Că tocmai am trecut la ora de iarnă și speram și eu să a parte de un somn mai lung. Nu a fost să fie, ceea ce nu pot zice că mă surprinde. Pe ceas se măsoară timpul, nu pe ore de odihnă.
După intensitatea zilelor trăite, jur că a uitat cineva să scoată bateria de la ceas și a făcut timpul să o ia razna!
Îți dai seama cum a fost când ceasul era un băț înfipt în pământ și umbra soarelui arăta cum trece ziua?! Ce se întâmpla oare când era o zi cu nori?!
Inițial am vrut să scriu aceste rânduri pentru a dezvolta trecerea la ora de iarnă. S-ar putea să nu mai avem acest obicei, cu schimbarea orei, dar am uitat unde am citit asta. : P
Apoi, am zis să mai caut informații despre istoria ceasului. De acolo menționarea mai sus a ”ceasului solar”.
Ca într-un final să scriu aceste rânduri ca să acopăr faptul că vreau să mă laud cu poza ceasului făcută de mine : ))))
Pe ceas se măsoară timpul, dar modelele diferă
Îmi plac mult ceasurile de mână, dar mai mult ca să le admir. Că încă nu am găsit un model care să îmi placă atât de mult încât să-l port zilnic și să nu se degradeze după o săptămână – urmă pe mână de la curea, ceas aburit pe interior, curea ruptă, ceas crăpat… etc.
Îmi plac mult și ceasurile de perete. Cum am scris și în articolul – Cum să păcălim timpul, am acum o înclinație spre altfel de ceasuri.
E ciudat că acum măsor timpul în treburi făcute?
Adică, am trecut de faza cu minute și ore, și sunt în faza în care ziua o măsor după ceea ce mi-am propus să fac. Pot zice că așa tind să pierd noțiunea timpului. Și totuși îmi stabilesc minim și maxim plus reper de oră finală.
Având în vedere incertitudinea zilei de mâine, pentru mine orele de azi sunt relative.
Pe ceas trece timpul, dar pe ceas nu apar zâmbetele!
Cât de importantă este pentru tine contorizarea orelor?
Te afectează schimbarea orei?
Ador ceasurile am si o mica colectie!
Super! ce-as vrea sa vad o poza….
Nu mă afectează schimbarea orei ,îmi place ceasul făcut de tine.
Si eu am trecut usor pentru schimbarea de ora, ceasul e cumparat… eu doar cu poza ma laud! : P
Imi place acest articol,nu sunteti singura care nu purtati ceasuri,si mie imi plac dar nu le port!
Eu as vrea sa le port, doar ca le fac petrecanie destul de repede : )))