Sună a parodie titlul dar este ceva mult mai serios de atât. Nu am găsit titlul potrivit. Doar acesta mi-a venit în minte. Am ajuns să trăiesc momente ce nu credeam că le voi trăi. Diagnosticul a fost pareză facială! 🙁
Iată câteva cauze medicale care-ţi pot provoca pareză facială:
- Curent, frig, umezeală, vânt puternic
- Carie dentară
- Cauze neurologice
- Afecţiuni ORL
- Nerv facial sensibil
- Stres, oboseală
- Traumă fizică
Experiența mea!
M-am trezit duminică dimineaţă cu partea dreaptă a feţei un pic umflată.
Nu am dat importanţă prea mare, fiindcă se mai poate întâmpla. Dar spre amiază, am devenit conştientă de faptul că poate fi ceva mai serios.
Nu reuşeam să închid ochiul drept atunci când clipeam, iar zâmbetul îmi era total străin.
Primul doctor sunat: Medicul de familie. ” Mergeţi la urgenţe, nu mai staţi acasă ! „
Se instaleză o stare de panică.
Al doilea doctor sunat: Medicul pediatru: ” Cât mai repede la urgenţe!! Poate să se agraveze ! „
Încep să plâng.
Mai sun şi pe al treilea doctor, prieten de familie: ” Ai cu ce merge la urgenţe ?„
Toate aceste conversaţii telefonice au durat cam 15 minute, minute în care soţul căuta pe cineva să stea cu copiii. I-am lăsat la o vecină şi am fugit spre Spitalul Judeţean.
Pe maşină nu am vrut să dau drumul lacrimilor, să mă arat cât sunt de speriată. Fiindcă doream să fiu tare, să mă îmbărbătez singură.
Nu am vorbit nimic pe drum. Eram prea speriată. Nu ştiu el cum era, dar nici nu vroiam să ştiu.
Am ajuns la triaj şi după o consultaţie, care a fost destul de rapidă, m-au repartizat la sectorul Traume Majore.
Nu am fost niciodată nevoită să experimentez serviciile oferite de acest sector.
Celălalt de Traume Minore, fiindu-mi mai mult decât cunoscut. Datorită crizelor de colecist şi rinichi, care mă obligau să-l vizitez mai des decât mi-aş fi dorit.
Pe sectorul unde am fost trimisă, totul este pe rapid. Analize rapide, consultaţii rapide.
Diagnostic medic de gardă la urgenţe:
Pareză facială dreaptă
Acelaşi diagnostic a fost confirmat şi de către medicul ORL de gardă. Am refuzat internarea, fiindcă spitalul mă sensibilizează emoţional.
Fiindcă nu suport ceea ce văd acolo, ceea ce aud, comportamentul din partea personalului pe care ar fi trebuit să-l suport. Şi fiindcă nu eram aşa de grav cum sunt alte manifestări pe acelaşi diagnostic.
Tratament medicamentos primit de la spital:
- Bilobil
- Milgama
- Ampicilina
- Medrol
- Masaj facial cu Fastum Gel
Cauzele pot fi cele menţionate mai sus. Dar am eliminat din ele şi am rămas doar la:
- Cauze neurologice
- Carie dentară
- Curent, frig (în cantităţi mult prea mici, din punctul meu de vedere, ca să poată produce asemenea afecţiuni)
Şi le-am luat pe rând.
Luni dimineaţă. Neurologul. „Nu sunt semne de probleme neurologice. Poate aţi stat în curent! „
Şi am mai primit adiţional, tratamet cu TIOLIN COMPLEX şi Lacrimi Artificiale, pentru a preveni iritaţia ochiului.
Marţi. Stomatologul. Am dus radiografie panoramică, ca să fiu sigură de ceea ce-mi zice.
„Nu sunt probleme la nivelul dentar, în afară de lucrarea pe care am făcut-o, şi care ar trebui schimbată. Dar nimic ce ar putea afecta nervul facial. Aţi stat cumva în curent sau frig ?! „
Deja frustrarea era la cote maxime. Văzandu-mi starea, mi-a recomandat să merg la o cunoştinţă de-a dânsei, şef de secţie ORL. Mi-a dat scrisoare medicală şi m-a îndrumat.
Miercuri dimineaţă, din nou pe holurile spitalului. Noroc că nu am stat mult. A vrut să mă interneze, doar fiindcă mi-ar administra tratamentul primit iniţial, prin perfuzii. Am refuzat iarăşi fiindcă nu doresc să văd spitalul decât dacă nu am altă variantă.
Ce fac acum ?
Continui tratamentul primit. Mă maimuţăresc în oglindă. Masaj mult. Mestec multă gumă de mestecat. Aştept ziua de luni, pentru a începe fizioterapia.
