Aș putea să scriu și altfel titlul : ”greu cu încrederea în oameni” sau ”unde-i empatia?” sau ”e ciudat când faci ce-ți place dar nu te înțelege mai nimeni” sau ”bag p..a-n ea de lume și vi-o fac cadou” – deși cred că-i cu drepturi de autor ultima parte.
Da, e palpitant când scriu pe blog. Și pe facebook. Și pe instagram. Însă e și cu emoții și morcov în dos uneori. Atunci când mă gândesc care-i scopul, ce mă face să fac asta în continuare după atâta timp, cu ce mă ajută sau la ce ajută că scriu.
Îmi trec repede gândurile astea, căci nu apuc să le mai dezvolt din cauza trăirilor din offline.
Ceea ce totuși am învățat după atâția ani de scris (în februarie se fac șase ani) este că mă ajută pe mine să văd viața altfel și că, oricât de lipsită de importanță poate fi o informație la prima vedere, mereu se găsește cineva care să vadă informația respectivă ca pe o comoară.
Ce am mai gândit în ultima vreme
Mi-am dat seama că pe pagina de FB a blogului scriu mai multe postări în care oamenii pot să mă descopere și că aici, pe blog, în locul meu de suflet, uit să trec și cu astfel de rânduri. De aceea mi-am propus să vin și cu articole mai simple, mai dedicate interacțiunii, mai de suflet.
Te ajută articolele …
- Spălat rufele în public
- Dacă am răbdare cu mine, am și cu cei din jur
- Pot decide singură. Tu?
- Ce nu este un blogger
… ca să vezi cum stă treaba cu expunerea în mediul online.
Prima zbatere interioară!
Empatia pentru oamenii din jur ce-i vedem și auzim și-i cunoaștem a dispărut, cum să am pretenția să existe empatie pentru oamenii ce-i vezi doar pe platformele social media?!
Așa că, dă-i la stima de sine, dă-i la temelie, ca să i se arate omului ce se expune online cât de prost face ceea ce face și cât de prost gândește! Ca apoi să te miri de unde naiba a învățat copilul acest comportament!
Am și uitat când am plâns ultima dată la un film
Nu că nu aș avea emoții sau că am văzut doar filme slabe. Mă uit rar și de obicei prind doar reluări și filme de box-office care au o doză altfel de emoții în ele.
Duminică noaptea m-a surprins ora 3 uitându-mă la televizor, rar lucru în viața mea. Somnul a uitat să treacă pe la mine, deși eram ruptă de oboseală. Și mă uitam la filmul ”The mirror has two faces”. Cu Barbara Streisan și Jef Bridges în roluri principale. Și pe la 2:45 plângeam. Daaaaa, așa, cu felling puternic.
Scena cu respingerea m-a atins. Și nu știu exact de ce. Am simțit cumva toată durerea personajului, atât de bine a jucat Barbara Streisand!
La suprafață nu ar fi semne că sunt treburi nerezolvate, însă în adâncime stau altfel emoțiile. Ca într-o oală sub presiune. Și au nevoie doar de un pic de impuls extra ca să izbucnească.
Filmul nu l-am văzut ca o odă pentru relația femeie-bărbat, ci pentru iubire. Pentru pasiune și autenticitate. Pentru iubire de sine.
Mă bucur că am văzut acest film, la fel de mult cum mă bucur atunci când citesc o carte a naibii de bună. Cum a fost cea desprea care am scris aici Poate o carte să îmi schimbe viața? sau cartea – Pacienta tăcută.
Trailerul fimului, lansat în anul 1996, este acesta:
https://youtu.be/etDqHsomNuw
Dimineața aveam ochii cât cepele – asta pățești când dormi două ore– și copii acasă, că a fost liber de la școală.
Colac peste pupăză…
… a fost acea zi din lună. Acea zi în care înțeleg de ce am fost altfel în zilele de dinainte. Chiar și soțul s-a felicitat că și-a ținut gura în dimineața cu pricina. Căci îi dăduse cu virgulă la prima oră a dimineții, dar mi-a dat pace. Pe sistemul ”până diseară când vin acasă sigur îți trece”.
M-a luat prin surpindere, că la mine nu vine niciodată în aceeași zi; în fiecare lună e cu o marjă de câteva zile. Așa că nu are rost să mai încerc să aproximez. Nu că ar fi bubă când vine mai repede, ci că e cu palpitații când întârzie. Vezi aici – Femeia şi vizita întârziată
E cu schimbări de stare când hormonii îți fac de cap, știai, nu?!
