Amenajare locuinţei şi avioanele mele


Nici nu vreau să încep! Nici nu vreau să încep !

La câte avioane am în căpşorul meu frumos, nu mă miră faptul că al meu soţ preferă să facă singur cumpărăturile pentru amenajarea locuinţei.

Când trebuie să cumpărăm mobilă, achiziţie neaparat aprobată de amândoi, îmi pune în vedere faptul că trebuie să mă hotărăsc repede!

Cum să te hotărăşti repede?

Atâtea culori, atâtea nuanţe, atâtea forme, atâtea materiale, atâtea avioane de-ale mele. Despre cum s-ar potrivi toate în apartamentul nostru de 47 metri pătraţi !!

După mintea mea cea frumoasă, am avea un nou stil în fiecare lună, hai fie la două luni. Dar totul este şi după buget.

Ma bine te gândeşti de trei ori pînă cumperi o dată.

Acum nu mai trebuie să mă duc fizic în magazine pentru a-mi alimenta avioanele cu idei. Intru şi online.

Azi mi-a căşunat să caut online, idei pentru RE-amenajarea camerei de zi.

Am început cu parchetul.

parchetBucuria soţului meu. Dar încă nu ştie ce aş avea în gând.

Parchet laminat Woodstep de 8 mm, recomandat atât pentru trafic rezidenţial, cât şi comercial. Nuanţele închise, rustice ale decorului stejar Granada evocă cu brio atmosfera antică în locuinţa Dvs. Pentru acest produs oferim garanţie de sistem Woodstep de 20 de ani.

Aşa se recomandă tipul de parchet ales de mine. Am avut destule nuanţe în casă şi acesta pare a fi genul „anti-praf”. Nu că nu se depune praf pe el, dar nu se vede aşa repede.

Am salvat link-ul şi trec mai departe la covoare.covor bun

Nu vă uitaţi la poza frumoasă, de vis, cu o privelişte superbă.

Uitaţi-vă la covor!! Superb, nu ?

Covor modern cu nuanţe terra, confecţionat din polipropilen, având o suprafaţă deosebit de moale. Datorită motivelor geometrice, este ideal pentru încăperile energice, tinereşti.

Dacă mi se prezintă a fi modern şi ideal pentru camere tinereşti, salvăm şi acest link.

Şi dacă acest lucru nu l-ar convinge pe soţul meu de utilitatea lui, i-aş arăta colecţia din care face parte. O colecţie care se remarcă prin covoarele cu efectul 3D al modelelor, care ies în relief datorită contururilor tunse manual.

Deci, deci, deci, să nu-mi prind soţul că-mi comentează ceva. Ne menţinem în ton cu moda.

Perdea nouă cu o draperie nouă!

perdea

Nu poti reamenaja dacă nu-ţi schimbi şi aceste lucruri.

 Şi sunt şi drăguţă gândindu-mă să cumpăr o perdea simplă, albă, din voal. În ideea că pe viitor dacă-mi trece un avion cu idei mai bune, să schimb doar draperia.

Sunt drăguţă, nu?

Mă gândesc şi la mine atunci când apelez la serviciile gratuite oferite de magazin atunci când achiziţionezi perdele şi draperii: Croire, Tivire şi Călcare GRATUITĂ a produselor. În termen de 10 zile. Sunt păţită cu perdele şi nu aş mai trece prin aşa ceva.

Toate cele enumerate mai sus trebuiesc potrivite şi cu un tapet bun.

În ton.

Untitled

Iarăşi sunt o drăguţă şi mă gândesc să-l scutesc pe soţul meu de zugrăvit.

Deja mă întrec cu dragostea !

Tapetul ales se prezintă aşa:

Tapet de tipul vlies din fibră de lână este realizat printr-o tehnologie modernă. Se poate aplica și îndepărta cu ușurință, nu se rupe și nu se șifonează.

Aici m-am gândit şi la dragul meu băiat, care deja şi-a decupat din tapetul cu maşini de lângă patul său. Se plictiseşte atunci când îl pun la somnul de amiază şi şi-a găsit de lucru. 😛

Norocul său şi al meu (căci rămân fără combustibil în avioane) că mobila se asortează la orice stil aş alege pentru camera de zi. Mobilă care am căutat-o destul de mult timp.

Am salvat toate link-urile şi am început prezentarea.

Nici bine nu m-am pornit că mi-a tăiat elanul:

„- Scumpa mea soţie, te-aş ruga frumos să-ţi pilotezi avioanele tale legate de reamenajarea acestei camere minunate către magazin. Acolo beneficiezi de servicii profesionale.

Sunt consilieri de vânzări care te vor ajuta, lângă o cana de cafea delicioasă, să-ţi alimentezi avioanele cu idei practice şi produse atent selecţionate conform cerinţelor tale.

Te relaxezi şi tu un pic, mă relaxez şi eu un pic la meciul de diseară.

Te plimbi ca o lady prin magazin !!!

Şi am mai mare încredere dacă avioanele tale ar fi pilotate de aceşti reprezentanţi !

Dar, nu cumperi nimic pînă nu văd şi eu !

Nu am mai auzit sfîrşitul monologului său.

Căci deja mă vedeam cu prietenele mele la o cafea prin magazin, alegând ţesături, culori, forme şi pe consilier alergând de colo colo pentru a ne arăta tot ce-i mai frumos.

Aş îndrăzni să programez o astfel de ieşire la unul din magazine. Exclus participarea bărbaţilor la astfel de întâlniri. Nici nu cred că ar avea răbdare.

Cu promisiunea de întâlnire la faţa locului, le invit şi pe doamne şi domnişoare la un brainstorming pe tema amenajărilor, la o cafea bună şi ajutor din partea consultanţilor.

Să le faci ciudă, nu alta, bărbaţilor care vor trece pragul magazinului în acea zi!

girl-team

10 gânduri despre “Amenajare locuinţei şi avioanele mele

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 3. Imaginație și creativitate pentru casa ta de vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s