Şi totuşi am rămas cu o mare, mare, mare frustrate:
DE LA CE AM FĂCUT pareză facială?
Chiar înainte să păţesc ce am păţit, citisem un articol în care se dezbătea clasificarea curentului ca factor în anumite afecţiuni. Mai ales la copii.
Şi autorul ajunse la concluzia că acest factor este mai mult „mitologic”, că nu are baze reale.
Păi şi eu, ce curent am putut trage de m-a lovit aşa rău la faţă??
Mi-au secat lacrimile de supărare, nu mai am decât cele de la ochiul drept. Care lăcrimeză mult atunci când citesc sau scriu. Şi îl forţez fiindcă nu mă dau bătută prea uşor.
Am trecut prin multe stări emoţionale, dar am avut parte de sprijinul familiei.
Iar faptul că nu se vede aşa de uşor m-a ajutat. Copii mei nici nu au observat. Era mult mai greu dacă trebuia să fac faţă şi întrebărilor lor. Mai ales ale celui mare. Să fiu nevoită să mă acopăr dacă ies pe stradă. Nici nu mai vreau să mă gândesc.
Medicii care i-am vizitat m-au îndemnat să am multă răbdare, că va trece în cel puţin o lună.
Că au avut de-a face cu cazuri mult mai grave, care s-au recuperat. Şi că deşi această afecţiune este asociată mai ales cu persoanele în vârstă, se întâmplă tot mai des şi în rândul tinerilor. Eu având 29 de ani.
Medicul de familie zicându-mi si despre un caz al unui copil de doi ani, care a păţit aşa ceva de la o sinuzită. Şi s-a recuperat.
O fi aşa, nu neg. Dar totuşi?? Dacă acum trăiesc în acest fel, cum oi fi peste 30 de ani? Dacă voi mai fi ……..
Am scris aceste rânduri pentru a mă confesa
Pentru a vă reaminti cât de fragili suntem. Cât de uşor se poate schimba totul.
Pentru a vă duce sau pentru a apela la un doctor oricând simţi că ceva nu este în regulă.
ACTUALIZARE: 15,02,2016
După 11 zile de tratament medicamentos şi fizioterapie cu curenţi şi masaj local, sunt recuperata în proporţie de 80%. Vezi articolul Fizioterapie după semipareză facială să vezi cine și ce m-a ajutat să-mi revin complet!
Sper ca ti-ai revenit fara repercursiuni. Mie mi s-a intamplat la 21 de ani, ieseam dintr-o cladire, intram in alta, socul cald rece, cica mi-a inghetat nervul optic, ochiul cazut, coltul gurii cazut, credeam ca e deajuns un medicament, ca sa ma bucur dee vacanta de iarna, de fapt a durat 3 luni cu medicamente…si 6 luni pana si-a revenit fata si ochiul la forma initiala, ochiul inca face figuri la oboseala maxima si e mai mic decat celalalt. Eram ca la teatru jumatate zambeam, jumatate o varianta de tristete.
A fost un soc maxim, multa vreme nu am putut intelege de ce.
O vai! Imi pare rau pentru situatia prin care ai trecut!! 🙁 Inca ma minunez pe cat putem fi de fragili…
Eu mi-am revenit complet, dupa fizioterapie si tratament medicamentos. A durat aproximativ o luna recuperarea. Acum incerc sa ma feresc de schimbari bruste de temperatura si de vant puternic, curent… pe cat pot!
Sanatate multa!
