3 schimbări în regimul alimentar

Sunt doar 3 şi sunt mici, dar de impact!

Eu am schimbat şi implementat acest schimbări în regimul alimentar din momentul în care am intrat în stilul slăbeşte deştept.  Cu toate că mâncarea încă nu am reuşit să o ţin sub control, aceste 3 schimbări mi-au făcut tare bine.

Şi sunt ceva ce toată lumea ar trebui să încerce să urmeze.

Care sunt cele 3 schimbări în regimul alimentar?

Toate cele trei schimbări le-am testat pe propria piele. Şi s-a văzut o schimbare în bine, în timp. Nu se vede atât de repede. Dar şi când realizezi că este mai ok, o să rămâi surprins.

1, Fără cafea pe stomacul gol

Pentru mult timp, am considerat că ajunge dimineaţa să servesc o cafea şi atât. Oricum dacă serveam cafeaua, nu mai aveam nevoie de mic dejun. Îmi pierea pofta şi amânam până aproape de prânz să mănânc ceva.

Ca apoi seara să mă lovească foamea 😛  Şi aş fi încercat cafea în loc de cină, dacă tot am încercat în loc de mic dejun, dar sigur nu mai dormeam noaptea.

Aşadar, fără cafea pe stomacul gol şi cafea fără lapte. Merge mai bine procesarea în interior de când am trecut pe acest sistem.

2, Micul dejun obligatoriu

Am încercat această schimbare cumva forţată de împrejurări. Planul alimentar primit de la echipa limitless îmi arăta clar ce trebuia să servesc la micul dejun. Şi dacă îmi doresc o schimbare, trebuie să şi acţionez.

Câteva zile am încercat micul dejun şi am rămas uimită de cât de mult contează această masa. Ştiţi vorba aia, „nu cred până nu văd”…. Aşa şi eu. Ştiam şi am auzit mereu despre importanţa acestei mese, dar nu am crezut că-i tocmai aşa.

Ideea este că trebuie să ştii ce să mănânci. Deşi sună tentant un mic dejun cu gogoşi sau croissant cu ciocolată caldă, o omletă şi o salată îşi oferă mai multă energie şi senzaţie de uşurinţă.

mic dejun

3, Consum suficient de apă

Da, ştiam şi că este important consumul de apă, dar mna. Cred că doar îmi potoleam setea, niciodată nu am zis „hai să mai beau un pic de apă”  fără nici un motiv.

M-am antrenat însă şi am ajuns să consum măcar 2 litri pe zi. Şi e muuuuult mai bine!

La ce ajută aceste schimbări?

Să nu credeţi că veţi slăbi considerabil dacă faceţi aceste schimbări în regimul alimentar. Este nevoie de mai mult, de o completare a acestor schimbări. Ele singure te ajută foarte mult, dar nu pot susţine singure un stil de viaţă sănătos.  Nu pot înlocui mişcarea fizică, nu pot înlocui mesele principale ale zile.

Aceste schimbări ajută totul să se întâmple mai uşor!

În 3 luni de program, cu RESET primești nu doar un super plan nutrițional care te va ajuta să ai cel mai rapid și sănătos proces de pierdere în greutate, dar săptămânal vei primi și câte două episoade video cu informații prețioase ca să îți poți menține pe viață rezultatele obținute.

Viaţa este mai simplă decât crezi!

Cum vi se par aceste schimbări?

schimbări în regimul alimentar

53 Comments on “3 schimbări în regimul alimentar”

  1. Si eu consider că cele trei lucruri mentionate de tine sunt cele mai importante. Mai ales micul dejun..multi suntem pe fugă și nu il mai luam..

  2. In principiu…le aplic, dar cu exceptii, din pacate – lucrez in ture si dupa tura de noapate cafeaua e pe stomacul gol, cafeaua e placer pt mine si e cu lapte. Incerc sa mananc la ore fixe, dar nu prea reusesc…

  3. Foarte utili și imporanți cei 3 pași pentru o viață mai sănătoasă. Din fericire nu consum cafea, dar trebuie să beau mai multă apă! Mersi de sfaturi!

  4. Mi se pare o idee minunata .eu la articolul hidratare nu prea stau bine…daca beau doua 2 de apa pe zi i e bun…iar in legătură cafelei…beau seara o cană de news sa pot sa mai rezist nopților cu bebe treaz

  5. Cafea nu beau deloc, mic dejun mananc dar cu apa dezastru….insa incercsa schimb asta 🙂 asa ca beau de cate ori imi amintesc, fie ca imi e sete sau nu

  6. de ceva timp incerc sa tin si eu cont de aceste reguli si nu neaparat pt a slabi, micul dejun ar trebui sa fie sfant dar eu il sar de cele mai multe ori…de fapt le cam incalc pe toate din pacate. Schimbari…sper sa reusesc

  7. Da, eu am tendinta sa nu beau deloc apa si sunt foarte constienta ca nu este bine. Si da, micul dejun e critic. Cu cafeaua nu am avut inca probleme, nu beau deloc 🙂

    1. Cafeaua a aparut in viata mea dupa ce am nascut primul copil. M-am apucat de ea, la recomandare doctorului. Si de atunci nu am mai lasat-o. Cu apa iar ma inteleg mai bine de cateva luni si se vede diferenta!

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.