Camera copilului: mobilă simplă sau pe comandă?

Printre alte multe gânduri ce vin la pachet odată cu venirea pe lumea a copilului tău, unele gânduri se îndreaptă și spre camera copilului.

Unele mămici au avut grijă să pregătească totul pe când vine bebe pe lume, iar unele mămici fac totul din mers.

Eu fac parte din a doua categorie de mămici și fac totul din mers. Deoarece am început să mă gândesc la camera copilului abia acum ceva timp. Când deja am doi copii, când deja e nevoie de delimitarea spațiului personal… povești?!

Vei ști doar dacă vei trece prin așa ceva! 🙂

Camera copilului: simplă sau pe comandă?

La modul general, depinde de gusturi, buget, spațiu.

La modul personal, eu aș alege ca în camera copilui să fie mobilă cât mai simplă. Care să se potrivească oricărei vârste- relativ vorbind.

Cele mai importante piese, din punctul meu de vedere, sunt:

  • patul
  • dulapul

Restul sunt în funcție de copil. Și sigur vor fi și jucării care vor umple mare parte din spațiul rămas neacoperit de mobilă. 🙂

Alegerile mele

Am intrat pe site-ul favi.ro și am selectat câteva piese ce se potrivesc pentru camera copilului simplu mobilată. Și cum camera copilului are parte de un mobilier mai de calitate, poți căuta piese de mobilier care să te servească pe  termen lung. Să fie cumva multifuncționale.

Cum este acest pat transformabil. Ce poate fi folosit încă de cânnd bebe este mic. Și se transformă pe măsură ce crește. Astfel investiția în această piesă este una justificabilă, nu?!

patut transformabil camera copilului patut transformabil pentru bebe

Eu, cum am trecut cu ai mei copii de perioada în care pătuțul transformabil ar fi fost de folos, aș merge acum pe paturi simple în camera lor. Paturi simple, dar cumva și acestea sunt multifuncționale…

Modelele de mai jos sunt cele care mă atrag și care s-ar potrivi în ambele lor camere. 

pat pentru camera copilului pat supraetajat

Adaug un dulap multifuncțional, simplu și de efect… și camera ar avea nevoie apoi doar de nota lor personală.

birou camera copil

Mai lipsește ceva?

Pfoai și câte ar putea să completeze camera copilului. Depinde de fiecare.

În cazul în care vrei să vezi mai multă mobilă pentru copii, trebuie doar să cauți. Pe site-ul de mai sus eu am găsit tot ceea ce aș alege eu pentru camera copilului.

Și fiind piese de mobilier simple, am mai mari șanse ca acestea să reziste pe o perioadă mai lungă de timp. Raportându-mă la schimbările de personalitate și gusturi ale copiilor. Căci aceste sunt motorul celor mai multe schimbări de decor din casa unei familii 🙂

Pe lângă mobilier, decorațiunile pentru copii sunt foarte frumoase. Am văzut tapet pentru copii ce poate fi colorat de aceștia, am văzut sticker de perete în modele superbe, oglinzi tematice, ceasuri… să mă oprească cineva!!! Cardul îmi strigă din geantă :))))

Mai în glumă, mai în serios, copiii sunt norocoși dacă au părinți care să le poată oferi o cameră de poveste!

Și părinții sunt norocoși dacă au unul sau mai mulți copii cărora să le poată oferi tot ce-i mai bun!

Tu ce ai alege pentru camera copilului: mobilă simplă sau personalizată?

18 Comments on “Camera copilului: mobilă simplă sau pe comandă?”

  1. Cand voi fi in postura de a alege mobila pentru bebe, cred ca voi face pe comanda, ca am eu cateva poze drept inspiratie:)) si vreau sa arate exact asa.

  2. Ambele variante imi plac. Parca prefer sa intru pe site si sa-mi aleg ceva pentru ca stiu exact cum arata mobila si nu risc sa am surprize la final. Am vazut si eu pe favi niste modele superbe

  3. De obicei cred că mobila la comandă este cea mai potrivită, dar depinde de gusturile fiecăruia. Mi se par foarte faine piesele de mobilier care se transformă!!

    1. Cred ca mobila la comanda este potrivita doar daca esti genul de persoana care se multumeste cu alegerea pe termen lung sau sunt finante suficiente pentru mobila la comanda la cativa ani schimbata :))

Părerea ta contează pentru mine!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.