Când se trece la ora de iarnă pentru mine acea zi este cea mai lungă zi din an, nu atunci când are loc solstițiul de vară. Și azi am avut parte de o altfel de dimineață. Una în care am lăsat lucrurile să se așeze altfel.
Când mi-a făcut Dana propunerea să ieșim duminică dimineața la ora 10 în loc de ora 07 am zis să fac asta și pentru că îmi era dor de alergatul cu Dana, dar și pentru că eram sigură că îmi va prinde bine un somn oleacă mai lung. Și mai aveam în gând și alergarea pe deal ce urma să se întâmple, plus posibilitatea de alerga 10km.
Duminică dimineață, ajunsă la locul de întâlnire, m-am lăsat cucerită de peisaj, de culori, de soare, de adierile ușoare de vânt care făceau frunzele să tremure și să pornească în plimbare prin aer înainte de a-și face loc pe covorul superb creat de fiecare frunză căzută înainte.
M-am întâlnit cu doamnele mele, am pornit în alergare pregătită sufletește pentru alergarea de 10km, dar pe drum am ajustat după cerința lor și am mers pe 5km.
Nu știu ce anume mi-a dat azi o greutate care m-a apăsat și mi-a îngreunat alergarea. Dar m-am uitat cu blândețe la mine și am făcut tot cea am putut eu mai bine în condițiile date. Așa că am scos un 5km onest pe deal, am scos untul din mine, am scos gândurile la aer și am lăsat lumina caldă de toamnă să intre pentru a-mi mângâia sufletul. Dap, azi cred că am alergat cu sufletul!
