Cum a fost să alerg în fiecare zi, timp de 7 zile

A fost intens. Ca să ne lămurim din prima. Nu a fost nici greu, nici ușor. Fiecare zi a fost altfel. Mi-am dorit de ceva timp să alerg în fiecare zi, însă nu știam dacă pot face asta timp de 7 zile la rând, mai ales 5 km de fiecare dată.

Am schimbat ritmul. Am schimbat locul. Am schimbat energia.

Eu cu alergarea mă distrez de mai bine de un an. Ce a început cu un efort considerabil pentru 1 km de alergare, acum este cu lejeritate când vine vorba de 5 km.

Dacă mă urmărești în social media, vei vedea story-urile zilnice ce au legătură cu mișcarea. În special pe instagram.

Înainte de a intra pe fiecare zi de alergare, îți las materialele create până acum legate de acest obicei sănătos:

• Întrebări despre alergare
• După un an de mișcare; Partea a doua
• Cum am ajuns să alerg la Oradea NightRun
• Cică este mai ieftin să faci mișcare în aer liber

Cum a fost să alerg în fiecare zi, timp de 7 zile

Luni. 11 aprilie

Alergarea din acea dimineață a avut un scop precis – să reușesc să alerg 5 km fără să încetinesc pe traseu. Să alerg continuu, într-un ritm potrivit. Ritm ce urma să îl descopăr, deoarece nu aveam unul.

Am reușit! Și într-un ritm neașteptat de bun. Mă simțeam WOW! Și atunci nici nu bănuiam că voi intra într-o horă în care voi reuși să alerg în fiecare zi.

Luni a fost tare bine. A fost simplu. Fără mare efort fizic, dar un mare efort psihic. Acela de a rezista impulsului avut de a merge la pas când simțeam că e greu să continui. Am ales să mă simt prezentă în fiecare moment de alergare. Să mă concentrez pe a simți tot, astfel încât să realizez că nu e greu să susțin fizic alergarea continuă, e greu să îmi țin mintea acolo.

Marți. 12 aprilie

A fost mult mai greu. Același gând îl aveam, de a alerga fără oprire minim 5 km. Nu s-a putut. Deși eram obosită, energia de după alergare mi-a dat imbold pentru toată ziua.

Nu îmi place deloc să alerg în cerc, mai ales de cinci ori : ))) Dar îmi place tare mult să alerg pe pista specială pentru alergare. Totuși trebuie să mă gândesc și la picioarele mele. Mai am de lucru pentru a găsi locul ideal, dar jonglez cu ceea ce am.

Miercuri. 13 aprilie

Mno, aici am dat de belea. Viața mea cât a fost de intensă această alergare!

Și pe deal, și cu un grup de oameni faini. Și am mai și mers cu bicicleta până la locul întâlnirii și înapoi. Mă și vedeam cu febră musculară a doua zi.

Dealul ce îl aveam de ”cucerit” încă mă așteaptă. N-ai cum! N-ai cum!

Este …….. am pe profilul de instagram salvat în repere câteva filmări și poze din acea zi.

Daaaar, am făcut 5 km de alergare?! Am făcut. Ritmul e cum e, dar am făcut.

Joi. 14 aprilie

În această zi am decis să alerg în fiecare zi, timp de 7 zile consecutiv, ca să văd cum fac asta și care este impactul acestui efort asupra mea.

Și fiindcă gândul a fost măreț, l-am ”sărbătorit” cu alergare pe același deal greu, de data aceasta singură fiind. Este prima dată când merg pe un astfel de traseu singură. Că nu e tocmai ușor pentru mine să îmi adun curaj pentru astfel de ieșire. Câinii nu mă ajută. Nici ”pustiul”, chiar dacă sunt multe case, oamenii sunt prea puțini pe acolo- vezi la finalul articolului de unde frica. En fin. Am făcut și asta.

Cu altă energie, având în vedere că deja cunoșteam traseul și provocările acestuia, mi-am dozat altfel efortul și mi-a ieșit mult mai bine. Tot n-am reușit să cuceresc dealul. D-abia reușesc să îl urc în pas alert, darămite să alerg…

Vineri. 15 aprilie

Dimineață am fost în pădure cu ai mei copii. Am cules multă leurdă. Apoi ne-am întâlnit cu o prietenă tare dragă în parc. Am ajuns acasă pe la amiază și m-am apucat să pregătesc leurda în mai multe preparate (vine curând și articolul cu rețetele speciale). Cât de tare crezi că-mi doream să ies seara la alergat?!

