Opiniile citite de tine în acest articol îmi aparțin în totalitate. Și deși nu mă vedeam scriind despre acest gen de subiect, iată-mă la tastatură căutând o modalitate de a așeza frumos gândurile despre post sau detox alimentar.
Provocarea cea mai mare este legată de găsirea unei căi de mijloc, astfel încât să nu cad în extreme. Mai ales cu așa subiect delicat. Căci la un moment dat am zis că nu voi scrie niciodată despre religie. Și totuși această comparație mă ”chinuie” de ceva vreme. Și unde altundeva să-i dau drumul, dacă nu pe blog :))
Ce înseamnă pentru mine postul?
Pentru mine înseamnă o perioadă anume din an, fiind corelată cu sărbătorile religioase mari, în care mă pregătesc pentru momentul culminant al acelei sărbători.
Bine, așa ar trebui să fie. Însă eu nu prea reușesc să țin post.
Fiindcă pentru mine nu este vorba doar despre mâncare.
Nu doar despre restricția legată de consumul ingredientelor de proveniență animală. Pentru mine este și despre curățarea sufletului, astfel încât acesta să fie pregătit pentru momentul culminant al sărbătorii.
Să nu gândesc de rău, să nu vorbesc de rău, să nu fiu invidioasă, să nu fiu egoistă, adică să nu păcătuiesc. Acestea sunt cele mai importante într-un post. Și vin la pachet cu regimul alimentar.
Cu cât scriu mai mult, cu atât realizez că postul este foarte asemănător cu meditația. Și totul are sens datorită ultimelor trăiri legate de ceea ce am scris în articolul Poate o carte să îmi schimbe viața? sau în articolul Bestseller obligatoriu de citit.
Detox alimentar
O anumită perioadă de timp în care regimul alimentar este unul ce curăță organismul de toate impuritățile.
Seamănă cu alimentele servite pe perioada postului, însă scopul diferă.
Este unul ce ține pur de curățarea organismului și nu are nici o legătură cu semnificația spirituală a postului religios. Dar, oare de ce lumea le confundă?
Ce văd în jurul meu
Văd oamenii tot mai preocupați de găsirea unor rețete și preparate de post. Caută ca farfuria să fie cât mai atrăgătoare, astfel încât să simtă că le este mult mai ușor.
Văd oamenii prea puțin preocupați de lumea din jur, dar care susțin sus și tare că sunt oameni de bună credință. Religioși. Buni la suflet. Dar nu ar face nimic să își ajute aproapele.
În această perioadă în care oamenii țin post, oare câți își curăță sufletul de cele rele?
Dacă ar fi ușor să fii om bun, toți am fi. Dar nu este ușor. Este greu, este cu provocări la tot pasul. Este cu alegeri dificile. Este alte valori în viață. Și nu toți le avem la fel.
Însă, dacă tot nu poți ține post, măcar nu te minți singur(ă). Că nu faci nimănui o favoare. Ci îți faci rău singur(ă).
Nu pot sa tin post,la cate ispite sunt mie greu!
Eu nu apelez la niciunul, insa cred ca e bine sa mananci sanatos ca sa te simti bine in pielea ta.
O gandire si mai sanatoasa! De-ar gandi mai multi ca tine…
Nu prea tin post si nici detox nu prea pot sa numesc stilul meu alimentar din prezent.
Oricum iti este tie pe plac. Doar sa fii sanatoasa!
Atata timp cat tinem postul nu pentru a slabi, ci pentru ca asa simtim nevoia, consider ca e ok. Dar postul sa fie post. Mi se par mult mai importante alte aspecte decat ce punem in farfurie.
Postul sa fie post. Asta de ar sti sau aplica mai multe persoane. 🙂
Eu tin post intermitent pentru a slabi, dar și pentru suflet. Eu zic ca e bun postul si ar trebui sa il tinem mai des.
Eu incerc sa tin post mai mult pentru suflet, decat pentru mancare. Doar ca ajuta si regimul alimentar astfel incat sa nu te simti apasat.
Chiar cred ca e mult mai important sa fim buni la suflet si sa facem ceva pentru cei din jurul nostru. Postul dincolo de mancare inseamna sa fim mai buni, insa ar trebui sa facem cat de cat eforturi si sa reusim sa tinem postul.
Chiar este nevoie de un efort pentru a tine postul cum trebuie. Insa acel efort devine mai usor cu timpul.
Așa este, postul este mai mult despre curățarea sufletului decât despre mâncare.
Ajuta si mancarea sa te simti mai usor spiritual.
Salut Carmen!Un subiect delicat….postul este o motivatie pentru persoanele care îl asteapta impreuna cu o sărbătoare,fara sa conștientizeze că fiecare clipa e o sărbătoare…e un detox alimentar,emoțional și mental…e un Stil de viață ,o veghe …sunt faptele bune,dăruire și iubire…
Cel de Sus in fiecare clipa ne Naște,ne Invie Inaltandu-ne…
Sarbatori in Lumina Sufletului tau minunat împreună cu cei dragi!
Te îmbrățișez ♥️
Este un subiect delicat, dar cred ca asta nu ar trebui sa ne impiedice sa il dezbatem.
Multumesc mult pentru cuvintele frumoase, mi-au mers direct la suflet! Sarbatori Fericite!
treaba asta cu postul e complicata… cred ca multi se pacalesc in acest fel, e o minciunica frumoasa pentru a se simti mai bine. si atata tot. eu nu tin. nici post, nici nu fac detox
Multi se pacalesc, dar se pacalesc doar pe ei.
Nu este păcat ce bagi in gura ,este păcat ce scoți din ea.
Asa este!