutat să se instaleze, ne-am îmbrățișat mult și am pornit spre mare. Ei știau că mergem și le-a fost ciudat la început să accepte că mergem fără ei. De 10 ani, de când mergem în concediu la mare, am fost mereu cu ei. În primii doi ani am fost doar cu băiatul și apoi am fost și cu fetița. Ultimul concediu la mare a fost în 2019 și clar ne era tuturor dor de mare. Ne potolim dorul cum putem.

Drumul până la mare a fost greu, obositor, liniștit, destul de lung. Ne-a ajutat însă faptul că pe drum am tot vorbit cu ei la telefon și astfel că nu am simțit atât de tare ”despărțirea”. Au program de telefon, așa ne mai alinăm dorul.

Pe drum am rezolvat și cazarea la mare. Mamaia Nord, aproape de plajă. Fiind escapadă fără copii la mare pretențiile de la cazare sunt foarte diferite. Primul și cel mai important criteriu a fost să aibă vedere la mare, apoi prețul, apoi restul :))

poza din lift la cazare din mamaia nord

Am urcat bagajele în cameră și am mers pe plajă. Să vedem marea, să o auzim, să ne liniștim.

Habar nu am cum am dormit când am ajuns sus. Puțin am dormit, căci dimineața am ieșit cu poftă de mare pe plajă.

Luni și cât de intensă și duală a fost ziua asta pentru mine

dimineata cu priveliste spre mare

În această zi m-am surprins în stări diferite și mă gândeam la dubla personalitate. Fără a avea legătură cu alte conotații, ci cu simplul fapt că uit că sunt femeie ce poate avea mai multe roluri. Acum, se ciocneau două roluri mari, ce nu-și găseau locul: Mama și Soția.

Am pornit spre plajă cu bucurie. Fără colace, fără jucării de nisip, fără neșpe prosoape și cearceafuri, fără gustări, fără haine de schimb… fără bagaje…. Ne-am lăsat purtați de valuri și ne-am bucurat de ceea ce aveam pe moment.

Maxim două ore a durat bucuria. Până când, stând pe șezlong, într-un moment de liniște nouă între noi doi, am văzut copii jucându-se la mal. Mvai de viața mea ce gol m-a lovit. Ce nod mi s-a pus în gât. Ce lacrimi aveam în ochi. În hohote aș fi plâns. De dorul copiilor, de faptul că noi suntem pe plajă și ei nu sunt cu noi, de câte am fi făcut cu ei pe plajă, de câte castele am fi făcut, câte găleți de apă am fi cărat, cât am fi strigat pe ei să iasă din apă ca să mai facă o pauză….

M-am simțit vinovată.

Că pot să stau fără ei, că mă bucur fără ei.

Liniștea dintre noi s-a adâncit. Și n-am făcut nimic cu ea. N-aveam ce face.

Am lăsat-o să se consume de la sine. Știam că nu am făcut nimic greșit, că nu suntem părinți răi. Doar că în această postură ne aflam pentru prima dată.

Stai că e mai mult.

Am plecat de pe plajă în liniște. Ne-am dus să facem cumpărături pentru prânz. Ghici cine avea iar noduri în stomac, gât, gânduri?! Eu! Am văzut iar copii cu ai lor părinți și mi s-a făcut dor de ai mei. Pana mea, că și acum, când scriu am lacrimi în ochi.

Ghici cine a luat prânzul în liniște? Ghici cine nu a scos un cuvânt pentru câteva ore?  Noi!

Alte momente ce s-au consumat de la sine. Momente intense și noi pentru mine și al meu soț. Habar nu am la ce ne-am gândit când ne-am gândit la escapadă fără copii la mare. Mai mult ca sigur la nimic. Nici la greu, nici la bine. Ne-am gândit că putem și atât.

După prânz eu am lucrat un pic pe laptop, soțul a moțăit, apoi am mers iar la plajă. Ne-am dezamorțit și am început și noi să vorbim. A fost greu, deoarece părea că ne-au dispărut subiectele de conversație fără copii prin preajmă. Dar, ceea ce vorbeam măcar era de ”calitate” : ))

Marea învolburată m-a pus pe gânduri.

Valurile erau măricele, dar erau superbe.

Te loveau zdravăn dacă nu știai cum să le cuprinzi, dar te și mângâiau dacă le lăsai să te poarte.  Pentru mine, acele momente au fost foarte intense, foarte profunde. Parcă mi s-a golit mintea, s-a făcut liniște în gânduri și se auzeau doar valurile și îmi simțeam doar binele dat de conectarea mea la apă și mișcarea ei. Senzaționale au fost aceste momente!