Super obosită, dar determinată. Așa am pornit alergarea vineri seară. Foarte greu mi-a fost, însă presiunea a fost moderată. În toate ieșirile de alergare făcute de-a lungul timpului, mintea îmi poate fi cel mai mare dușman sau cel mai bun aliat. Am ales să fiu blândă cu mine.

Sâmbătă. 16 aprilie

Nenicăăăăă !

După o zi super plină petrecută cu ai mei în sat, după ce că eram aproape să ațipesc pe mașină când ne întorceam din sat, am ieșit seara la alergat când am ajuns în Oradea.

HABAR NU AM de unde am avut cheful avut. Frig, vânt, stătea să plouă, nu era nimeni pe traseul ales de mine. Dar am reușit să alerg. Cred că eram pe pilot automat. Alergam din inerție : )))) Cum am dormit în noapte de Sâmbătă spre Duminică nu cred că am dormit de ceva vreme.

Duminică. 17 aprilie

Atât de tare mi-am dorit să plouă : ))) Dar n-a plouat. Și bine a făcut.

M-am întâlnit dimineață cu prietena mea și am ieșit amândouă la alergat.

A FOST MI-NU-NAT!

Culmea cum, după toată oboseala acumulată, după ziua de sâmbătă ce a fost mega obositoare, reușesc să mă trezesc duminica dimineața la 7 ca să ies la alergat și scot și un timp bun. Duminică m-am simțit ca luni dimineața. Când am fost ”goală psihic” și gata de mișcare.

Concluzii

 Mi-a plăcut enorm să alerg în fiecare zi, timp de 7 zile la rând. Și clar voi mai face.

ÎNSĂ,

Ceea ce a început ca un material în care sper că am reușit să subliniez importanța stării de spirit, importanța psihicului în această activitate și nu numai, își mută acum focusul și pe un aspect foarte important!!

Mai ales că a început să se încălzească afară și ”echipamentul de alergare” devine tot mai lejer, cred că este cazul să aduc în discuție ceva ce sper să nu trăiască nimeni – hărțuirea fizică sau hărțuirea verbală pe stradă.

DE CE acum?

Deoarece acum duc ideea avută de ceva timp mai departe, aceea de a-mi achiziționa protecție sub formă de spray paralizant sau pistol cu electroșocuri. NU! Nu este exagerat sau deplasat.

Citește aici – E timpul să vorbim și despre hărțuire stradală

„Sensei Nyesti Csaba – […] indiferent câtă autoapărare înveți, asta nu înseamnă că vei da de pământ cu cineva de trei ori mai mare decât tine, ci că vei înțelege psihologia unui agresor și vei putea fi cu un pas înaintea lui.

 

[…] trebuie să creezi iluzia că ești calmă și cooperantă, apoi să fugi și să ceri ajutorul atunci când agresorul nu se așteaptă, ideal ducându-l treptat spre o zonă unde sunt camere de luat vederi (supermarket, bancă) sau lângă mașini și vitrine unde poți să declanșezi o alarmă.

 

Chiar dacă inegalitatea de gen determină mai degrabă femeile să facă acest exercițiu mental, felul în care ești pregătită să reacționezi poate face diferența între a raporta sau nu un incident, și în a scăpa dintr-o situație periculoasă. „

Îi recunosc.

Îi văd cum le fug ochii. Și mă simt vulnerabilă instant. Așa că evit locurile unde știu că se adună. Doi am identificat până acum. Unul anul trecut, ce dădea constant târcoale parcului vara și unul acum, săptămâna trecută, când l-am văzut cum întoarce capul după fiecare femeie ce aleargă și cum pâsâie din mașină când cineva face întinderile înainte sau după alergare. Greață. Furie. Frică. Nervi. Asta simt atunci. Asta simt acum când mă gândesc la aceste aspecte.

REFUZ SĂ TOLEREZ!

Așa că voi deveni tot mai vocală. Tot mai prezentă. Tolerarea unor astfel de comportamente și momente, îi îndreptățește că continue.

N-am eu toate instrumentele necesare astfel încât să schimb ceva fundamental în această lume, însă pot aduce schimbarea în bine în jurul meu. Începând de la proprii mei copii, la prietenii lor și apoi la fiecare om ce citește ceea ce scriu și poate face ceva mai bine ca mine.

ÎMPREUNĂ știu că putem aduce binele

tot mai des și tot mai mare.

Mișcarea este energie!

Tu ce ”miști” în jurul tău?

Cum îți creezi binele și cum îl dai mai departe?