Bunaaa . Ce bine ca ai povestit povestea ta ,la mine e cam fel pana intr un punct. In mai fix de ziua mea sa instalat pareza implinisem 29 de ani in camera de garda. Asta e. Aveam o raceala cu nas infundat si dureri in gat ,de aici a inceput sa mi se umfle fata usor si limba era pe jumatate gen amortita,gust nu aveam deloc pe partea dreapta. Mancam mancarea zici k mananc tabla asa era gustul meu timp de doua zile inainte sami cada fata. Ok. Mi a cazut si fata ochiul nu se inchidea nu puteam inctunta fruntea nu puteam ridiks spranceana,rasul complet ciudat pe o parte,ochiul lacrima excesiv. pana am ajuns la urgente deja imi trecuse prin cap k poate fi vreo pareza dar zic totusi poate nuuu,nu am de la ce etc ma amageam singura… la urgente diagnostic pareza faciala dreapta,intrebari ati stat in curent??? Zic nu! In afara faptului k sunt racita si atat. Ok. Tratament cum ai mentional si tu. Control dupa o sapt. Ma recuperasem un 20% maxim,inca o tura de tratament. Si incepisem si sedinte de acupunctura pt ca citisem k fizioterapia nu prea da rezultate. Cu prima sed de acupunctura rezultate vizibilee,la a treia sedinta deja miscam coltul gurii si puteam misca si spranceana. Am terminat toate sedintele si in exact o luna eram complet refacuta. Bucuroasaaa bineinteles dar nu pt mult timp pt k in octombrie pe 23,lovitura… am primele simptome de pareza pe stanga,rapid la urgente… din nou acelasi tratament. Nu statusem nicaieri in cutent din mai pan in octomb umblam mereu cu capul acoperit chiar daca a fost vara …se uita lumeala mineee denuma numa…dar nu stiau decat cei apropiati de ce umblu asa. Acum nu am fost racita deloc in afara faptului ca ,cu 7 zile inainte imi iesise un herpes pelobul dtang al urechii si altul la o zi mai tarziu peobrazul drept. Stiind de dinainte k acest afurisit virus poate crea pareza ma tot urmarea in oglinda daca mimica fetei nu se schimba,si iata in a saptea zi a herpesului incepe fata sa mi cada. Am luat tratamentul intro sapt nu se mai vedea nimic ,dar a contat enorm k mam dus la primele semne,asta pt ca le am recunoscut dealtfel nu as fi stiut ce mi se intampla. Fata nu imi era umflata deloc. La recomandarea neurologului merg si fac un rmn cerebral sa excludem si posibilile probleme neurologice etc. Primesc rezultatul , VENA CAROTIDA STANGA STENOZATA CU SEGMENTE PIETROASE PE EA. RECOMANDA SA CONSULT UN DR IN RADIOLOHIE INTERVENTIONALA. MI AU ZIS K VA FI NEVOIE DE UN STENT NUMAI DECAT. Bineinteles facusem un soc,un puseu de tensiune tocmai pe seama socului. Ajung la urgente cu tensiunea 16. Cu 11 . Tratament si in cateva ore plec acasa f bn simtinduma. Aratasem rezultatul de la rmn la neurologul care era de garda,pe bsza lui primisem tratament puternic pt circulatie cu betaserc 2 pe zi si stugeron 3 pe zi. Ajung acasa ,conducand masina personal. Nu am nimic. Incep sa mi iau tratam prescris bineinteles pt 10 zile termen in care obligatoriu tre sa ma duc mai departe cu rezultatele acestea. Am luat tratamentul fiind sambata nu aveam cum face nici l programare pana luni. De l tratament ma simt ingrozitor de rau. Nu puteam sa ma ridic din pat,eram o LEGUMA ,capul imi plesnea de presiune ,urechile zici ca mi le smulgea cineva din cap,vertij complet nu puteam sta in picioare,pe ceafa la fel o presiune de zici k aveam 40 kg greutate pusa mereu pe ceafa care ma presa. RABD nu aveam ce face ,imi ziceam poate asa trebuie sa fie poate isi face tratamentul efectul,dimineata ma trezeam k noua simteam k pot muta muntii din loc nu tu ameteli nu tu vertij ,presiune nimic. Mancam. Lauam tratamentul si in 10 minute de la tratament eram in pat de rau ce mi se facea. Luni reusesc sa mi fac programare pe miercuri dupamasa. Abia ajung la dr specialist in radiologie interventionala. Intru in cabinet.povestesc ce mi sa intamplat. Dr se uita ls rezultatul scris ,da din cap ….zice vreau CD cu imaginile…poftim aici… incepe vizualizarea imaginilor dupa care ma intreaba… doamna cum e mana dvs ? Piciorul? Zic foarte bn nu am nimic. Cum? Nu sunteti paralizatA si la ele??? Zic nuuuuu doamne fereste. ZICE CEVA NUI IN REGULA CU RMN UL ATUNCI. Pe una din imagini vena carotida stanga undeva aproape de creier apare ca si intrerupta …se vede foarte clar… substanta de contrast nu mi au pus pt ca nu era nevoie,asami au zis. MA TRIMITE DE URGENTA LA un COMPIUTER TOMOGRAF. Il fac in o ora am si rezultatele,ma prezint din nou la el. Zice DOAMNA DUCETI VA LINISTITA ACASA K NU AVETI NIMIC DIN TOT CEEA CE VA FOST SCRIS IN REZULT RMN. Din punct de vedere cerebral sunteti sanatoasa,nici pe creier nu aveti nici un punc macar. Parezele dvs se datoreaza herpeslui trebuie sa va intariti imunitatea si sa nu va extenuati ,somn suficient etc. Acum e decembrie slava lui dzeu ma simt f bn fac o cura naturista pt imunitate apoi dupa 20 ma voi duce la analize de control. Sa speram ca parezele nu vor mai reveni niciodata,dar….. niciodata nu se stie ce aduce ziua de maine. Aceasta a fost povestea mea….un roman… sper ca nu m am lungit prea muuuuult dar si asa am spus o pe scurt. Dvs cum va simtiti acum? Ati mai avut probleme?? Sanatate muuuulta tuturor.
