Testeză-ţi răbdarea gătind supă de pui


O supă de pui ca la bunica!

Ca să faci o supă de pui ca la bunica, ai nevoie de multă răbdare. Şi de gânduri bune. Şi timp. Şi nervi. 🙂

Testează-ţi răbdarea

Mda, bucătăria cred că este ultimul loc unde vrei să-ţi testezi răbdarea. De aceea au apărut atâtea alternative de produse semi-preparate. Sau numărul ridicat de unităţi cu specific fast-food.

Mai este şi varianta în care eşti chiar un dezastru în bucătărie.

gatit

Însă, totul se poate remedia. Iar supa de pui este un preparat care îl poţi găti relativ uşor.

Dar, dacă vrei să găteşti la un nivel mai ridicat, faci supa de pui ca la bunica. La noi i se mai zice „leveşe”.

Ingredientele necesare

  • carne de pui
  • fidea
  • morcovi
  • gulie
  • păstârnac
  • condimente
  • frunze de pătrunjel

Începe testul răbdării

Pasul 1

Ca supa de pui să fie ca la bunica, trebuie să faci rost de carne de pui crescut la ţară. Sau măcar pui crescuţi mai la relanti. Nu umpluţi cu hormoni sau mâncare concentrată.

Dacă ai carne de pui de la ţară, mai întâi trebuie să-i bibileşti pielea. Adică foloseşti  ochiul de la aragaz ca să-l pârjoleşti uşor. La ţară, bunica folosea bucăţi de ziar. Le rula ca pe nişte conuri, le dădea foc şi plimba ziarul peste pui.

După ce ai scăpat de ce te deranja, porţionează carnea. Puiul crescut la ţară poate fi destul de gras. Să aibă multe pungi de grăsime galbenă pe sub piele.

La o oală de 5 litri de supă, eu folosesc doar spatele puiului şi aripile. Restul cărnii îl păstrez pentru alte ocazii.

Pasul 2

După ce ai terminat de pregătit carnea, legumele merg relativ uşor de pregătit.

Se curăţă de coajă, se spală şi se taie. Nu mărunt. Bucăţile să fie destul de groase.

Pasul 3

Se pun în oală legumele, condimentele şi carnea. Se adaugă apă şi se pun pe foc. La condimente, nu testa mixuri orientale. Sare, piper, eventual şi vegeta. După gust, dar cât mai simplu.

Acum vine partea cea mai grea din testul de răbdare.

Când apa va începe să clocotească, va trebui să tot cureţi spuma formată deaspura. Şi va dura ceva vreme. Carnea de pui se fierbe mai greu. Minim 1 oră. Timp în care trebuie să cureţi mereu spuma formată.

Pasul 4

După ce s-a fiert şi carnea şi legumele, le scoţi din supă. Iar supa o strecori în altă oală. Ca zeama să fie cât mai clară, fără resturi de carne sau condimente.

zenda.ro

Pasul 5

Oala cu supa strecurată o pui înapoi pe foc. În funcţie de cât de concentrată sau de grasă ţi se pare supa, mai adaugi sau nu, apă. Pui înapoi bucăţi de morcov, gulie dacă doreşti şi aştepti ca supa să dea în clocot.

Pasul 6

Când supa clocoteşte adaugi fideaua. Sau tăieţei. Sau pătrăţele. Sau frunzuliţe. Şi mai bine ar fi de ai avea „pătură” de la bunica. Adică tăieţei de casă. Îi dau alt gust preparatului.

Cât timp fierbe supa, mai cureţi de câteva ori spuma formată la suprafaţă. Aceasta este dată de tăieţei.

Pasul 7

Dacă ai copii pe care îi vei servi din această supă, poţi opta să adaugi firele întregi de pătrunjel. Ca să le poţi scoate uşor când pui în farfurie. Dacă nu ai copii, poţi toca pătrunjelul şi adăuga peste supă.

Pui capacul şi laşi supa să se liniştească măcar 15 minute, înainte de a o servi.

levese de pui

Am văzut şi alte metode de servire. În care tăieţeii sunt fierţi separat. Se pun în farfurie şi se toarnă supa peste ei. Însă mie îmi place mai mult când fierb toate la grămadă 🙂

Supa de pui la loc de cinste

I-am mai dedicat un articol acestu preparat, dar sub altă formă. De ce ne săturam cu un pui, pe vremuri?

