Tulai codul meu! Cam asta a fost prima reacție la primele noțiuni descoperite la cursul de designer pagini web. Și e ciudat că mă așteptam să fie cu multe coduri și comenzi și tag-uri sau alte treburi… dar parcă nici chiar așa.
Aceste impresii vin și de la o persoană ce avea idei de programare setate din liceu. Acea persoană fiind eu. Se poate spune că aveam bazele puse, doar că, de data aceasta pot liniștită ”da vina” pe profesorul din liceu. Căci altfel stăteam acum de vorbă dacă acel profesor explica și vorbea cu noi cum a făcut-o formatorul de la curs.
Mulțumesc Ovidiu Micula pentru răbdare și sprijin!
Am urmat acest curs la Crefop Oradea. Locul unde am terminat și cursul Digital Marketing. Am scris despre impresiile de după, în acest articol- După cursul de Digital Marketing.
Ce vreau eu cu acest articol?
Trebuie să am și un scop, doar nu scriu aceste informații doar de dragul de a le scrie :))
Cât timp am urmat cursurile acestea, am realizat că mi-am făcut un mare bine.
A presupus un efort, dar acum sunt mulțumită de decizia luată. Acum pot decide pe mai departe ce voi face în mediul online. Am suficiente informații cât să pot creiona un traseu pe care să merg, astfel încât să îmi găsesc locul și să prind ”rădăcini”.
Vreau să afli din acest articol că…
- În momentul în care îți dorești ceva cu ardoare, încearcă să obții acel lucru.
Multe persoane ar zice să obții acel lucru prin orice mijloc, EU NU! Multe dorințe, multe vise, ne însoțesc pe o perioadă mai lungă de timp. Și uneori este mai bine așa. Căci se vor întâmpla la momentul potrivit.
Eu asta am pățit. Mi-am dorit de mult timp să urmez cursuri legate de activitatea din mediul online. Și oricât de tare mi-am dorit, abia acum a fost să fie. Și e bine!
- Programarea este al naibii de complicată!
Este cu totul altă mâncare de pește și nu ai vrea să apelezi la cineva care știe doar pe jumătate sau a auzit că așa se face. Am scris programare deși eu am urmat cursul de designer pagini web. Ei bine, cursul urmat de mine este doar o mică parte din ceea ce presupune programarea online.
Și doar prin exercițiu continuu deprinzi experiență și mai multe abilități în acest domeniu.
Eu și cursul de designer pagini web
Am făcut parte dintr-o grupă super mișto. Și am avut și un profesor pe măsură.
Am lucrat cu HTML.
Am lucrat cu CSS.
Am lucrat cu Bootstrap.
Am lucrat cu WordPress (varianta .org ).
Am aflat noțiuni elementare de SEO.
Am făcut un proiect foarte interesant pentru examen și sunt mândră de el. Nu îl pot arăta, fiindcă nu este publicat online. Este doar la mine pe laptop.
Și cu toate astea, nu mă văd în viitor aplicând aceste noțiuni…. la altcineva! Adică, îmi sunt mie de folos, având acest blog în administrare și pe partea tehnică, nu doar de creare conținut.
Însă, să fac eu de la zero pentru cineva un site, magazin sau altceva… not going to happen!
Las alte persoane mai capabile decât mine să facă acest lucru!
Eu mă distrez cu alte treburi, și încerc să le înțeleg pe acelea. Să le aprofundez pe acelea.
Cum ar fi Optimizare blog. SEO my love! Sau Ce înseamnă barter cu un blogger?
Ție cum ți se pare un designer pagini web?
Crezi că ai putea face tu sau lași pe altcineva să se ocupe? Ai urma un astfel de curs?
P.S.
O resursă utilă pentru începători- W3Schools. Online Web Tutorials
Ma gandeam si eu sa urmez un astfel de curs pentru ca vreau neaparat sa invat sa scriu cod si mi se pare cea mai rezonabila solutie, in plus am facut si un curs la facultate acum o mie de ani :))
Sper sa ai ocazia sa urmezi un astfel de curs. Mai ales daca ai ceva baze si chiar este interesata de subiect 🙂
Mi-ar placea si mie un astfel de curs. Cred a mi-ar fi de mare ajutor
Un asemenea curs chiar poate fi de ajutor 🙂
Felicitari pentru tot! Sincer, mi se pare mai usoara chineza decat programarea. :))))
Multumesc mult pentru apreciere. Eu cu chineza cred ca as imbatrani, dar cu codul as mai gasi o cale sa ma descurc :)))
Felicitari! Eu nu cred ca m-as descurca dar incercarea moarte n-are.
Multumesc. Exact cum ai zis, incercarea moarte n-are!
Mi-ar placea sa invat, dar cred ca este prea complicat. asa ca raman pe partea de marketing.
E bine sa ne cunoastem limitele. Dar cred ca uneori e bine si sa incerci inainte de a te pronunta!
Un curs pentru web design chiar mi-ar prinde bine si mie, Sunt total paralela la asa ceva
Acum mai ramane sa si gasesti unul ce sa te ajute, nu?!
As vrea sa fi facut si eu acest curs. Odata demult am avut de ales intre doua cursuri dintre care unul era cel de designer web si ce crezi? L-am ales pe celalalt, iar acum imi pare rau.
Se mai poate alege si acum 🙂 Macar stii ca ai incercat.
Felicitari pentru aceasta realizare! Chiar este bine sa invatam cate ceva din toate domeniile de interes.
Multumesc pentru apreciere!
Te felicit! Pentru mine e un fel de chineză toată treaba asta.
Multumesc 🙂 Mie imi place, fiindca au logica codurile… dupa ce afli sensul lor!
Cu drag aș urma aceste cursuri, pe care le recomanzi atât de cuprinzător!
Ma bucur ca ti se pare utila recomandarea mea. Chiar imi doresc sa transmit mai departe informatii utile, ce sa ajute la luarea unei decizii. 🙂 Multumesc pentru apreciere!
Te felicit pentru ceea ce faci!
Multumesc mult pentru apreciere 🙂