Lucrurile mici pe care nu le-am făcut

La asta mă gândeam acum câteva minute, când eram afară strângând hainele de pe sârma improvizată în spatele blocului. Lucrurile mici pe care nu le-am făcut m-au adus aici. Și nu e nasol. Nu. E de bine. Sau cel puțin așa o văd eu.

Știi, de puterea micilor obiceiuri cred că te-ai săturat să îți tot zic – Atomic Habits și puterea micilor schimbări, dar cred că sunt subestimate lucrurile mici pe nu le facem.

La ele m-am tot gândit. Uite o listă care mi-a venit în momentul în care am mers pe acest al lucrurilor mici pe care nu le-am făcut.

 


Exemple

Nu am mai căutat alt apartament în momentul în care am găsit apartamentul în care locuim acum. Am rămas aici, de 15 ani. Și ne este bine. Locuim într-o zonă unde avem grădiniță, școală, piață, spital, poștă, parcuri, bancă, magazine … și la toate ajungem în timp util pe jos.

Nu am căutat să ne întindem mai mult decât ne permitem, astfel încât să nu fim nevoiți să facem compromisuri. Știu, pare tras de păr acest gând, însă dacă vezi și ce n-ai făcut, poate apreciezi mai mult ceea ce ai făcut.

Nu am renunțat la dorința mea de a face ”carieră” fiind în același timp și implicată în creșterea copiilor. Joburile la care nu am mers, ofertele pe care nu le-am acceptat, colaborările pe care nu le-am legat… la care adaug experiența acumulată făcând pentru mine, colaborările avute, campaniile create…. lucrurile mici pe care nu le-am făcut arată acum mai bine, nu?!

Nu am renunțat la ideea de a avea un stil alimentar în care făina și zahărul lipsesc. Am reușit timp de 8 luni și a fost minunat. Nu știu când ”s-a rupt filmul”, dar l-am reluat și nu am renunțat la idee.

Nu am mai cumpărat cafea de specialitate atât de des.

Nu am risipit mâncare niciodată.

Nu am arătat că aș fi altfel decât cum sunt.

Nu am sărit cu parașuta.

Nu am urcat pe un vârf de munte.

Nu am mers pe cărbuni încinși.

Nu am fost la Untold.

Nu am exersat pentru a ști să-mi fac o linie decentă cu tușul pe pleoapă.

Nu am fost la karaoke.

Nu am tolerat situații și oameni care nu sunt în linie cu mine și principiile mele.

Nu i-am făcut observație vânzătoarei de la pâine că pune mâna pe bani și apoi pe pâine pentru a o felia (am schimbat magazinul).

Nu am tăcut când o casieră a vândut țigări unei minore la magazinul de lângă școală.

Nu am fost niciodată în Iași.

Nu am fost cu Mocănița.

Nu am fost niciodată în concediu în afara țării.

Nu mă uit la ”Lia soția soțului meu”.

Nu fac clipuri cu coreografii pe TikTok.

Nu răspund la număr de telefon ”anonim”.

Nu răspund la comentarii cu jigniri ( le șterg și merg mai departe).

Nu mă consider mai bună decât altcineva (sunt unicat).

Nu aleg cantitate în detrimentul calității.

Nu beau decât apă, foarte rar cola, foarte rar apă tonică.

Nu îmi plac dulciurile care nu au pandișpan sau care sunt preponderent cremă.

Nu mai vreau cadă în baie.

Nu am schimbat perdelele de când am renovat apartamentul.

Nu am Netflix.

Nu am pretenții decât de la mine.

Nu fac Ciorbă de burtă.

Nu refuz cartofii prăjiți.

.

.

.

.

Și lista poate continua.

Lucrurile mici pe care nu le-am făcut

Aceste lucruri mici pe care nu le-am făcut apar în momentul în care am luat o decizie. Doar pentru că nu le-am făcut nu înseamnă că nu ar trebui să mă bucur. Din contră, eu mă bucur. Dacă le făceam, sigur ceva s-a fi modificat pe termen mediu și lung.

MORALA

Și ceea ce nu faci îmi poate arăta ceea ce faci și cine ești ca și om!

 

Ce ar conține lista ta cu ”lucruri mici pe care nu le-am făcut”?

One Comment on “Lucrurile mici pe care nu le-am făcut”

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.