M-am acceptat atunci în apă cu totul. Cu trăirile mele duale, cu vinovăția mea, cu nebunia mea, cu ciudățenia mea, cu unicitatea mea. M-am acceptat și am încetat să mai lupt cu gândurile intense. Apoi am scris gândurile legate de ”zbuciumul ce bate canicula”.

De acolo doar spre bine

babyliss-romania.ro

Seara, când am vorbit cu copiii la telefon a fost liniștitor, chiar dacă lor le-a fost un pic greu să ne vadă. Și-au adus aminte că le este dor de noi și noi încercam să fim curajoși și să nu plângem în fața lor. Chiar dacă porneam atunci ca să mergem după ei tot ne-ar fi luat ore bune să ajungem.

Ne-am încurajat unii pe alții și ne-am zis că va fi bine. Că ne vom simți bine separat și apoi ne vom aprecia mai mult când ne vom reuni.

Plimbarea de seară pe malul mării și prin stațiune ne-a prins bine.

plaja mamaia nord seara

Marți ne-a părăsit adrenalina

Chiar dacă ne-am trezit cu noaptea-n -cap pentru a vedea răsăritul și pentru o sesiunea de alergare pe malul mării, oboseala ne-a ajuns din urmă – fizică și psihică.

Alergarea pe malul mării a fost GENIALĂ!

Posibil ca fără ea să fi fost și mai obosită. Și mai varză. Însă, sunt bucuroasă că am reușit să fac acest lucru. Mi-l dorisem de ceva timp. Cam așa a fost : )

După, ne-am întors la cazare, ne-am schimbat și am adormit. Starea de oboseală ce ne-a găsit apoi nu o pot descrie. Nici la plajă nu am fost mai brează. Abia spre seară mi-am revenit.

Poate de la dorul de copii, poate de la griji, poate de la oboseala fizică și psihică, poate de la toate cele trăite, pot afirma că ne-a stors de putere, de energie și ne-a dat în același timp putere și încredere în noi.

Suntem mai mult decât părinți

Suntem și un cuplu.

Suntem și oameni individuali care la un moment dat au nevoie să se recalibreze astfel încât să își găsească scopul, bucuria, pasiunea – atât în propria persoană cât și în cel de lângă.

Ce am învățat din această escapadă fără copii la mare?

  • să căutăm destinații mai atractive – marea are farmecul ei, însă mai mult de o zi la plajă nu ducem. Ne plictisim în doi fără a fi neaparat un lucru rău acesta. Pentru noi e suficientă o zi, mai multe nu ne priesc.
  • să facem mai des asta, dar în locuri cu o mai mare diversitate – cuvântul cheie cred că este ”OAMENI”. Cumva ne-au lipsit oamenii deși erau o grămadă în jurul nostru. Oameni străini, preocupați de lumea lor, fără posibilitatea de a ne conecta.
  • să acceptăm că asta ne va aștepta după ce copiii vor avea viața lor – așa că n-avem decât să lucrăm la relația noastră astfel încât să ne ”suportăm„ și în următoarele escapade fără copii.
  • avem nevoie de foarte puține lucruri ca să ne simțim bine – obișnuiți fiind cu neșpe bagaje când mergeam undeva cu copii, acum ne-am tot verificat să fim siguri că doar atât avem.
  • să ne apreciem mai mult ca oameni – ne apreciem ca părinți și este fascinant când mai descoperim că sunt și alte aspecte ce le apreciem unul la celălalt.
  • să vorbim puțin și să fim în regulă cu asta – având în vedere cât vorbim de obicei acasă, a fost o postură nouă pentru noi.

Mulțumesc dragul meu soț pentru această escapadă fără copii la mare!

Mulțumesc că ai fost alături de mine și că ne-ai văzut pe NOI și în alte ipostaze!

Escapadă fără copii la mare - gânduri și impresii de după

Am plecat din această escapadă fără copii la mare împăcați. Împăcați cu noi, cu ce am făcut, cu ce am văzut, cu ce am făcut pentru noi, cu ce am ”defilat”.

Intens, frumos, greu, provocator, interesant. Așa a fost pentru noi. Putea fi mai rău, putea fi mai bine. Cam așa este mereu după ce încercăm ceva nou, deoarece acum avem la ce să ne raportăm.

Tu ce ai face într-o escapadă fără copii?

4 Comments on “Escapadă fără copii la mare – gânduri și impresii de după”

  1. Ma bucur ca ati reusit sa va relaxati la mare. Asa este! Sunteti un cuplu si tot e important sa petreceti timp impreuna.

  2. Si fetita mea cea mare trebuia sa mearga in tabara. Cred ca aceleasi sentiment de panica si neliniste m-ar fi asteptat si pe mine. Vedem cum va fi la anul

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.