Uneori mai pierd timpul pe instagram uitându-mă la diverse clipuri. Așa am găsit inspirația pentru această rețetă de covrigi bavarezi cu susan.
Chiar dacă nu știam inițial că-s covrigi bavarezi :))) Acolo erau trecuți ”pretzel”, dar forma m-a indus în eroare.
Mi-am dat seama abia când am gustat din ei, că sunt diferiți față de covrigii clasici… ăia din brutării sau de la Petru 😛
Am avut ceva de furcă până am notat rețeta, apoi până am adaptat, apoi de pus în practică. Dar m-am descurcat destul de bine până la urmă. Căci am surprins familia cu acești covrigi inediți.
Și am mai adăugat o rețetă la colecția mea de ”reușite din prima”!
Ceea ce nu pot zice despre Napolitanele Cioco-Duo. Au ieșit cum trebuie abia după câteva încercări.
Ingrediente necesare:
- 350 ml de apă călduță
- 1 linguriță de sare
- 1 linguriță de zahăr
- 1 plic de drojdie uscată
- 600 gr de făină normală
- 2 linguri de ulei
- 1 litru de apă
- 1 plic de 50 de gr de bicarbonat de sodiu
- 1 ou
- semințe de susan
Am băgat în aceeași enumerare atât ingredientele pentru aluat, cât și cele pentru fierbere și ”glazurare”.
Cum am făcut eu covrigi bavarezi cu susan
Într-un bol de plastic am pus 350 ml de apă călduță, 1 linguriță de sare și 1 linguriță de zahăr și am amestecat până s-a dizolvat tot. Apoi am adăugat 1 plic de drojdie uscată și am lăsat să stea timp de 5 minute.
Apoi am adăugat 600 gr de făină și 2 linguri de ulei și am amestecat și frământat până când a ieșit un aluat de toată frumusețea. Bolul l-am uns cu un pic de ulei, am pus aluatul în el și l-am acoperit cu folie alimentară și pus la dospit.
A stat aproximativ 1 oră și a fost numai bun de trecut la modelat.
Aluatul l-am împărțit în 8 părți egale și am trecut la rulat și format covrigi.
Din aluat au ieșit 8 covrigi frumoși, puși câte 4 pe tava de copt.
Între timp, într-o oală destul de înaltă și largă, am pus 1 litru de apă la fiert și când a clocotit am adăugat 1 plic de 50 de gr de bicarbonat de sodiu. Și am trecut fiecare covrig prin acea apă.
Le-am făcut bine ”baie”, ca un fel de opărit înainte de pus la cuptor.
După ce au trecut covrigii prin baia cu apă și bicarbonat de sodiu, a urmat ungerea cu ou și glazurarea cu semințe de susan.
Apoi la cuptor!
În cuptorul meu electric, fiecare tavă cu covrigi a stat 15 minute, funcția coacere sus-jos, la 230 de grade.
Proaspăt scoși din cuptor, arată cam așa cumva:
Abia când am gustat am realizat că-s altfel, dar cumva delicioși în felul lor!
Părerea familiei
-De ce sunt diferiți? -Parcă trebuia să fie mai crocanț! -Sunt buni și așa!
Cu toate mofturile de rigoare, au trecut mai repede decât mă așteptam. Până la urmă, există mai multe feluri în care poți face un produs, important este gustul 🙂
Poți încerca să schimbi semințele de susan. În mod normal deasupra se pune sare, eu am zis că să-i pun altceva. Dar cred că ar merge și cu semințe de floarea soarelui sau semințe de dovleac… după gustul fiecăruia.
Ție cum ție se pare că au ieșit acești covrigi bavarezi cu susan?
P.S. Sunt diferiți acești covrigi bavarezi de restul, fiindcă au parte de acea ”baie ferbinte” cu bicarbonat de sodiu. Care are rolul de a oferi stratul crocant dar nu foarte crocant, de la exterior! Vei înțelege după ce încerci și tu rețeta 🙂
Arata tare bine. Niciodata nu m-am gandit ca as putea sa fac acasa covrigi
Nici nu m-am gandit… dar acum am pus in practica 🙂
Arata fenomenal, felicitari! Neaparat incerc reteta cat de repede. Am salvat-o.
Tare mult imi place sa gatesc si fac preparate pe care le poate lua sotul cu el. Acesto covrigi bavarezi par usor de facut si super deliciosi pentru o pauza!
arata perfect, adu incoace ca promit ca nu fac nici-un moft!!!
Multumesc de apreciere 🙂 am notat comanda 🙂
Am notat rețeta,voi face și eu.
Super. Spor sa aveti 🙂