Iar în familia mea este un preparat tare apreciat. Este supa pe care copii o adoră! Iar eu sunt înnebunită după ea, mai ales când o găteşte soacra 😛 Şi nu trebuie să o fac eu.

Aveţi răbdare pentru această supă?

Da, sunt destule alternative la acest preparat. Cât şi supe la plic. Sau supă falsă de pui. În care pui doar vegeta în apă şi pui tăieţei peste.

Dar ca cea pe care trebuie să o găteşti cu răbdare, nu este niciuna. Nici gusturile nu se compară.

supa de pui

 Voi cum gătiţi supa de pui?

33 de gânduri despre “Testeză-ţi răbdarea gătind supă de pui

  1. eeee, pentru domnitele care mananca doar semipreparate si salate, poate parea o reteta complicata. In realitate, nu e chiar asa. Chiar mi-ai facut super pofta de supa de pui, dar sa vad de unde fac rost de pui de tara ca eu nu mananc supa din pui cumparat de la supermarket nici daca ma bati. Mai bine ciorba de cartofi.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Supa de pui este preferata fiului meu, daca nu zilnic, la doua zile tot gatim una 🙂 alternam intre taitei si galuste! 🙂 intotdeauna cand primim pui de casa, care are carnea mai atoasa, facem o supa de senzatie!

    O intrebare poate… stupida… dar… ce parere ai despre inghetarea supei (lichidului) cand este prea multa, pentru refolosirea ei alta data?

    Apreciat de 1 persoană

    • Copii sunt cei mai mari fani ai acestei supe. Pentru că nu sunt ingrediente vizibile care să-i determine să o refuze. Chiar dacă acestea au fost în supă când au fiert, în farfurie apare doar supa, tăieţeii şi morcovul.

      Am avut şi eu o tentativă de îngheţare a supei care a fost extra. Adică, am fiert tot puiul şi a fost prea grasă supa. Aşa că am împărţit în jumate, am lungit ce am gătit şi cealaltă jumate am dat-o la congelator. Doar că nu a fost pe placul meu ca şi gust. Cred că cea care o pui la congelator trebuie să fie foarte bine strecurată, ca să nu existe nici o impuritate in ea. 😉

      Apreciază

  3. Mie îmi plac super mult supele și ciorbele, dar nu știu să le gătesc :)) Sunt una din domnițele alea care se bazează pe semipreparate, fastfood și salate de care zicea cineva mai sus :)) De fapt mănânc mâncare gătită, dar la mama sau la restaurant, eu fac doar chestii simple, pentru că nu sunt un talent natural și nici nu prea îmi face plăcere să gătesc 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Te rog sa ai mila si sa faci ceva cu fotografia… supa ta dementiala ma face sa-mi ploua in gura! Este supa pe care o iubesc si pe care o pregatesc aproape la fel. Si noi parlim gaina si folosim doar spatele și aripile, pentru ca restul merge la pilaf si la o fripturica cu mujdei! La fel folosim si taietei de casa, sunt deliciosi. Niciodata n-am folosit gulie dar uite ca m-ai facut tarecurioasa sa incerc data viitoare reteta si cu gulie! Delicios articol!

    Apreciat de 1 persoană

    • Welcome my sister!!!!! Mă bucur să găsesc pe cineva care are aceleaşi obiceiuri 😉
      Eu am început să folosesc mai multă gulie, fiindcă am început să o servim cu sare imediat după ce am scos-o din oală 😛 Sau ca şi garnitură la fripturică, atunci când e cazul 😉

      Mulţumesc tare mult pentru gânduri şi vizită. Sper să mai revii 🙂 !

      Apreciază

  5. Stau rau la capitolul pui de tara, asa ca am incercat cu puiul fermierului care-i galben ca lamaia pentru ca-i hranit cica numaicu porumb. N-a iesit ce-am asteptat, gustul supei a fost ca si al celei facuta din hormonat. Pe urma m-am linistit, bunicile mele erau din oras si oricum n-am avut unde sa gust supa facuta din original. :))

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s