Cât de sinceră să fiu cu scrisul?
Pe ideea din poză…
Și chiar dacă nu scriu despre tine, faptul că tu citești ceea ce am scris eu, dintr-un avânt nebun de sinceritate, tot o să ai o etichetă în cap legată de acțiunea mea. Ca să înțelegi de ce am scos pasajul de mai sus. Că altfel e ca nuca-n perete.
Sinceritatea mă reprezintă. Chiar dacă uneori îmi aleg cu atenție cuvintele în momentul în care știu că adevărul va fi greu de digerat, chiar dacă știu că sinceritatea mea va respinge persoane din jurul meu, chiar dacă sunt colaborări ce se pierd din cauza asta, sinceritatea mă reprezintă.
Relevanța este destul de importantă
Și aici avem cu toții de lucrat, căci de aici pornesc diferențele de opinie și de aici pornește lumea cu hate.
Să știu cât scriu și despre ce vreau să scriu, despre ce vreau să împărtășesc cu tine și cât de personală să fie expunerea, este ceva la care lucrez mereu.
Multe momente m-au adus către acest material.
De exemplu, un clip văzut pe YouTube, un clip al unui concurent iUmor din care citez aproximativ: ”Persoanele dintr-o anumită minoritate sau comunitate aparte, cer libertate în exprimare și dreptul de a alege, însă în momentul în care cineva își exprimă liber părerea despre ele, vin și cer îngrădirea liberei exprimări a acelor persoane. ”
Pe genul, eu pot să vorbesc liber despre mine și alegerile mele și gândurile mele și aberațiile mele, dar tu nu ai dreptul să îți exprimi părerea dacă mie nu îmi convine ceea ce ai de spus.
Modul în care alegi să reacționezi la o informație ce pentru tine nu este la fel de relevantă ca pentru altă persoană este cheia ce a deschis apetitul pentru aceste rânduri.
Modul în care alegi să îți exprimi părerea, cu atât mai mult dacă este expusă în mediul online, modul în care alegi cuvintele ce compun părerea, îți poate schimba ziua.
Ceea ce dai, primești!
Toate se întorc cumva sub o formă sau alta. Dai cu pesimism în jur, pesimism primești. Dai cu griji, griji găsești. Dai cu optimism, optimism găsești. Dai cu generozitate, generozitate primești.
Doar să deschizi ochii și să vezi ce ai lângă tine!
Imi place foarte mult modul de abordare al articolelor. Si eu sunt pasionata de a-mi aseza gandurile in poezii sau pur si simplu intr-un jurnal.
Cum ne gasim noi oameni faini si creatori de frumos?! Felicitari pentru activitatea poetica. Mi-ar face placere sa va citesc din randuri!
Phui ,fain articol ,îmi place de tine de mor ,nu știu dar pe undeva îmi semeni tare mult poate și de aceea te urmăresc de atata timp .La multi ani blogului!
Mi-ati pus mereu zambetul pe buze, cu atat mai mult cu cat ne stim deja de multi ani din online! Mai trebuie sa gasim o cale sa ne vedem mai des si offline!
Mulţi înainte cu blogul! Îmi place să te citesc şi aşa, scriind mai… mai despre tine. Am un blank incredibil cu filmul, trebuie să îl caut să îl văd, nimic nu mai stiu. Sau nu l-am văzut? 🙄
Multumesc de urare : ) Sa stii ca mie imi place si mai mult cand citesc la tine pe poteca! Ma aduce cu picioarele pe pamant si imi da o stare de mega bine! Nu stiu ce sa iti zic de film, eu l-am prins pe noapte… nu stiu daca o fi foarte cautat sau apreciat, dar pe mine m-a atins la corason.
Îţi mulţumesc şi eu tare mult!
Ma bucur mult, la multi ani de inspiratie plini
Sa fie cat mai multi ani plini de inspiratie!
In primul rand la multi ani pentru cei 6 ani de blog!Nu stiu cand am plans ultima oara la un film.Imi place foarte mult cum scrieti,sunteti foarte directa si asta ma face sa va urmaresc mereu si aflu si informatii noi de la dumneavoastra!
Multumesc mult pentru urarea anticipata! Si pentru apreciere si cuvintele frumoase. Inseamna mult pentru mine!