După al doilea copil

Este o vorbă ce îmi tot vine în minte când mă gândesc la acest subiect: ”Dă-i omul mintea cea de pe urmă”. Sau mai am una ce mă caută când și când, ”Mai bine mai târziu decât niciodată”. După al doilea copil am făcut multe. Dar nici unele nu mă pregăteau pentru ceea ce trăiesc acum.

Am mai avut o tentativă de articol pe acest subiect. Când încercam să văd dacă reușesc să merg pe o cale de mijloc… Cum împaci doi copii?

Copiii ca și copiii. Dar eu? Dar ei cu alți copii? Dar eu cu alte persoane în afară de familie?!

S-au schimbat multe pe plan social de când a venit domnișoara în viețile noastre

Tot ceea ce aveam în materie de prieteni de joacă și ”prietene”… au dispărut. Bine, nu ca din senin. Cam în maxim un an deja nu mai eram în același cerc. Îmi dădea cu virgulă, dar nu prea am băgat de seamă. Eram prea ocupată cu ai mei copii.

Da, poate fi o adevărată provocare să menții o prietenie. Mai ales dacă acea prietenie avea ca numitor comun copiii noștri și activitățile făcute împreună. Mai ales dacă la intrarea în colectivitate (creșă/grădiniță) ei sunt în locuri diferite și noi ne-am întors la muncă.

Prietenia dintre mamici poate fi una specială!

După al doilea copil

Să bagi bine de seamă, căci acesta este un aspect ce acum cred că ne-a afectat relațiile.

NU am mai avut răbdare după altcineva!

Nici acum nu stau bine la acest capitol, căci mai toată răbdarea se duce către ceea ce presupune creșterea și educare copiilor, păstrarea și îngrijirea relației cu soțul și căutarea unei soluții de a le îmbina frumos pe toate.

Cum să mai am răbdare după altcineva?

Dar este musai. Căci acum m-am trezit într-o situație în care realizez că uneori relațiile de complezență pot duce la ceva trainic. Dacă am răbdare să ”cultiv” acele relații pe termen lung.

Sunt genul de persoană care de mică s-a descurcat singură. Nu am avut prieteni prieteni. Ci doar parteneri de joacă în vacanțele de vară de la țară. Astfel, am fost mereu obișnuită să decid repede ce și cum vreau, fără a cere păreri celor din jur. Și acum nu pot zice că îmi este rău. Nu îmi este o situație străină. Doar că acum sunt în altă postură. Cea de mamă.

Și îmi doresc altceva pentru ai mei copii. Îmi doresc ca ei să aibă prieteni. Să aibă în jur copii cu aceleași pasiuni și idei. Să aibă ce învăța unii de la alții.

Știu, am pretenții. Am așteptări. Dar mi se pare normal!

Socializarea între copii

Încercam să le pun pe categorii. Să văd cum iese 🙂

Socializarea în colectivitate

Când sunt mai mulți copii ce au măcar un numitor comun, sunt mult mai mari șansele ca ei să lege o relație de prietenie. La grădiniță e mereu cu joacă și la școală cu distracție în pauze. Trebuie doar un mic sprijin din partea părinților.

Ori planificarea unor ieșiri mai dese în afara grădiniței sau școlii, ori vizite la domiciliu. Eu așa consider că se pun bazele unor relații de prietenie.

Socializarea în parc/ loc de joacă

Ferească Tatăl! Aici este o adevărată provocare. Ca să nu încerc să explic eu aiurea ce și cum, imaginează-ți că vezi un grup de oameni în parc ce joacă table sau fac ceva activitate ce îți place. Și vrei să te joci cu ei.

Cum abordezi grupul astfel încât să dai și un exemplu pentru copilul tău?

Socializarea când ai un frate sau o soră mai mic(ă)

Cazul meu.

  • Când mergeam după băiat la școală, prințesa toată zâmbet sărea la el în brațe. Când avea băiatul serbare, fetița toată zâmbet în prima bancă. Astfel încât reușea să atragă priviri și reacții din partea colegilor de clasă. Când mergeam după fetiță la grădiniță, băiatul încerca să se impună ca lider de grupă datorită vârstei. Și mai mereu ieșea cu discuții.
  • Când mergem în parc, doar ei doi, caută fiecare câte un partener de joacă. Le-am făcut o mică regulă- oricare ar fi partenerul de joacă, acesta trebuie prezentat și fratelui/surorii. Astfel încât să nu îi mai aud că ”…iar a uitat Mihai că are o soră și se joacă doar cu noul prieten”.

Fiecare vârstă are frumusețea ei

Am ales să scriu acest articol deoarece este unul mai diferit. De obicei când se scrie sau se discută despre viața de după al doilea copil, se discută despre mâncare, haine, jocuri…

Prea puțin despre partea emoțională. Cu emoţiile nu-i de joacă!

Băiatul are nouă ani, fetița cinci ani. Se grăbesc să crească. Se grăbesc să caute validare în alte persoane. Se grăbesc să guste din viața cu bune și cu rele.

Și îmi este frică de ce vor găsi. 

dupa al doilea copil

4 Comments on “După al doilea copil”

  1. Articol ff bine abordatCopii vor gusta in primul rand din experiența parintilor.și desigur la o anumota perioada și a sotiumului ..spre evoluție și maturizare Bravo

Părerea ta contează pentru mine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.