Această dimineață intră cu lejeritate în secțiunea acelor dimineți în care sărbătoresc minimul de efort depus… că doar nu e de sărbătorit doar atunci când sunt rezultate extraordinare!
Mi-am dorit enorm să ies în această dimineață la alergat.
Aveam în gând să merg și pe alt traseu decât cel obișnuit parcurs în ultimele săptămâni. Și când m-am trezit acuma dimineață am fost mai mult decât pregătită să ies.
Doar că, până m-am pregătit eu, a început să plouă.
Și oarecum dezmăgită, îmi căutam repede idei de activități de făcut care să implice ieșit din casă – prima a fost să ies cu cafeluța și cartea în spatele blocului și să savurez câteva zeci de minute momentele faine de toamnă …. apoi m-am gândit să iau umbrela și să merg la o plimbare pe malul Crișului Repede… Până m-am tot gândit eu, s-a oprit ploaia și evident că am ieșit rapid la alergare.
A fost prima alergare din ultima vreme în care nu am avut muzică în fundal. Poate din cauza asta sau poate din cine știe ce altă cauză, AZI AM SIMȚIT CĂ TRAG DE MINE!
Mi-a fost greu să îmi reglez respirația.
Simțeam că fiecare pas este ca și cum m-aș smulge din ceva smoală și îl simțeam ca un efort uriaș.
Negociam cu mine până unde merg, în ideea să scurtez traseul și să alerg mai puțin.
Negociam cu mine unde să fac o pauză, ca să merg un pic și la pas nu doar alergat.
Azi am fost într-o luptă cu mine timp de 37 de minute cât a durat alergarea de 5km – fără pauze și fără traseu scurtat!
Ca să nu mai zic și de faptul că pe la mijlocul alergării a început să plouă….
ALE(r)G pentru mine
Am ales să mă felicit pentru efortul depus azi. Pentru faptul că am lucrat cu ceea ce am avut la îndemână și am depășit fiecare impuls care mă îndemna să renunț sau să apelez la scurtături. Pentru că ceea ce fac este pentru binele meu – acum și pe mai târziu!
Azi m realizat și faptul că Priveliștea de duminică dimineața nu este neaparat despre alergarea dimineața, ci despre o formă de mișcare în aer liber – poate fi plimbare ușoară, plimbare cu bicicleta, drumeție … dar să fie AFARĂ!
Poate fi pădure, parc, oraș, câmpie, munte, mare … afară mă încarc!
Ești foarte harnicuță.