Popricaş cu pui

Reţeta mai poartă denumirea şi de supă de cartofi cu carne de pui, dar parcă-mi place mai mult când aud popricaş de pui.

Această reţetă este una delicioasă şi fără să dau în alte cele, vă zic că era preferata mea când eram mică. Dar o gustam doar la evenimente mai puţin plăcute, gen parastas sau înmormântare. Şi cum nu am avut parte de multe evenimente de acest gen, mă bucur pe de-o parte, dar mereu aşteptam popricaşul. Nu doream sarmale sau cartofi cu carne, ci doar popricaş. Sau o leveşe de pui de stă mâţa-n coadă. 😉

Deşi am bucătărese pricepute în familie, popricaşul nu iese la fel de bun făcut de ele, ca cel gustat la evenimente. Apoi am aflat secretul. De fapt sunt două trucuri. Vi le zic pe parcursul reţetei.

Ai nevoie de:

  • cartofi albi
  • ceapă albă
  • 1 ardei galben şi 1 ardei roşu
  • carne de pui
  • 1 morcov
  • 1 lingură de bulion
  • sare şi piper
  • câteva foi de dafin

Nu am scris cantitatea de ingrediente, fiindcă nu este o reţetă fixă. Se poate pune după bunul plac.

 

Primul secret, primul truc: carnea se găteşte separat de cartofi.

Într-o oală, se pune la fiert cartofii, morcovul şi foile de dafin (acesta este al doilea secret). Se adaugă sare şi piper, apoi se lasă până când este totul fiert.

În altă oală se pune ceapa la călit, se adaugă ardeii tăiaţi mărunt şi când s-au înmuiat se adaugă carnea de pui. De obicei se foloseşte spatele de pui şi aripile, dar eu am făcut cu piept de pui. Se adaugă lingura de bulion, se amestecă bine, apoi se pune apă.

Ideea este să scadă suficient de mult sosul pe carne, dar totul să fie fiert bine.

Apoi se toarnă oala în care este carnea şi sosul peste oala unde sunt cartofii şi foile de dafin. Se mai lasă câteva minute pe foc împreună, măcar să dea de câteva ori în clocot.

Cu cât cantitatea de popricaş este mai mare, cu atât este mai gustoasă. Dar indiferent de cantitatea, reţeta aceasta nu a dat greş până acum. Mereu mi-a ieşit la fel de delicioasă. Şi le-am dat şi bucătăreselor de la mine din familie reţeta. 😉

Soţul serveşte popricaşul cu o lingură de smântână şi câţiva ardei iuţi muraţi, voi încercaţi cum credeţi că vă pică bine.

supa de popricas popricas de pui delicios

Şi am reuşit să fac şi eu o supă pe placul celor mici. Că de ciorbă de perişoare sau leveşe (supa de pui) eu m-am săturat.

Ce altă reţetă cunoaşteţi de popricaş de pui?

 

3 Comments on “Popricaş cu pui”

    1. Și mie îmi place ciorna de perișoare. Am o rețetă pe Blog pe care am reușit sa o și modific. Dar și aceasta supă, care în funcție de zonă este considerata a fi tocănița, este delicioasă.

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.