Când mă refer la o minte încăpățânată mă duc cu gândul la ”știu teoria dar practica mă doboară!” Cam așa și eu în ultimul timp. De când am realizat că trebuie să lucrez la modul serios cu setarea unor obiective la nivel mental, am intrat în ring cu mintea mea.
Și colac peste pupăză, ajunge acest mesaj spre mine, postat de Iby în comunitatea Reset:
”Don’t let your mind bully your body!”
Mesajul a venit la fix. De asta aveam nevoie cu adevărat. Căci oricâți pași aș face eu spre un stil de viață mai sănătos, dacă mintea-mi refuză schimbarea la nivel profund, mă voi întoarce mereu de unde am pornit.
Știam deja că schimbarea la un nivel atât de mare va veni cu provocări pe măsură. De aceea și creierul meu reacționează ca un fel de sabotor. Încercând să mă protejeze de stresul alegerilor grele, ce îmi provoacă un anumit nivel de disconfort, pot înțelege de ce de multe ori mâncarea a fost prima ce îmi potolea o astfel de reacție.
Frânturi pe acest subiect am scris și în articolul- Pedeapsa din farfurie. Sau recompensă?
Această recentă descoperire a venit cu ajutorul celor de la Reset. Și acum le sunt alături. Și voi rămâne mult timp. Ca să fiu sigură de înrădăcinarea noilor obiceiuri și pentru că este altfel atunci când am în jur (chiar și dacă este doar online) oameni ce trec prin situații asemănătoare cu ale mele.
Revin la mesajul de mai sus.
Cine mai are o minte încăpățânată?
Căci eu, ca să fiu sigură că înțeleg cu adevărat mesajul, mă gândisem să îmi fac un tatuaj. Noroc că am ales o brățară. Vei vedea imediat de ce.
Brățata o am și acum. Este cea din imagine. Curea din piele și tăblița din argint ca suport pentru al meu mesaj. Cei găsiți pe site-ul lapetitjupe.ro au făcut o treabă tare minunată. Brățara se poate personaliza cu mesajul dorit, eu alegând aceasta drept reper.
Pe cât de entuziasmată eram de această brățară și de faptul că voi avea mesajul la vedere și crezând că mă va frâna când va fi cazul, pe atât de tare am ajuns să o ascund, să o urăsc. Mi-a fost tare greu să o port, știind că îmi fac rău cu propriile mele alegeri. A fost altfel când am avut la mână slăbiciunea mea, crezând că am tăria.
Și totuși, încep să o îndrăgesc iar. Încă nu am revenit la gânduri limpezi în ceea ce privește purtarea ei, însă fiecare alegere bună ce o fac pentru mine mă aduce către cucerirea minții cu schimbarea stilului de viață.
Mă tot repet, că am trăit cu acest stil peste 30 de ani și acum vreau să îl schimb în câteva luni… ceea ce este greșit.
Perspectiva
Asta am realizat la ultima întâlnire cu membrii grupului Reset.
Deși în ultimul timp m-am concentrat mai mult pe mișcare, a se vedea postările din social media cu hastagul #PauzaPrinMiscare, mâncarea este la fel de importantă. Am testat chiar și partea de mișcare și antrenament zilnic și o oarecare grijă la mâncare. Ceea ce m-a dus și mai aproape de a slăbi mintea încăpățânată.
- Și apoi am avut un aha. Să mă gândesc că fiecare preparat ce îmi ajunge în farfurie este o plăcere. Așa mai păcălesc mintea, să nu mă facă să poftesc la biscuiții copiilor.
- Apoi am avut un aha legat de rușinea propriului corp (body shaming). Rușine ce am dus-o cu mine muuulți ani în perioada adolescenței fără ca cineva să observe acest lucru. Da, am reușit să mă vindec în timp, însă am încercat să îmi șterg aceste trăiri, fără a le încorpora în schimbarea mentalității ce o trăiesc acum.
Dacă nu vorbesc sau scriu despre prăpastia din care am ieșit, în care am fost aruncată din cauza corpului și felului meu de a fi, nu înseamnă că sunt lașă. Ci doar că nu pot împărtăși asta în mod public. Am și eu limitele mele. Vezi tu, de multe ori zâmbetul și auto-ironia m-au salvat, chiar dacă pe interior urlam de durere și plângeam.
Am primit un material de la Elida ce mi-a făcut pielea de găină.
Îmi doresc să inspir
Pentru asta am nevoie de rezultate. Iby și Elida m-au ajutat să văd asta. Rezultatele sunt cele care dovedesc că se poate, cele care au relevanță, cele care inspiră cu adevărat, cele care trec de bariera ”tot zic, dar nu se vede nimic”.
De aceea am rărit materialele despre acest subiect, schimbarea mea cu ajutorul Reset. Îmi doresc ca în următorul articol despre stilul meu de viață să vin cu rezultate ce să inspire. Și sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.
Ce fac pentru a-mi atinge scopul?
- mă gândesc și mă uit mai des la mesajul brățării – e în bucătărie la vedere
- fac mișcare și mai des și mai intens ca până acum – pe lângă alergare și bicicletă, am adăugat exerciții cardio zilnice și abonnament la altfel de vacuum
- lucrez și mai tare la respectarea planului alimenta primit de la Reset– poți alege și tu un astfel de plan, și ai și o reducere de 10% dacă folosești codul ”carmen10” la achiziția de pe site
- lucrez și mai tare la îmblânzirea minții și iubirea de sine, atât singură cât și cu ajutorul unui profesionist – mai ales la aerisirea ”sertarelor” închise în minte acum mulți ani
Ce ar mai funcționa la o minte încăpățânată?
UPDATE:
Vei găsi mai multe informații în prima parte a călătoriei
mele în articolul acesta – Cât am slăbit cu ajutorul mișcării; partea 1
Eu sunt taur ,îți dai seama cam ce minte încăpățânată am.
Va cred pe cuvant, ca nu prea le am cu zodiile : )
La o minte încăpățânata merge în fiecare zi mai multa motivare atat de la tine cat și de la cei apropiați.
Poate da, dar eu am renuntat sa imi mai pun sperante de motivare din partea celor din jur …. asa ca, eu cu mine facem ce putem ; )))
Foarte adevarat
Da Da!