Vaaaaai de mine! Asta da pățanie. Îmi pare rău că ați trecut prin asemenea momente!
În momentul în care am primit diagnosticul, următoarele consultații pentru a afla posibila cauză au fost făcute la privat. Pentru a avea o mai mare siguranță, pentru a nu-mi crea nervi și tensiune pe holurile spitalelor și a policlinicilor. Și fizioterapia a funcționat foarte bine la mine, dar depinde de la caz la caz.
Au trecut aproape trei ani de la această situație și nu am mai avut probleme de acest gen.
Bine, în cazul meu am evitat pe cât posibil să ies fără căciulă din casă sau să ies cu vreo urmă de transpirație la cap… mă simt instantaneu altfel când fac aceste lucruri. Și nu aș vrea să mai risc!
Multă sănătate vă doresc!
Si eu am facut la privat atat rmnul cat si Ct ul. Dar… se intampla si acolo eroori. Bineinteles ca si eu umblu cu capul mereu acoperit. Multumesc asemenea,sanatate.
Așa este, erori pot apărea mereu. Nimeni nu este perfect! 🙂
Am avut o colega in liceu care a avut pareza si a stat un an acasa sa se recupereze. Exact de la curent a fost. A stat langa mine dar ea a fost chiar langa geamul deschis. Si eu din cauza curentului am stat la pat cu o durere crunta in spate. Degeaba spun unii ca nu exista curent ca eu nu sunt de acord.
Bine ca ai povestit despre asta. Sanatate multa!
Si eu am citit o gramada de studii menite sa combata mitul „curentului”. Dar iete că tocmai eu am pătit. De atunci ma feresc si incerc sa feresc si copiii de astfel de situatii. Multumesc pentru urare. Sănătate multă îţi doresc şi tie 😉
Trece fii sigură ! Nu mai fii supărată, gândește numa pozitiv!
La cate se lipesc de mine e mai greu cu optimismul, dar inca mai am ceva resurse. 😉
Sanatate multa multa de tot !! Pupacesc la voi !
Îmi place foarte tare modul în care ne-ai povestit experienta prin care ai trecut.În primul rând țin să îți mulțumesc pentru că ai făcut-o,deoarece nu știm niciodată când ne putem trezi în locul tău, și citind postarea ta știm ce avem de făcut în astfel de cazuri . Iar în al doilea rând cred că dai dovadă de mult curaj și putere interioară pt a te recupera cât mai repede. Multă, multă sănătate!!!
Multumesc pentru apreciere. Multumesc pentru urari. 🙂
sanatate si rabdare !
Multumesc 🙂
La unele dintre noi ne poate cadea fata din invidie nu din cauza unei suferinte.
Clar . 😛
Multa sanatate.
Multumesc 🙂
Însănătoşire grabnică. Îţi revii tu, nu-i bai. Dar să ai grijă să te fereşti de curent.
Şi mai lasă medicii şi tratamentele bazate pe nşpe mii de creme şi pastile. Am încercat şi eu fastum gel pentru genunchi. Ca să nu simt durerea, trebuia să stau toată ziua cu tubul de cremă în mână. Genunchiul meu nu dădea semne de bine.
Şi în plus, toate substanţele alea intră în piele şi ajung în sânge. Şi de acolo…alte boli, mai grave. Hai că poţi! 🙂
Multumesc pt incurajari. Si eu sunt selectiva si cu doctorii, si cu tratamentele. Nu iau ceva repede, inainte sa-i cer farmacistului prospectul la citire. Mai ales suplimentele alimentare. Dar unele afectiuni traite sunt noi, si nu stiu ce e bine sau nu. Si atunci merg pe mana unui doctor.
multa sanatate iti doresc asa este sanatatea e pe primul loc am citit cu atentie articolul tau ma trecut putin emotile ca ori cine poate pati la fel imi pare rau,,,,,,
Multumesc.
Sanatate multa draga mea,asa este,suntem atat de fragili ,de sanatatea noastra trebuie sa ne ingrijim mereu!
Multumesc mult. Facand o paranteza, uneori te mai saturi sa trece peste toate. Parca as vrea sa stau un pic jos, apoi sa ma ridic.
Te inteleg foarte bine,uneori avem nevoie de o ‘pauza’ ,dar cum toate vin,tot asa si trec….si maine va fi o zi mai frumoasa <3
Offff…sanatate multa, draga mea!
Multe pareze faciale sunt de la un curent. Nu te panica, se va rezolva
Multumesc pentru incurajare