Exceptând perioadele de frig, ploaie și vânt, grădina poate fi locul ideal în care să îți încarci bateriile. Locul în care să te relaxezi după o zi grea la muncă. O grădină ca în reviste poate fi terapie curată pentru oricine!
Însă, acea grădină specială depășește cu mult ceea ce reușesc fotografii să surprindă în câteva pagini de revistă. Este grădina ta, cea amenajată de tine după bunul plac, după buget, după posibilități.
A nu se confunda grădina cu fructe și legume, cu grădina care răsare în curtea casei. Eu mă refer acum la acea grădină care nu mai este curte, dar nu este nici terasă. Este o combinație ideală pentru cei care stau la casă.
Ai nevoie de pământ, iarbă, flori și mobilier de grădină.
Proporțiile sunt cele care fac diferența.
Cum arată o grădină ca în reviste în opinia mea?
Am început deja să lucrăm la ea. Curtea socrilor a intrat în vizorul nostru și primul lucru bifat a fost gazonul. Îmi place să merg desculță prin iarbă și gazonul îmi satisface această plăcere. Gazonul acoperă aproximativ 70% din terenul dedicat grădinii.
Apoi am început să completăm cu flori decorative grădina noastră. Sunt atâtea soiuri și atâtea ghivece de flori superbe ce se completează de minune, că-i greu să alegi. Cele mai prezente flori sunt mușcatele și trandafirii. Avem însă și flori de piatră, begonii și crăițe. Iar în fața casei cresc flori de liliac.
Mobilierul de grădină ne permite să admirăm aceste frumuseți și să ne bucurăm de liniștea zilelor petrecute în grădina bunicilor.
Avem leagăn din lemn făcut de soțul meu, dar tot ne mai trebuie unul. Sau să căutăm mai mult feluri de hamac?! Nu de alta, dar copiii ajung să se certe pe acel leagăn. Căci noi adulții deja preferăm să întindem pătura pe gazon și să ne relaxăm la umbra pomilor.
Ce mai trebuie să adaugăm?
Pe lista noastră este un set de grădină mai simplu. Rustic, format din masă, două scaune și o bancă. Asta urmează să completeze grădina noastră.
Pe lista copiilor mai este de adăugat trambulină și piscină gonflabilă! Băiatul deja se vedea săpând groapă mare pentru a pune o piscină Nici nu au pretenții mari. Dar cumva și noi ne dorim așa ceva. Căci ar face timpul petrecut în grădină muuult mai plăcut.
Secretul unei grădini reușite
Este un secret la vedere: Orice ai face, trebuie să îți placă mai întâi ție!
Și la grădina ta, și la casa ta, și la orice creezi tu. Și să te gândești că poate altor persoane nu o să le placă în totalitate ceea ce faci tu … dar nu este treaba ta, este treaba lor.
Uite de exemplu, în articolul Camera copilului: mobilă simplă sau pe comandă? am scris cum aș proceda eu cu amenajarea camerei copilului. Tu ești de acord cu ceea ce am scris eu acolo?!
A, și să nu uit. Toate plantele, chiar și gazonul, au nevoie de îngrijire. Și gazonul și florile trebuiesc udate, iar gazonul din când în când trebuie tăiat. Cine crezi că le va îngriji: tu sau cei care vin în vizită? Și mobilierul de grădină trebuie acoperit când este vreme rea!
Gata, te las să te gândești cum va arăta grădina ta. Locul unde te poți duce să te relaxezi!
Desigur ca pot avea,cu multa imaginatie si bani o pot face mai frumoasa ca in reviste
Exact asa … plus o sursa de inspiratie!
Cu produse de calitate îți poți amenaja o gradina superba ca de poveste.
Fiecare poveste merita un colt de natura… macar in gradina sa fie de vis !
Avem o gradina asa cum ne-am dorit-o, plina de flori si pomi, ne mai trebuie mic mobilier si e perfect.
Pe rand toate pot fi realizate. Cu ambitie si pasiune!
Cu siguranță poți să-ți faci gradina ca in reviste.
Asa cred si eu!
E foarte frumos ceea ce ne.ai spus,dar din pacate eu locuiesc la bloc!Este super sa ai asa o gradina frumoasa incat sa te simti in rai!
Si eu locuiesc la bloc, si incerc sa am o gradinita frumoasa in spatele blocului. La bunici ne facem insa de cap 🙂
Poti avea o gradina mai faina decat in reviste.
DAAA, asa este!
Cred ca ar fi frumos sa am o gradina, dar ma gandesc ca planul meu este greu realizabil si ca totul va ramane in mintea mea
Daca vei incepe sa pui cate un pic in aplicare, sigur vei fi pe drumul cel bun!
Imi doresc si eu o gradina ca in revista. Din pacate stau la blog si ma multumesc doar cu o mica gradinita in fata blocului cu o bancuta si cateva flori
La bloc am si eu o gradinita ce incerc sa o fac pe placul meu!