Mă duc în lume!


Sunt convinsă că dacă aţi intrat într-o încăpere cu o mămică a cel puţin un copil, aţi auzit de câteva ori această expresie!

Bine, relaţia cu acea mămică trebuie să fie relativ apropiată, fiindcă nu o vei auzi zicând în public aşa ceva. Decât dacă se referă la o situaţie ce implică o călătorie.

Şi uite aşa am ajuns eu, mămică a doi copii, să vă fac o prezentare a celor două situaţii care mă determină să zic ” Mă duc în lume! „.

Situaţia numărul 1

Mă duc în lume……. cu avionul 🙂 !

Mda, acum îmi permit să zic acest lucru!

Deoarece, compania Ryanair va opera şi de pe aeroportul oraşului meu, Oradea, începând cu vara anului 2017.

Când vorbim despre destinaţii cu zboruri ieftine, ghiciţi care companie câştigă datorită preţurilor mici?!

În România compania operează de pe patru aeroporturi: Bucureşti,  Timişoara, Oradea şi Craiova. Oradea fiind oraşul meu de baştină, nu pot decât să mă bucur!

Nu mă vedeţi, dar acum dansez pe scaun şi zâmbesc continuu 😛 N-ai ce-mi face!

tumblr_lgqwsbea891qfjmnk

În primul rând, mă bucur fiindcă acum voi avea alternative de transport!

În al doilea rând, mă bucur deoarece preţurile călătoriei cu avionul concurează cu preţul unei călătorii cu maşina sau trenul. Dar avionul câştigă detaşat atunci când vine vorba de timpul şi confortul călătoriei până la destinaţie. (atunci când vorbim despre călătorii cu destinaţie mai îndepărtată).

Acum, dacă pomenesc sintagma ” city break low cost ” nu mă mai gândesc cu oroare la călătorie sau la preţul unei astfel de evadări.

O vacanţă ieftină începe cu un preţ bun al mijlocului de transport.

Intrat pe site-ul celor de la Ryanair şi faceţi o simulare către destinaţia dorită. Rezultatul vă poate uimi. Aş putea face un titlu de „Şoc şi groză în lumea călătorului înrăit!” atunci când văd şi eu aceste preţuri!

Planul nostru de călătorie presupune relaxare la malul mării, plimbări la ceas de seară pe străduţele pietruite şi vizite în restaurante cu specific local. Plus, plimbări cu barca şi sesiuni de cumpărături. Dacă tot mergem fără copii, măcar să le aducem ceva înapoi 😛 .

Situaţia numărul 2

Mă duc în lume………. de nebună 😛 !

Nici nu am cum altcumva!

Nu am nevoie de bilete de avion, nici de maşină, nici de tren. Doar de haine şi mă duc unde văd cu ochii. De preferat vara, ca să nu îngheţ de frig pe drum 😛

Cine zice că-i uşor cu un copil, darămite cu mai mulţi, vrea să te inducă în eroare.

Da, dragostea pe care o porţi unui copil nu se poate compara cu nimic din lume, dar nici frustrările sau nebunia provocată!

Mai ales atunci când ai de-a face cu doi copii.

tumblr_inline_mjvo4tsj601qz4rgp

Nici nu aş avea cum să-mi ascund nebunia!

Poate doar masca. Cu zâmbete şi comportament decent pe perioada vizitei sau a întâlnirilor 😛

Ştii că ajungi la capătul puterilor atunci când soţul vrea să te scoată în oraş sau când se oferă să facă câteva lucruri ce ţin de gospodărie. Da, la noi aşa stă treaba. El cu munca, eu cu copii. Iar atunci când vede că nu reacţionez cum trebuie în anumite situaţii, ştie că e rău rândul 😛

Unele situaţii create cu ajutorul lor, cu ajutorul meu(un părinte nu ştie totul) sau cu ajutorul soţului, fac ca acele celule gri din creierul meu să se împuţineze sau să se deterioreze. Iar cele mai grave situaţii sunt cele în care sănătatea copiilor este şubredă.

Orice răceală, orice lovitură, orice durere exprimată de copil către mine, fac ca eu să mă topesc pe picioare!

Şi nu am ce face!

Degeaba zic:

Nu umbla în tricou, că-i rece afară! – Vine în tricou şi cu bluza şi geaca în braţe, atunci când iese de la ore. Afară fiind 10 grade.

Nu striga aşa tare, că vei răguşi! – Tinde să exerseze secvenţe din „Garda Felină” şi bineînţeles că el este un leu fioros. Iar atunci când răguşeşte, tuşeşte până îi vine rău.

Nu mai alerga atât că vei  transpira şi vei obosi! – Nu aleargă lejer. El  vrea să fie cel mai rapid, dar şi pe categoria „maraton”. Nu de puţine ori se plângea că-l doare burta după câte o sesiune de alergat.

Nu băga jucării în gură, că te poţi îneca!– Aici vorbim despre fetiţă. Care a reuşit performanţa de a înghiţi o monedă, care s-a şi blocat în gât, şi care a ieşit doar cu ajutorul unei intervenţii medicale care a necesitat anestezie generală. Mi-a mâncat câteva zile din viaţă, plus câţiva neuroni.

Nu săriţi din pat! – Nu  ar fi  o problemă dacă nu ar vedea că nu păţesc nimic şi apoi nu ar încerca şi de pe alte corpuri de mobilă. Iar băiatul a reuşit să se împiedice de covor după ce a sărit şi să-şi provoace o entorsă. Alte zile din viaţa mea, plus câţiva neuroni.

Nu mai dau exemple că ajung fără neuroni!

Acestea sunt cele câteva momente din viaţa unei mame care o fac să zică „Mă duc în lume de nebună!”


Dacă vă întreb care situaţie vi se pare mai atrăgătoare, numărul 1 ar câştiga de departe la capitolul atractivitate.

Dar din păcate şi numărul 2 apare în viaţa noastră.

Combinate, ar ieşi o nebunie curată pe meleaguri străine 😛 !

Voi cum mergeţi în lume?


Articolul a fost trimis în lumea cibernetică, tocmai în căsuţa SuperBlog 2016, proba numărul 2.

sursa gif-ului dansator: funnyordie.com

sursa gif „nebun”- tumblr.com

6 gânduri despre “Mă duc în lume!

  1. Pingback: 3 paşi pentru relaxare la domiciliu | ADN de Femeie

  2. Chiar daca in unele momente copii te aduc in pragul nebuniei, totusi e o nebunie dulce. Sa-ti spun ceva cand era micut copilul meu si era prea cuminte si stiam sigur ca e bolnav. Atunci spuneam ca prefer sa faca toate nebuniile din lume dar sa fie sanatos.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: SuperBlog | Proba 2. Ryanair, alegerea perfectă pentru un city-break low cost

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s